Primul pacient cu cip cerebral Neuralink poate juca șah online cu ajutorul dispozitivului/ “Operația a fost super ușoară”

sursa foto: captură ecran
sursa foto: captură ecran

Neuralink, compania de cipuri cerebrale a lui Elon Musk, a prezentat primul său pacient care a reușit să miște un cursor pe un computer cu ajutorul unui dispozitiv implantat, transmite BBC.

Într-o transmisiune în direct de nouă minute pe X, fostul Twitter, Noland Arbaugh folosește cursorul pentru a juca șah online.

Arbaugh a rămas paralizat sub umeri în urma unui accident de scufundare și a primit implantul de cip în ianuarie.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Scopul companiei este de a conecta creierul uman la computere pentru a ajuta la rezolvarea unor afecțiuni neurologice complexe.

“Operația a fost super ușoară”, a declarat Arbaugh în timpul prezentării.

El a mai spus că a folosit implantul cerebral pentru a juca jocul video Civilization VI. Neuralink i-a oferit “capacitatea de a face asta din nou și a jucat timp de opt ore la rând”, a afirmat bărbatul.

Cu toate acestea, Arbaugh a mai declarat că noua tehnologie nu este perfectă și că “au întâmpinat unele probleme”.

Dispozitivul Neuralink, care este de mărimea unei monede, este introdus în craniu, cu fire microscopice care pot citi activitatea neuronală și transmite un semnal wireless către o unitate de recepție.

Compania a efectuat, de asemenea, teste pe porci și a afirmat că maimuțele pot juca o versiune de bază a jocului video Pong.

Neuralink a primit permisiunea de a testa cipul pe oameni de la Food and Drug Administration (FDA) în mai 2023.

În utlimii ani de testări, Neuralink a intrat în repetate rânduri în atenția presei internaționale, în mare parte din cauza îngrijorărilor legate de siguranța dispozitivelor și de testele efectuate de companie pe animale.

Cu două luni înainte de a primi aprobarea pentru a efectua teste pe pacienți umani, cererea companiei fusese respinsă de către autoritățile de reglementare americane, care au ridicat semne de întrebare în ceea ce privește siguranța experimentelor, scrie Reuters.

Această situație a venit la câteva luni dupăce , la finalul lui 2022, mai mulți angajați ai companiei au raportat că cererile lui Elon Musk de a grăbi testele au dus la moartea a peste 1.500 de animale, conform revistei americane Fortune.

În ciuda acestor îngrijorări și a campaniilor de oprire a testelor, printre care cea a ONG-ului american Physicians Committee for Responsible Medicine, Neuralink a întrunit toate condițiile impuse de autorități pentru a începe testele pe oameni, a reafirmat FDA-ul la începutul lui 2024, la cererea publicației americane Vox.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.