“Litoral expres”: Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construcția Alternativei Techirghiol spre sudul litoralului / Valoarea investiției: Aproape 6 miliarde de lei

sursa foto: CNAIR

Guvernul României a aprobat joi indicatorii tehnico-economici necesari construcției Alternativei Techirghiol, a anunțat ministrul Transporturilor pe Facebook.

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 5,74 miliarde de lei, sumă asigurată prin Programul Transport (#PT) 2021 -2027, a mai precizat Sorin Grindeanu.

Obiectivul cu o lungime de 30,59 km va fi construit la profil de autostradă și va asigura conexiunea între Centura Constanța (A4) și sudul litoralului românesc. CNAIR urmează să lanseze în licitație, în cel mai scurt timp, contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (care va avea alocată o perioadă de maximum de 36 de luni), conform ministrului Transporturilor.

Publicitate electorală
publicitate electorală

„Litoral Expres” va fi un drum de mare viteză care se desprinde din DN 39 Constanța – Mangalia imediat după Agigea, ocolește pe la vest Lacul Techirghiol și stațiunea Eforie Nord, zonă unde, în sezonul estival, se formează cozi kilometrice.

Pe traseul noii autostrăzi (prevăzute în Master Planul General de Transport al României) care va oferi o alternativă modernă la DN 39 (drum extrem de aglomerat în perioada sezonului estival) vor fi construite inclusiv:

  • 31 Poduri/Pasaje/Viaducte,
  • 6 parcări,
  • un centru de întreținere și coordonare,
  • un punct de sprijin.

Proiectul prevede și plantarea a 85 de hectare de perdele forestiere.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.