Radu Mazăre, la intrarea în DIICOT, în dosarul sportivelor care ar fi fost traficate: ”Nu erau genul meu, aveau un picior gros cât trunchiul meu și știți cu ce fete mă întâlneam”

radu mazare radu mazare
sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Antrenorul lotului național de bob și sanie al României, Paul Neagu, este acuzat de procurorii DIICOT că ar fi recrutat trei sportive, “prin abuz de autoritate”, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției.

Fostul primar a declarat că a fost chemat martor în dosar. Mazăre a spus că l-a văzut pe antrenor de două ori cu una din sportive. Este așteptat de procurori și unul dintre ceilalți doi frați Mazăre.

  • UPDATE 16:42 Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a declarat, la intrare în sediul DIICOT, că sportivele care ar fi fost traficate ”nu erau genul lui” pentru că ”aveau un picior gros cât trunchiul” sau: ”Și știți cu ce fete mă întâlneam”, a adăugat primarul.

știrea inițială

Antrenorul Paul Neagu este acuzat de trafic de persoane în formă continuată, complicitate la trafic de persoane în formă continuată și influențarea declarațiilor. În acest dosar au fost efectuate două 2 percheziții domiciliare pe raza municipiului Constanța.

Potrivit procurorilor, “în perioada 2013 – 2019, suspectul, în calitate de antrenor al unui lot național feminin de sporturi de iarnă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a recrutat trei persoane vătămate, prin abuz de autoritate și inducere în eroare, cu privire la obținerea unor perfomanțe sportive interne și internaționale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției”.

În acest dosar este anchetat și Nassar Ghaleb, cetățean roman de naționalitate libaneză și patronul patronul restaurantului libanez din Constanța Byblos, care, “în perioada 2013-2019,  i-a acordat ajutor autorului faptelor, prin punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a unor spații de cazare pe care le deținea, sportivelor lotului național, impunând ulterior cheltuieli fictive de cazare și masa, a efectuat plăți reprezentând  sponsorizări, fiind principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora au fost obligate victimele”.

Potrivit unor surse judiciare, antrenorul nu a fost găsit deocamdată iar cetățeanul libanez se află în prezent la DIICOT București.

Care sunt acuzațiile procurorilor:

  • suspectul le-a adăpostit pe victime în incinta sediului social aparținând unui centru sportiv situat în Municipiul Constanţa, și le-a transportat în țară și în străinătate, respectiv în mai multe locații din municipiul Constanța precum și pe teritoriul Germaniei, Principatului Monaco și Letoniei.
  • profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, de atașamentul emoțional și ulterior de starea de sănătate psihică precară, suspectul le-a  constrâns fizic și moral să întrețină acte sexuale cu persoane de sex masculin, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări oferite lotului național feminin de sporturi de iarnă.
  • În data de 04.05.2023, în scopul determinării uneia dintre persoanele vătămate să își retragă ori să își schimbe declarațiile pe care le-a dat în prezenta cauză, suspectul a abordat victima prin intermediul unei aplicații mobile și i-a transmis un document care conținea un text redactat, pe care urma să îl autentifice în fața unui notar public, pentru a contrazice cele declarate de către victimă.
  • În data de 08.05.2023 suspectul a însoțit-o pe victimă la un birou notarial de pe raza municipiului Constanța, în vederea autentificării înscrisului sus-menționat, document care, ulterior, a și fost depus la dosarul cauzei de către persoana vătămată, prin intermediul serviciilor poștale.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, Paul Neagu “ a avut ca scop consolidarea relațiilor de prietenie cu persoane influente, cu resurse financiare considerabile, acesta inițiind contacte cu oameni de afaceri și persoane publice cu influență, cunoscute în România și în municipiul Constanța”.

“Astfel, suspectul a identificat, într-o manieră calificată, vulnerabilitatea fiecărei sportive, adaptându-și metodele de manipulare la nevoile fiecăreia, pentru a le exploata sexual cu scopul de a-și satisface dorințele sexuale sau ale oamenilor de afaceri din anturajul său și pentru a câștiga o formă de respect sau de apreciere din partea acestora.

În fapt, sumele de bani provenite din decontările frauduloase reprezentau o recompensă pentru serviciile sexuale oferite acestuia și persoanelor din anturajul său și o modalitate de a le menține în starea de dependență emoțională, în scopul exploatării sexuale”, se arată în comunicat. 

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.