Șase zile și șase nopți de concerte, festivaluri și evenimente gastronomice sunt programate în Stațiunea Mamaia pentru minivacanța de 1 Mai, care marchează și deschdierea sezonului estival, transmite Organizația de Management al Destinației OMD Mamaia – Constanța într-un comunicat de presă.
Astfel, pe lângă deschiderea uzuală a restaurantelor și hotelurilor, în intervalul 1 – 6 mai vor avea loc concerte muzicale cu intrare deschisă, atât în Mamaia cât și în Constanța, după cum urmează:
În stațiunea Mamaia, pe scena Piațeta Cazino, vor cânta:
1 mai – Lora; Mihai Mărgineanu
2 mai – Misha; Lidia Buble
3 mai – Bibi; Marius Mihalache & Alexandra Ungureanu
Pe scena pieței Ovidiu din Constanța vor cânta:
4 mai –Țăndărică & invitații: Diana Bucșa, Fanfara Zece Prăjini, spectacol cu toace
5 mai – Keo; Loren; Proconsul
6 mai – Edward Sanda; Holograf
Concertele vor avea loc seară de seară de la ora 19:30, specifică OMD Mamaia
Tot în această perioadă, amintește OMD-Mamaia, va avea loc Festivalul Du Bonheur (30 aprilie – 6 mai). Noua ediție a “celui mai gustos festival”, care îmbină conceptul de street hood și arta culinară, va fi organizată la capătul stațiunii, la intrarea din zona Summerland.
Alt festival care va avea loc la începutul lunii mai este Sunwaves, festivalul de muzică electronică care reunește artiști din România și din străinătate. Evenimentul se va desfășura în perioada 1-7 mai, iar locația sa exactă va fi anunțată în prealabil de organizatori, se mai arată în comunicatul citat.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: