Vlad Pascu, autorul accidentului mortal de la 2 Mai, va fi judecat pentru ucidere din culpă, în urma hotărârii Judecătoriei Mangalia, de vineri. Instanța a respins cererea de schimbare a încadării juridice.
Minuta instanței: “Respinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de părţile civile Olariu Mihaela, Olariu Valentin, Olariu Maria – Selena, Olariu Maria, Olariu Marin, Tănase Andreea, Dinu Gabriela, prin avocat Ganea Daniela. Repune cauza pe rolul instanței și fixează termen de judecată la data de 21.06.2024, ora 10:00, cu citarea părților și a martorului Radu Gabriel, propus de părțile civile, inclusiv telefonic. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea prezentei la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței, astăzi 14.06.2024”.
Context
Vlad Pascu este judecat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Pascu nu a fost reprezentat de avocat la primul termen de joi, iar procesul a fost amânat.
Pascu a condus autoturismul drogat, conform rechizitoriului procurorilor, iar moartea celor doi tineri a fost extrem de violentă. Accidentul s-a produs la intrarea în localitatea 2 Mai când Pascu a intrat cu maşina într-un grup de persoane care se deplasa pe marginea drumului. În urma accidentului doi tineri, de 20 ani şi 21 de ani au murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi.
Pascu se află în arest preventiv din 20 august 2023. Vlad Pascu a mai solicitat înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai blândă, dar instanţa i-a respins cererea.
În urma acestui accident mai mulţi poliţişti şi-au pierdut funcţiile din cauza modului în care au acţionat în orele de dinaintea producerii evenimentului rutier, printre aceştia aflându-se şi fostul şef al IPJ Constanţa, Adrian Glugă. De asemenea, după această tragedie, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat o reorganizare a Poliţiei Judeţene Constanţa.
”Procurorul Niț”
Pascu este trimis în judecată și de procurorii DIICOT, împreună cu părinţii săi, pentru trafic de droguri, pentru determinarea unei persoane să dea declaraţii mincinoase sau să nu prezinte probe şi pentru punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consum de droguri. Acest dosar va fi judecat la Tribunalul Bucureşti.
Cu privire la încercările de influențare a anchetei de către mama lui Pascu, G4Media a arătat că la o lună și jumătate de la apariția în presă a stenogramelor tragediei de la 2 Mai, nici Parchetul General (PG), nici Inspecția Judiciară (IJ) nu făceau verificări cu privire la identitatea „procurorului Niț”, care apare în dosarul DIICOT al lui Vlad Pascu. Nici DIICOT, în ale cărei stenograme apare numele procurorului, nu a disjuns cauza.
În stenogramele procurorilor DIICOT, publicate în mass-media în 18 septembrie și regăsite în rechizitoriul DIICOT trimis în judecată la începutul lunii octombrie, este menționat numele unui procuror „Niț” la care ar fi apelat avocatul familiei Pascu și pe care îl menționează într-o discuție cu Miruna Pascu, mama tânărului care a provocat accidentul sub influența drogurilor și care se află în arest preventiv pentru că ar fi încercat să influențeze martorii din dosar.
Procurorul era menționat în contextul în care avocatul familiei Pascu (cu care Miruna Pascu se sfătuia frecvent în chestiuni juridice conform DIICOT) încerca să o ajute pe aceasta în situația arestului preventiv în care se afla fiul său, Vlad Pascu. Detalii, pe Info Sud-Est.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: