Centrul EQUITAS organizează ZIUA PORŢILOR DESCHISE, sâmbătă, 25 iunie 2016, între orele 10.00 – 16.00, la sediul din strada Simion Bărnuţiu, nr. 11, localitatea Lazu, judeţul Constanţa. Acest eveniment este destinat tuturor celor interesaţi să înţeleagă boala numită dependenţă.
Vă invităm să vizitaţi sălile de lucru, să aflaţi cum funcţionează programul nostru de recuperare, să luaţi parte la terapii, să vizionaţi lucrările realizate de beneficiarii noştri, să urmăriţi poveştile de viaţă şi mesajele persoanelor care s-au confruntat cu adicţiile şi să aflaţi mai multe informaţii despre problemele societăţii contemporane. Începând cu orele 10.00, 11.00, 13.00, 14.00, respectiv 15.00, în fiecare sală de lucru vor avea loc şedinţe de terapie gratuite – artterapie, meloterapie, psihoeducaţie, kinetoterapie, grup de suport.
La ora 12.00 va avea loc conferinţa de presă în cadrul căreia vor participa invitaţi speciali din partea Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Constanţa, Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa şi alte instituţii partenere. Vor fi prezentate informaţii utile cu privire la situaţia consumuli de substanţe în Constanţa şi riscurile la care sunt supuşi tinerii din ziua de astăzi.
Vă aşteptăm la noi “acasă”!
* Relaţii la telefon 0732 121 415 sau e-mail [email protected].
CENTRUL PENTRU TRATAREA DEPENDENŢELOR EQUITAS
Equitas dorește să devină principalul centru de tratament al dependențelor de alcool, droguri și alte comportamente compulsive din România, unde în prezent se remarcă absența centrelor de terapie si recuperare pentru astfel de probleme.
Scopul nostru este de a sprijini pacienții pentru o recuperare de durată, prin renunțarea la comportamentele nocive, specifice bolii dependenței și schimbarea stilului de viață printr-o filosofie terapeutica testata cu succes in strainatate.
Programul nostru terapeutic se susţine pe 2 piloni: Metoda Minnesota, care presupune parcurgerea a 12 paşi pentru menţinerea abstinenţei, iar al doilea este de prevenire a recăderilor şi presupune, de asemenea, parcurgerea unor paşi. Metoda Minnesota este cea mai răspândită metodă de tratament a dependenţei din Europa de Vest şi Statele Unite, demonstrându-şi eficienţa în cei peste 60 de ani de existenţă. Pentru atingerea obiectivelor folosim şi alte tipuri de terapie: terapia individuală, terapia de grup (atât pentru beneficiar, cât şi pentru familie), grupul de suport pentru Dependenţii Anonimi (coordonat de o persoană abstinentă), terapia spirituală (pentru cei care doresc), activităţi de autodezvoltare, psihoeducaţie şi terapii complementare (Meloterapie, Artterapie, Kinetoterapie, Terapia prin relaxare, Consiliere spirituală).
Centrul se află în localitatea Lazu, lângă Constanţa, într-un loc liniştit, cu o atmosferă prielnică recuperării.
Beneficiari
Specialiștii Centrului Equitas lucrează cu persoane care se confruntă cu probleme de adicţie şi comportament compulsiv. Primul și cel mai important pas pentru recuperare constă în motivația persoanei de a se trata. Oferim susținere în identificarea și schimbarea comportamentelor distructive tuturor persoanelor, de orice vârstă, sex, statut, religie.
Tipurile de dependență pe care le tratăm sunt:
Dependente de substante:
• alcool
• droguri
• etnobotanice
• nicotină
• medicamente
Dependenta de comportamente:
• calculator si internet (jocuri pe calculator/mobil, jocuri de browser, rețele de socializare)
• jocuri de noroc
• sex, materiale pornografice
• alimente
• shopping
Familiile celor care au o problemă cu dependența găsesc la noi suport pentru recuperarea relațiilor cu cei dragi și pentru terapia codependențelor. Familia sau prietenii pot interveni pentru a ajuta persoana dependentă, având un rol esențial în depistarea timpurie a semnelor dependenței și prevenirea agravării bolii.
Programul terapeutic şi beneficiile acestuia
Terapie individuală
• Stabilirea obiectivelor terapiei
• Vindecarea traumelor
• Vindecarea bolilor mintale
• Tratarea depresiilor
• Tratarea anxietăţii
Grup de terapie
• Parcurgerea celor 12 paşi
• Formarea unui sistem pentru prevenirea recăderilor
Psihoeducaţia
• Înţelegerea mecanismului neuro-chimic al dependenţei
• Vizionare filme, materiale pentru întelegerea dependenţelor
• Înţelegerea diferenţelor dintre boală şi tulburare
• Educaţie pentru o alimentaţie sănătoasă
Tehnici de relaxare terapeutică
• Învăţarea unor tehnici de relaxare fizică
• Antrenament mental pentru atenţie
• Îmbunătăţirea percepţiei grupului
• Rezolvarea de probleme prin imagerie mentală
• Întărirea Eului
Educaţie nutriţională
• Hrană pentru suflet
• Hrană pentru corp
Terapie de grup pentru dezvoltarea personală
• Rezolvarea problemelor transgeneraţionale
• Autocunoaşterea şi îmbunătăţirea modului de relaţionare
• Îmbunătăţirea comunicării
Meloterapia
• Stimularea funcţiilor corpului prin percuţie
• Stimularea creativităţii
• Favorizarea descărcării emoţionale
• Îmbunătăţirea atenţiei
• Îmbunătăţirea comunicării nonverbale
• Dezvoltarea abilităţilor de relaţionare în grup
• Dezvoltarea empatiei
• Îmbunătăţirea coordonării
• Stimulare senzorială şi îmbunătăţirea percepţiei
Kinetoterapia
• Îmbunătăţirea funcţiilor corpului
• Corecţii scheleto-musculare
• Îmbunătăţirea atenţiei
• Dezvoltarea unei autodiscipline
• Reechilibrare psihică şi emoţională
• Îmbunătăţirea echilibrului
• Îmbunătăţirea coordonării
Terapia prin artă
• Exprimarea emoţiilor
• Exprimarea problemelor
• Identificarea traumelor
• Relaxare
• Recreere
• Îmbunătăţirea coordonării
• Găsirea unei soluţii şi rezolvarea simbolică a problemei
• Stimularea creativităţii
Consiliere spirituala
• Educatie spirituala
Terapia prin meditaţie
• Reechilibrare fizică, psihică şi emoţională
• Facilitarea introspecţiei
• Îmbunătăţirea atenţiei
• Îmbunătăţirea gândirii
• Deprinderea unor tehnici de relaxare prin meditaţie
• Consiliere spirituală
• Oferirea de informaţii pentru persoanele aflate în căutarea lui Dumnezeu
• Consiliere şi suport pentru persoanele credincioase
Atuurile Centrului Equitas
• Programul de recuperare se adresează tuturor tipurilor de adicţii.
• Folosim o metodă unică la nivel naţional, combinând terapiile complementare cu psihoterapia.
• Lucrăm atât cu persoanele dependente, cât şi cu familiile acestora.
• Grupurile de suport funcţionează integrat în programul Centrului Equitas.
• Beneficiarii Centrului Equitas se pot bucura de o atmosferă prietenoasă, călduroasă, care îi motivează în desfăşurarea activităţilor.
• Echipa este formată din specialişti cu experienţă în tratarea adicţiilor.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: