O fabuloasă desfăşurare de forţe… coolturale a avut loc duminică seară, în Piaţeta Casino din Mamaia. Festivalul Verii 2016 – Carusel Cooltural i-a avut ca invitaţi pe actorii trupei lui Dan Puric şi pe Corneliu Stroe & Band. Desfăşurat sub egida Primăriei Municipiului Constanţa, Carusel Cooltural a încheiat în forţă cel de-al doilea week-end din festival, într-o atmosferă excelentă.
Multiplu premiata trupă a Companiei Passe-Partout – Dan Puric şi-a purtat spectatorii pe „Drumul mătăsii“, primul spectacol de arte marţiale, teatru non-verbal şi dans din România. Din distribuţie fac parte campioni naţionali şi laureaţi ai competițiilor internaţionale de Wushu – atât sportivi, cât şi actori. Kung Fu, pantomimă, dans, arme tradiţionale, costume uluitoare, metaforă şi umor – toate acestea au făcut din „Drumul mătăsii“ un spectacol vivant, urmărit cu interes şi aplaudat de peste 1.000 de spectatori.
Pe scena festivalului a urcat apoi Corneliu Stroe, împreună cu trupa sa. Într-o interpretare impecabilă, acest adevărat titan al jazz-ului european a ajuns la inimile publicului din toate categoriile, mulţi dintre spectatorii din ţară ascultându-l pentru prima oară aici, la Mamaia. Roxana Stroe, cea mai bună chitaristă de jazz din România, şi al său Gibson Les Paul au constituit un spectacol în sine, completat de bass-ul lui Cătălin Răzvan, unul dintre maeştrii acestui instrument, profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Secţia Jazz. Rock & Blues a fost combinaţia aleasă de Corneliu Stroe pentru Festivalul Verii şi a fost un imens succes.
Programul week-endului 29-31 iulie:
Vineri, 29 iulie
– teatru „Nimic nu-mi scapă“ – cu Paula Chirilă;
– concert Publika.
Sâmbătă, 30 iulie
– teatru „Între ciocan şi nicovală“ – Maia Morgenstern & Mircea Rusu, în regia lui Horaţiu Mălăele;
– concert Proconsul.
Duminică, 31 iulie
– concert Basska;
– concert The Kryptonite Sparks;
– concert ROA.
Festivalul Verii – Carusel Cooltural este un eveniment susţinut de Primăria Municipiului Constanţa şi sprijinit de Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Constanţa. Se desfăşoară în fiecare week-end (în anumite săptămâni şi joi), în Piaţeta Casino din Mamaia, până pe 4 septembrie, de la ora 20.00.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: