În şirul manifestărilor culturale organizate periodic de Biblioteca Centrală Universitară „Ovidius” şi adresate cititorilor se înscriu acţiuni menite a promova valoroase lucrări din patrimoniul instituţiei legate de evenimente importante sau de personalităţile marcante sărbătorite în calendarul cultural naţional şi internaţional.
Astfel, luna octombrie se află sub semnul personalităţii lui Günther Grass, născut la 16 octombrie 1927 şi devenit laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1999. Este o incitantă şi minunată invitaţie la lectură de calitate prin expoziţia tematică organizată la sediul bibliotecii.
Totodată, recent, Biblioteca Centrală Universitară „Ovidius” a marcat, prin expunerea unor enciclopedii şi albume tematice, de obicei mai greu accesibile cititorilor, 150 de ani de la naşterea inventatorului Auguste Lumière, care, împreună cu fratele său Louis a realizat în 1895 prima cameră de filmat denumită cinematograf. Expoziţia dedicată acestui eveniment poartă titlul „ Fraţii Lumière, de la aparatul foto…. la cinematografie“ şi a fost vernisată de bibliotecar Reasilvia Bordei şi conf.univ.dr. Aurelia Lăpuşan, directorul Departamentului Editorial, Carte Universitară şi Relaţii Publice.
În perioada următoare, la Biblioteca Centrală Universitară „Ovidius” vor avea loc expoziţii tematice privind Ziua Naţiunilor Unite, Ziua Armatei, Sfântul Dumitru Izvorâtorul de Mir şi făcătorul de minuni, din Tesalonic.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: