„A zis Năstase odată, când am fost cu Mazăre în ședință de Guvern, în 2004: <<Băi, voi vreți să intrați cu pașaport în Dobrogea?>>. I-am răspuns: <<Nu ne-am gândit domnule premier, dar e o idee bună>>“, a declarat Nicușor Constantinescu, la finalul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută, ocazie cu care a anunțat crearea unei noi structuri politice: „Partidul Dobrogenilor“.
Poate că, astăzi, gândul de a avea nevoie de pașaport pentru a putea intra în „regiunea autonomă“ Dobrogea pare a fi o glumă bună. Poate că așa i s-a părut și premierului Adrian Năstase, în anul 2004, atunci când a lansat această întrebare retorică către cei ce aveau în mâini frâiele județului Constanța. Însă, cum vom vedea în articolul de față, acțiunile ulterioare ale cuplului Radu Mazăre – Nicușor Constantinescu ne pot duce cu gândul că vorbele premierului Năstase i-au marcat profund pe cei doi și că ideea de a lupta pentru o regiune autonomă nu este una tocmai rea.
„Dacă nu mă vor și mă dau afară, fac altă structură, fac Partidul Dobrogenilor, este vreo problemă? Fac Partidul Dobrogenilor, îi iau și pe ăia din Tulcea și facem un partid nou“, declara Nicușor Constantinescu, după ce președintele interimar al PSD Constanța, senatorul Nicolae Moga, a făcut publică o adresă semnată de Victor Ponta, prin care fostul președinte al Consiliului Județean Constanța este suspendat din calitatea de membru de partid.
Iată cum, la distanță de mai bine de 10 ani, poate lua naștere ideea unei entități separatiste, concretizată acum, prin vorbele lui Constantinescu, într-un partid al Dobrogenilor.
Dar să ne uităm puțin în istoria celor doi lideri ai Constanței ultimilor 15 ani.
1. REFERENDUMUL DIN 2011: o Constanță independentă prin dorința populară
Primul moment fierbinte a avut loc în toamna lui 2011, atunci când, în județul Constanța a avut loc referendumul cu privire la reorganizarea administrativ-teritorială a României.
Era momentul prielnic pentru ca Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, simțind că vântul le suflă din pupa și cu vorbele premierului Năstase în gând, să încerce, pentru prima dată, să se individualizeze și să se desprindă de ideile oamenilor politici de la centru.
Consiliul Județean Constanța organiza, pe data de 6 noiembrie 2011, primul referendum din România, care cerea locuitorilor să decidă asupra oportunității desființării sau menținerii județului Constanța.
De jure, Nicușor Constantinescu avea dreptate la acea vreme: județul Constanța dispărea. De facto, era schimbat doar numele noii regiuni, fără ca teritoriul Constanței, populația sau instituțiile de la malul mării să dispară de pe harta României.
O șmecherie propagandistică pe care Nicușor Constantinescu a folosit-o pentru sensibilizarea opiniei publice, prin discursuri pompoase și clipuri electorale naționaliste, ce îl aveau, în prim plan, pe academicianul Dinu C. Giurescu (acesta din urmă intra în Parlament, în 2012, pe listele USL).
Ideea conform căreia liderii PSD de la malul mării doreau o regiune autonomă este întărită de declarațiile lui Nicușor Constantinescu din 2011, atunci când, spunea președintele Consiliului Județean, referendumul „are putere de lege“ și, cu el validat, în cazul în care cetățenii nu sunt de acord cu desființarea județului Constanța, el este „opozabil oricărei hotărâri de guvern și oricărei legi naționale“, Consiliul Județean putând să se judece „inclusiv până la Haga, inclusiv la Strasbourg și la celelalte instituții de justiție din Europa, privind existența județului Constanța“.
Se poate observa extrem de clar discursul separatist al lui Constantinescu, care se detașa brusc de toate instituțiile centrale ale statului, de orice hotărâre de guvern sau a oricărei „legi naționale“ (atenție!, a oricărei legi naționale). Practic, Constanța lui Nicușor Constantinescu, și vom vedea, mai târziu și Dobrogea, nu se supunea legislației naționale.
Nu avea nici pe departe dreptate, bineînțeles, toate declarațiile sale având scop propagandistic.
Îl contrazicea, la acea vreme, Toni Greblă, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, ulterior ajuns judecător al Curții Constituționale a României, care declara că referendumul de la Constanţa „nu are o forţă juridică obligatorie, ci este o testare a populaţiei faţă de o măsură nepregătită a puterii“.
Referendumul s-a desfășurat până la urmă, deși au existat multe probleme în organizarea acestuia. În principal, consilierilor PSD și PNL (atenție!, la acea vreme în alianța USL) care au votat acest proiect în cadrul Consiliului Județean Constanța li s-a opus grupul consilierilor PDL, care au boicotat ședința.
Poate pentru că acest demers opțional costa 2 milioane de lei, poate doar ca un gest politic, alături de consilierii PDL s-a alăturat și Prefectul Constanței, Claudiu Palaz, care a depus plângere penală împotriva CJC și a lui Nicușor Constantinescu pentru abuz în serviciu, plângere judecată faborabil pentru cel din urmă.
„Vreau să văd până unde se duce cu această aberație, cu cheltuirea inutilă a banului public și până când o să împingă lucrurile la extrem. Este un referendum privat, pentru Nicușor Constantinescu, organizat așa cum vrea el, fără să țină cont de multe lucruri“, a tunat Claudiu Palaz la acea vreme.
Însă, în ciuda insistențelor cu care îi îndemna Constantinescu pe constănțeni să iasă la vot – „cei care nu vor participa la referendum, din motive subiective, este ca și cum votează pentru desființarea județului Constanța“, spunea acesta -, referendumul nu a fost validat, nefiind îndeplinit pragul de 50%+1 prezență la vot. Pe 6 noiembrie 2011, doar 43% din populația județului Constanța s-a prezentat la urne.
Dorința lui Nicușor Constantinescu de a fi legitimat de constănțeni în dorința sa de a crea un județ independent a fost într-atât de mare încât, în ciuda legii electorale în vigoare, acesta a hotărât să prelungească orele de votare, închizând secțiile la ora 21:00, și nu la 20:00, așa cum era prevăzut de lege. Ba mai mult, din cauza absenței angajaților Direcției de Statistică din Constanța de la Biroul Electoral de Circumscripție, care ar fi urmat să centralizeze datele provenite de la secţiile de votare din judeţ (oare cum s-a întâmplat acest lucru?), BEC a decis ca centralizarea să fie făcută de către angajaţi ai Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Constanţa, aflată în subordinea Consiliului Judeţean.
Cert este faptul că, în anul 2011, jocurile nu au mers tocmai așa cum și-ar fi dorit Nicușor Constantinescu, chiar dacă acel plan de regionalizare nu s-a materializat până acum.
2. REGIONALIZAREA LUI DRAGNEA: O Dobroge de sine stătătoare, după criterii istorice
Doi ani mai târziu, pe 28 iunie 2013, vicepremierul Liviu Dragnea, aflat în turneul său prin țară, susținut cu scopul de a convinge liderii locali că procesul de regionalizare (principalul proiect de pe agenda Guvernului la acea vreme) este unul bun pentru România, a poposit și la Constanța, în Pavilionul Expozițional din Mamaia. Alături de el au stat, la aceeași masă, experți din cadrul proiectului, prefecții județelor Tulcea și Constanța, Lucian Simion și Eugen Bola, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu (ca reprezentanți ai municipiului și ai județului Constanța) și Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.
„Cel mai apropiat vecin al nostru, Polonia, după ce a înfiinţat regiunile a ajuns la o rată de absorbţie pentru exerciţiul financiar trecut de 100%, iar acum sunt undeva la 65% şi sigur vor absorbi toţi banii europeni. Cetăţenii vor câştiga distanţe mai mici, decizia mai aproape de ei, firmele vor câştiga pentru că nu vor mai fi obligate să meargă la Bucureşti, pentru tot felul de avize şi de aprobări. În cele şapte-opt oraşe în care am fost până acum, dezbaterile au fost foarte bune şi peste 90% dintre cei care au fost prezenţi la dezbateri au plecat lămuriţi şi au înţeles de ce este important să facem regiuni“, a încercat să convingă Liviu Dragnea auditoriul.
Însă vicepremierul la acea vreme a făcut, din start, o remarcă pe care cei doi șefi ai Constanței nu au gustat-o: „Păstrați-vă calmul, asta e cea mai mare rugăminte a mea. Regionalizarea nu va fi făcută cu patimă, ci cu foarte multă rațiune, în urma unei îndelungi și profunde analize, ca să fim siguri că vom lăsa un lucru bun și constructiv generațiilor ce urmează”, a afirmat Liviu Dragnea, în momentul în care discuția se aprinsese.
După ce experții în proiectul de regionalizare au concluzionat, în urma analizelor, că Dobrogea (formată din județele Constanța și Tulcea) nu putea să constituie singură o regiune, creându-se un dezechilibru cu celelalte unități administrative ce urmau a fi formate, atât Nicușor Constantinescu cât și Radu Mazăre au pledat pentru o independență decizională dobrogeană, aducând în discuție unitatea celor două județe și istoria lor comună, separată o bună bucată de vreme de istoria României.
Astfel, cei doi reprezentanți ai Constanței, cât și cei veniți din Tulcea, nu au acceptat decât varianta unei Dobroge devenită unitate administrativă de sine stătătoare, fără nici o ingerință a altor teritorii din jur.
Mai mult decât atât, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu au avut o atitudine războinică și au fost foarte revoltați în ceea ce privește politica de la centru (atenție!, vorbim, din nou, despre diferența dintre centru și Constanța).
„Sunt cel mai longeviv primar al Constanței și îmi dau seama că e ceva greșit în sistem. Acum o lună mă plângeam că nu am sprijin ca primar, deși suntem la putere. Și n-am, dar știți de ce? Pentru că oamenii uită de unde vin, atunci când dau de bani și de putere și pierd legătura cu tine. Ei, oameni simpli, pleacă din teritoriu, din comune, orașe mai mici, din administrație și ajung la București. Și când ajung la București au impresia că au devenit stăpâni. Și uită de unde au plecat”, a declarat Radu Mazăre.
Nicușor Constantinescu a adăugat: „Prietenul meu Radu are dreptate! Este frustrant să vezi că investești bani grei în spital, iar constănțenii sunt excluși ca și cum ar fi cetățeni de rangul doi, ca și cum cineva ne condamnă să murim cu zile”, referitor la atitudinea Ministerului Sănătății față de județul Constanța, în condițiile în care liderii instituțiilor sunt parteneri de alianță la cârma țării.
Indiferent de cine s-a perindat pe la Palatul Cotroceni sau prin Palatul Victoria, indiferent de culoarea politică sau interesele personale, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu s-au simțit nedreptățiți, aruncând peste Constanța aura unei cetăți asediate.
Pe vremea când PSD se afla în Opoziție, iar la Putere se afla binomul PDL-Traian Băsescu, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu blamau guvernarea, susținând că județul și municipiul Constanța nu au primit nici un leu pentru proiecte și că unitățile administrative pe care le conduc sunt izolate din cauza rivalităților politice. Roata s-a învârtit, iar PSD și-a împărțit ministerele alături de PNL, partenerul acestuia în alianța USL. Nemulțumirile celor doi lideri politici au rămas aceleași. Aceștia blamau în continuare Bucureștiul, susținând că județului Constanța nu i se acordă atenția cuvenită și că este exclus din anumite proiecte de finanțare.
La finalul întâlnirii cu Liviu Dragnea, primarul Radu Mazăre a mai punctat încă o dată, dacă mai era nevoie, în fața specialiștilor din cadrul proiectului de regionalizare, faptul că politica de la centru nu are nici o legătură cu ceea ce se întâmplă la Constanța: „Normal că indicii lor de la București nu arată realitatea din Constanța, pentru că aici sunt mulți bani negri. Dar cu acei bani oamenii trăiesc, se întrețin”, a fost declarația uluitoare a primarului Constanței. (atenție! din nou, antiteza dintre centru și Constanța în discursul lui Radu Mazăre)
Aceste două episoade evocate mai sus – referendumul din 2011 și întâlnirea din 2013 cu Liviu Dragnea – au oglindit fidel dorința celor doi lideri constănțeni de a crea o unitate administrativ teritorială cât mai independentă de centru, fie în formula unei Constanțe libere, fie sub forma unei Dobroge unitare independente decizional.
Nici unul dintre cele două proiecte nu au fost realizate.
Însă aceste momente au fost însoțite, de-a lungul vremurilor, de alte acțiuni ale forței politice social democrate de la Constanța, în frunte cu Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, care au împins lucrurile în acest sens și care, cu puțin noroc, puteau să dea viață unor vorbe goale ale lui Adrian Năstase, rostite din scaunul de premier, în anul 2004: „Băi, voi vreți să intrați cu pașaport în Dobrogea?“
3. ÎNCERCAREA DE ÎNLĂTURARE A CENTRULUI ZONAL MILITAR: Din rechizitoriul lui Nicușor Constantinescu
O altă mișcare în sensul câștigării unei oarecare independențe poate fi și încercarea de înlăturare, de aducere în stare de nefuncționalitate, a Centrului Zonal Militar. O altă explicație mai bună nu poate fi găsită pentru acțiunile lui Nicușor Constantinescu în raport cu instituția subordonată Ministerului Apărării Naționale.
„În perioada 2009 – 27.11.2013, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiilor care decurgeau din calitatea de Preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile care îi incumbau potrivit art.76 din Legea nr.446/2006, în raport de funcţia publică deţinută, neasigurând finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a Centrului Militar Zonal Constanţa şi încercând de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupă în prezent, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale precum şi pagube acestei instituţii“, notează procurorii DNA în rechizitoriul în urma căruia președintele Consiliului Județean Constanța, la acea dată, era trimis în judecată.
Practic, Consiliul Județean Constanța, prin Nicușor Constantinescu, a încălcat cu bunăvoie legea, făcând ca activitatea Centrului Zonal Militar, o instituție care ține de Apărare și de siguranța națională, să își oprească sau să își reducă activitatea.
„Urmarea a neîndeplinirii obligaţiei de finanţare a activităţii şi de asigurare cu materiale, bunuri sau servicii de către Consiliul Judeţean Constanţa, CMZ a purtat corespondenţă cu mai multe autorităţi ale statului dar şi particulari, în încercarea de continua îndeplinirea misiunilor specifice.
Astfel, CMZ Constanţa s-a adresat Prefectului jud.Constanţa solicitând atacarea (….) dar şi Preşedintelului Consiliului Judeţean, comunicând că în urma rezilierii contractului cu (….), punctul de comandă al mobilizării a devenit nefuncţional, fiind scos din operativitate (…..).
De asemenea, CMZ a atras atenţia că în urma rezilierii contractului cu (….), sediul său a rămas nepăzit, în condiţiile în care în interior se aflau arme de foc militare, muniţii de război, sisteme de criptare/decriptare a informaţiilor precum şi documente clasificate (….) precum şi asupra posibilităţii izbucnirii unor focare de infecţie din cauza lipsei apei potabile ori a unor incendii din cauza nefinanţării sistemelor de pază şi stingere (…..)“, adaugă procurorii DNA.
De ce a riscat Nicușor Constantinescu încălcând legea și atentând, astfel, la siguranța națională? Oare miza o reprezintă o simplă clădire în care funcționa Centrul Militar Zonal Constanța? Este puțin probabil. Interesant este că, la acea dată, nu au existat reacții concludente nici din partea Ministerului Apărării naționale și nici ale altor instituții.
4. SINDROMUL VICTIMEI DEVENITE PERSECUTOR ȘI PRESIUNILE ASUPRA JUSTIȚIEI
Un alt aspect ce deosebea Constanța de celelalte regiuni ale țării era reprezentată de efervescența cu care cei doi lideri ai săi, de la municipiu și județ, aruncau săgeți împotriva Justiției din România.
Între cei doi lideri politici incontestabili ai Constanței ultimilor 15 ani și Justiția din România s-a creat un paradox. Deși până în anul 2014 nici unul dintre cei doi – Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu – nu au fost condamnați de vreo instanță din România, nu au fost trimiși în judecată de vreun procuror din Constanța și nu au fost arestați preventiv pentru nici o faptă, discursurile tăioase la adresa puterii judecătorești au fost prezente constant.
Chiar dacă în jurul celor doi s-a creat o aură de invincibilitate, aceștia nu pierdeau nici un moment să spună că sunt niște victime ale sistemului și că unul sau altul îi vrea în pușcărie. Indiferent de guvern, indiferent de puterea politică, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu s-au așezat în postura de victime și de persecutați, devenind, ușor-usor, persecutori la adresa Direcției Naționale Anticorupție.
Însă, ciudat poate în perspectiva zvonurilor apărute în spațiul public constănțean, cum că cei doi ar avea probleme mari și că au nerespectat legea în nenumărate cazuri, nimic nu se întâmpla la Constanța. Nici un procuror constănțean nu găsea vreun argument puternic care să îi acuze pe cei doi. Nici abuzurile în serviciu, nici retrocedările, nici măcar uniforma nazistă, purtată cu nonșalanță de fostul primar nu au stârnit interesul Justiției.
