“10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”, prima piesă nouă din a Teatrului de Stat Constanța în stagiunea de teatru 2023-2024, va fi pusă în scenă sâmbătă și duminică, în ambele zile de la ora 19:00, la Sala Studio a TSC, transmite teatrul într-un comunicat de presă.
“Un tărâm al visului. Nostalgie după un trecut pe care nu l-am trăit. Sau pe care l-am uitat. 11 actori, 11 povești, 11 momente performative. Destine legate de Festivalul Mamaia” descrie teatrul spectacolul în cadrul căruia vor fi expuse mai multe amintiri “reale sau ficționale” din istoria muzicii ușoare românești, cu accent pe festival și pe destinele artistice mici, neîndeplinite.
Textul spectacolului a fost scris pe loc, la Constanța, de către dramaturgul Gabriel Sandu, pe mărură ce acesta a învățat despre istoria festivalului, mai explică TSC. În acest demers, consultantul Mircea Nicolau a jucat un rol important, cu informații, documente și fotografii.
Context
Festivalul de la Mamaia a jucat un rol important pentru viața culturală a Constanței vreme de mai multe decade, de la prima sa ediție din 1963, însă evenimentul nu a mai avut loc după 2012. Acest fapt s-a schimbat în august, când festivalul a revenit cu o ultimă ediție aniversară pentru a celebra împlinirea a 60 de ani de la prima ediție.
Ediția aniversară a devenit subiect de controversă din cauza line-upului care a suferit schimbări radicale față de anunțturile inițiale ale autorităților publice.
La mijlocul lui iulie, procedura licitației pentru organizarea evenimentului s-a încheiat cu un repertoriu de artiști total diferit față de cei de la care președintele CJC Mihai Lupu a anunțat că “are confirmări” în iunie, când procedura de achiziție nu era încă demarată.
O investigație Info Sud-Est a arătat faptul că una dintre firmele care a participat la licitație făcuse “un acord de principiu” cu Consiliul Județean Constanța, conform reprezentanților companiei. Situația s-a schimbat atunci când licitația a fost câștigată de altă firmă, cu o ofertă de trei ori mai mică.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: