Handbaliștii de la CSM Constanța joacă marți în grupele EHF European League, la Sala Sporturilor

Este al doilea an la rând când CSM Constanța evoluează în grupele EHF European League.
sursa foto: Facebook/ CSM Constanta Handbal

Handbaliștii de la CSM Constanța vor juca marți, de la ora 19:45, la Sala Sporturilor, primul meci din grupele EHF European League, din acest sezon. Constănțenii vor întâlni formația suedeză Ystads IF HF.

Prima dată, în sezonul 2022/2023, Ystads IF a ajuns în optimile de finală. De trei ori campioană a Suediei în aproape 100 de ani de istorie, echipa din Ystad a atins cea mai bună performanță europeană în 2021, când a jucat finala EHF European Cup, cu AEK Atena”, arată CSM Constanța.

Echipa suedeză a trecut de Madeira în calificări și evoluează pentru a doua oară în EHF European League.

Ambele echipe vin după victorii în campionat. CSM Constanța a învins CSM Făgăraș cu 34-27, în timp ce în Suedia, Ystads a învins pe Kristianstad cu 32-29. Suedezii sunt lideri în campionat, în timp ce în România, CSM Constanța este pe locul 3.

În celălalt meci din grupa D, Chobry Glogow din Polonia întâlnește formația din Spania Bidaosa Irun. Următorul meci pentru constănțeni, din competiție, va fi în Polonia, cu Chobry Glogow.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.