Ne putem gândi, de ce nu, acum, în cheia a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, că cei doi prieteni de la malul mării erau protejați și își creaseră o rețea, poate independentă și paralelă, care îi menținea în funcții și îi ferea de sabia ascuțită a Justiției.
Chiar procurorii DNA, într-unul dintre rechizitoriile lui Nicușor Constantinescu, amintesc despre un serviciu paralel de informații. Chiar Nicușor Constantinescu vorbește despre acest lucru într-una dintre stenograme:
„CND: E vreun secret??? Da …? Nu scrie pe magistrați.ro cine sunt judecătorii, ce studii au absolvit??? Este vreun serviciu paralel, cum spune DNA și această jigodie împuțită de Andrei, de aici??? Da’ voi… nu vă interesează și voi nu luptați pentru noi mă, stați liniștiți, vă luați salariul bine mersi, înțelegi? Și vă doare în cur de tot ce se întâmplă! Înțelegi??? Până în ziua în care o să vă ia și pe voi să vă aresteze, să vedeți cum este, înțelegi?“, se arată în stenogramele din rechizitoriu, într-o discuție dintre Nicușor Constantinescu și un jurnalist constănțean.
5. CÂT A COSTAT CULTUL PERSONALITĂȚII CELOR DOI ÎN PROPAGANDA LOCALĂ
Această relație strânsă dintre Nicușor Constantinescu, Radu Mazăre și o bună parte a presei constănțene a căpătat, în nenumărate rânduri, note caraghioase.
Deși cei doi au ieșit din acționariatul firmei ce deține cel mai important cotidian și cea mai cunoscută televiziune din Constanța și afirmă răspicat că nu mai exercită nici o influență în aceste organe de presă, contractele dintre Primărie și acestea, precum și stenogramele DNA spun altceva.
„CND: Băi Mona ce se întâmplă la voi acolo, mă? Eu… M-ați dat luni un material, 2 pagini mari cu ce mi s-a întâmplat mie și mai departe nu mai scrie nimeni nimica, mă, mânca-ți-aș, zici că… totul e ok! Scriu doar ăștia care mănâncă căcat de mine și de Sorin și de Mazăre! Nu se poate! Chiar așa, trebuie să vă spun, eu nu pot să fac conferință de presă, dar când l-a reținut pe Strutinsky și l-a arestat, am făcut o conferință de presă publică!
CND: Mă, ți-am mai spus de câteva ori și nici nu mai te sun, mă, și nici nu mai dau nicio relație! Eu nu vă spun vouă ce aveți de spus, dar dacă eu sunt acuzat, că pe bază de licitație publică v-am plătit bani vouă, la TV Neptun și la alte… și voi nu scrieți nimica, înseamnă că ne merităm soarta, mă ! Toți!!!
PM: Am înțeles, o să dăm…“
În acești termeni se derula o convorbire dintre Nicușor Constantinescu și șefa cotidianului în cauză, ceea ce demonstrează, dacă nu din punct de vedere legal, cel puțin moral, că aceste organe de presă au fost simple instrumente de propagandă în mâinile celor doi lideri PSD, de altfel și fondatorii ziarului despre care se amintește mai sus. Astfel au reușit Mazăre și Constantinescu să își mențină o parte din electorat și să își propage ideile.
Pe lângă această propagandă media, care, în anumite perioade, a influențat aproape întreaga presă constănțeană, cei doi lideri și-au croit atent drumul către independență, tocmai prin subjugarea altora: firmele de interes general (apă, termoficare, salubrizare etc) pe care le-au aservit și cu ajutorul cărora au monopolizat piața.
Toate argumentele arătate mai sus pot deschide o discuție în cheia unei istorii contrafactuale a Constanței sub administrația Mazăre-Constantinescu: ce se întâmpla dacă cei doi nu erau arestați și nu erau suspendați din funcții? Ce se întâmpla dacă procesul de regionalizare era dus la bun sfârșit și Dobrogea devenea regiune de sine stătătoare sub influența celor doi prieteni? Ce se întâmpla dacă referendumul din 2011 era validat și ideile lui Nicușor Constantinesu erau legitimate de constănțeni?
Oare, citându-l pe Adrian Năstase, astăzi aveam nevoie de pașaport pentru a intra în Dobrogea?
Poate că „Republica Mazăre“ nu era doar un titlu acordat peiorativ Constanței sub administrația liderului PSD. Poate, dacă lucrurile se petreceau altfel, astăzi putea deveni realitate.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
