Primarul Vasile Delicoti se străduieşte să se ţină de promisiune şi să demareze planul de dezvoltare cu care a câştigat detaşat încrederea electoratului din Poarta Albă, în luna iunie a acestui an. Destul de greu, având în vedere că, la nivel central, ministerele au blocat majoritatea proiectelor care, înainte de alegerile locale, erau pe punctul de a fi demarate. Acesta a organizat deja evenimentul prin care s-a sfinţit un teren
deasupra căruia se va înălţa un nou lăcaş de cult în localitate. În altă ordine de idei, primarul Delicoti a fost recent ales vicepreşedinte al Asociaţiei Comunelor din România, filiala Constanţa. Din această funcţie, edilul din Poarta Albă militează pentru descentralizarea mult dorită de primari şi mult promisă de Guvern: „Sper că atunci când Barde şi Chirilă vor ajunge în Parlament (candidaţi ARD la alegerile din decembrie) să rezolve, printre altele şi problema descentralizării. Noi, primarii, abia aşteptăm să scăpăm de controlul ministerelor şi al Consiliului Judeţean. De-abia când vom fi autonomi şi liberi, vom reuşi să ducem la bun sfârşit toate proiectele pe care le avem în derulare şi să demarăm alte investiţii necesare localităţilor pe care le manageriem. Controlul acestor instituţii şi dependenţa de ele sunt o povară care ne înlesneşte munca. Uneori o şi blochează…”, a declarat Vasile Delicoti, primarul comunei constănţene Poarta Albă.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: