Marți se oprește apa în mai multe cartiere din Constanța

robinet apa bucatarie chiuveta robinet apa bucatarie chiuveta
sursa foto: Pixabay
robinet apa bucatarie chiuveta
sursa foto: Pixabay

Marți – 12 martie 2024, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile pentru lucrări de conectare la sistemul centralizat a rețelelor nou edificate, dar și pentru sectorizarea sistemului pe mai multe străzi din municipiul Constanța, transmite compania de apă.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, în intervalul orar 00.00 – 20.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Șoseaua Mangaliei – tronsonul delimitat de Gara Constanța și Pod Doraly, inclusiv cartierul Abator;
  • strada Caraiman – zona cuprinsă de bd. 1 Mai Vechi și bd. Aurel Vlaicu;
  • bd. 1 Mai – porțiunea aflată între str. Th. Burada și Pod Doraly, cu străzile adiacente;
  • cartier KM 4 – segmentul delimitat de bd. 1 Mai Vechi  și str. Pajurei, cu străzile adiacente;
  • punctele termice din zonele implicate.

Totodată, se va furniza apă cu presiune redusă în cartierul Poarta 6, la etajele superioare ale imobilelor putându-se înregistra lipsa totală a acesteia.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Investiția face parte din contractul derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL34: “Reabilitare conducte magistrale tronson 3 – Municipiul Constanța”, în valoare totală de aproximativ 40 mil. lei. Lucrările vizează edificarea de cămine și montare vane, dar și cuplarea noilor conducte la sistemul centralizat de pe străzile Theodor Burada, Șos. Mangaliei și Iederei.

“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, transmite RAJA.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.