Pentru al treilea an consecutiv, comuna Luncaviţa este gazda Turneului Internaţional Dunărea. Evenimentul va avea loc pe 31 august a.c, atunci când peste 120 de participanţi, din tot atâtea ţări, vor înnopta la Luncaviţa, în dreptul Milei Nautice 62, nu înainte de a gusta borşul de peşte luncăviţean, plăcinta dobrogeană, sau de a dansa geamparalele alături de ansamblul ”Ghiocel de la Luncaviţa”. ”Vă invităm aşadar la o activitate deosebit de frumoasă, care din an în an devine tradiţie la Luncaviţa, unde pasiunea pentru sportul nautic se împleteşte cu pasiunea promovării folclorului, gastronomiei şi implicit a cetăţenilor Dobrogei de nord”, îi invită pe această cale, primarul comunei Luncaviţa, Ştefan Ilie, pe toţi iubitorii de sport şi tradiţii dobrogene. Tot din anul 2011 partener al „Turneului Internaţonal Dunărea“ devine şi Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, care este organizatoarea „Festivalului Internaţional al Bărcilor cu Vâsle Rowmania”, alături de municipiul Tulcea, în perioada 1-2 septembrie, prin cei doi lideri, marele sportiv al României Ivan Patzaichin şi primarul Constantin Hogea. În acest an, ca urmare a propunerii de colaborare şi ai altor iubitori ai Dunării şi ai sporturilor nautice, precum „Asociaţia Prodezvoltare Jurilovca 21” de la Luncaviţa vor pleca vâslind, alături de participanţii TID, primarul comunei Luncaviţa Ştefan Ilie, alături de primarul comunei Jurilovca Eugen Ion şi de Paul Condrat, preşedintele asociaţiei. Astfel, echipajul primarilor va ajunge în Tulcea direct la Festivalul Internaţional al Bărcilor cu vâsle Rowmania. Invitaţi speciali la etapa TID Luncaviţa din 31 august sunt: Ivan Patzaichin, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint; Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea; Horia Teodorescu, Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea; Lucian Simion, prefectul judeţului Tulcea.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: