Constănțenii plătesc taxe mai mari în 2025 pentru gunoi și abonamentul de parcare

Șoferii din Constanța plătesc din 2025 o taxă de 200 de lei pentru fiecare mașină deținută.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Constănțenii plătesc taxe mai mari de anul viitor. Proiectele propuse de primarul Vergil Chițac pentru stabilirea taxelor și impozitelor din 2025 și pentru taxa de salubrizare au fost adoptate, luni, în Consiliul Local Constanța.

Constănțenii vor plăti 20 de lei pe lună pentru gunoi, față de 8 lei cât este în prezent. Consilierii USR au propus ca taxa să fie de 10 lei, însă amendamentul nu a fost aprobat. Au fost aprobate în schimb amendamentele consilierilor locali PSD. Acestea prevăd un ajutor de 50% lunar la plata taxei de salubrizare pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, reprezentanții legali ai acestora, cât și pentru pensionari, dar și scutirea de la plată a unor categorii de persoane, printre acestea fiind veteranii de război, văduvele acestora, cât și persoanele fizice prevăzute în articolul 1 din legea privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice.

Un constănțean va plăti 500 de lei pe an pentru un loc de parcare (abonament), în loc de 255 de lei, cât este în prezent. Inițial, primăria a propus o taxă de 600 de lei. Consiliul Local a aprobat astfel amendamentul propus de PSD. Cei de la USR și-au dorit ca taxa să fie de 282 de lei, însă amendamentul nu a fost aprobat. 

O altă noutate apare în privința renunțării de către municipalitate la taxa de utilizare temporară a domeniului public pentru șoferi. Aceasta nu a fost introdusă de altfel nici în proiectul de hotărâre supus votului.

În proiectul inițial, aflat în dezbatere publică, primăria își dorea ca șoferii din afara Constanței, ale căror mașini nu se află în evidența Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local, să plătească o taxă de 5 lei/ zi până la 25 de lei/lună pentru utilizarea domeniului public. 

În schimb a rămas taxa de 200 de lei pe an pe care șoferii din Constanța o vor plăti pentru fiecare mașină deținută și înregistrată fiscal în evidența Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța. Însă există și excepții: cei care deja plătesc un abonament pentru parcare sau parchează în Zona 2 (adică nu în centrul orașului, în centrul vechi sau în Mamaia).

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

3 comments
  1. Este ceva in folosul cetatenilor constanteni care este implementation de catre aceste scame umane d ela conducere? Absolute nici unul. Inprezent ar vrea sa ne ia si piele de pe noi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.