Diva ye-ye, Sylvie Vartan, va concerta în premieră la Sala Palatului, în primăvară!

 

Celebra cântăreață de muzică pop și actrița franceză de origine bulgară, Sylvie Vartan, va concerta în premieră la Sala Palatului din București! Evenimentul este organizat de Project Events și va avea loc pe data de 27 aprilie 2014! Despre Sylvie, diafana blondă ce scandaliza lumea cu ritmurile ei, s-au scris peste 25 de cărți, s-au lansat pe CD colecții complete ale melodiilor sale, în timp ce la Paris, Palatul Galliera găzduiește o expoziție a celor mai frumoase costume pe care le-a purtat.
Sylvie Vartan, născută la 15 august 1944 în Bulgaria, este o celebră cântăreață de muzică pop, rock și ye-ye. A fost numită „la collégienne du twist” și „regina yé-yé” iar la vârsta de 17 ani apărea deja la televizor, hit-urile sale fiind difuzate la radio și fredonate frenetic de tinerii vremii. Era disco a artistei a culminat cu show-ul TV „Dancing star” din 1977. În cadrul RCA Label, Sylvie a vândut milioane de discuri, fiind cea mai prolifică artistă a acestei case de discuri, după Elvis Presley! În 1990, artista a concertat la Palatul Culturii din Sofia, des-chizând și încheind show-ul cu un cântec în limba bulgară, aceasta fiind prima vizită la Sofia după emigrarea din ’52. Din 2009 și până în prezent, Sylvie a lansat trei noi albume: Toutes peines confondues (2009), Soleil bleu (2011) și Sylvie in Nashville (2013). Sylvie este cel mai activ și mai de succes artist din ge-nerația ye-ye. Cele mai cunoscute piese ale sale sunt: „Let’s twist again”, „La plus Belle Pour Aller Danse”, „Ne m’oublie pas”, „Irresistibilmente”, „Twiste et chante”, „J’ai un probleme”, „L’amour au Diapason”, „Parle moi de ta vie”, „Petit Rainbow”, „Bye Bye leroy Brown”, „Disco Queen”, „Nicolas”, „Caro Mozart”.
Cântăreața celebră a anilor ‘60 a apărut pe scenă alături de formația The Beatles și de fostul ei soț Johnny Hallyday. „Liceana twistului” de altădată, Sylvie Vartan și-a câștigat renumele internațional și dragostea lumii în „epoca de aur” a muzicii, anii ‘60. După 40 de milioane de albume vândute, 1300 de piese în 10 limbi diferite, 2000 de coperți de revistă și sute de spectacole în toată lumea, Sylvie pare să fi rămas aceeași divă care stabilea în anii ‘65 standardele internaționale de frumusețe, cu rochiile sale scurte, asortate cu ciorapi mați sau bretonul retezat.
Biletele pentru acest concert sunt disponibile din data de 24 ianuarie.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Publicitate electorală
publicitate electorală