Contractul de finanțare pentru realizarea stadionului “Gheorghe Hagi” din Constanța a fost semnat, luni, anunță Ministerul Dezvoltării.
“Stadionul va avea 18.190 de locuri și va integra săli de antrenament, un centru de conferințe, un spațiu expozițional, spații administrative, comerciale și de alimentație publică. Totodată, acesta va asigura desfășurarea optimă a activității sportive în regiunea litoralului, atât prin organizarea unor evenimente sportive (de fotbal, tenis, atletism și rugby), cât și a evenimentelor culturale la scară mare (concerte și spectacole), contribuind, astfel, la dezvoltarea sportului de performanță și de masă din regiune”, arată ministerul, într-un comunicat de presă.
În aceeași zi a fost anunțată semnarea contractelor de finanțare pentru construirea stadionului ”Nicolae Dobrin” din Pitești, dar și a unui patinoar artificial în municipiul Sfântu Gheorghe din județul Covasna.
Context
Construcția noului stadion din Constanța a fost blocată până în prezent de lipsa fondurilor. Acum mai bine de un an începeau lucrările de demolare a vechiului stadion de la Constanța.
Construcții Erbașu SA este liderul asocierii care a câștigat licitația pentru construirea stadionului din Constanța.
- Zece firme se vor ocupa de lucrări: Construcții Erbașu SA, Kronlift, SC Coneco România SRL, Vialis Engineering, Elmarom Grup, Sectron Guard, Popp&Asociații Consulting Engineers, Popp& Asociații, Tracon SRL și MC General Construct Alfa SRL.
La capitolul stadioane, Construcții Erbașu a bifat în portofoliu construcția arenelor Steaua și Rapid, dar se va ocupa și de construirea celei de la Pitești. Compania din București se ocupă și de lucrările de la Sala Polivalentă din Tulcea. Pavilionul Expozițional din Constanța este un alt proiect făcut de Construcții Erbașu SA, o companie cu o cifră de afaceri de peste 2 miliarde de lei și 1.150 de angajați.
Hagi nu vrea ca noul stadion să îi poarte numele
Managerul Farului, Gheorghe Hagi, declara în aprilie 2024, răspunzând la o întrebare din partea Info Sud-Est, într-o conferință de presă, că noul stadion care urmează să fie construit în Constanța nu îi va purta numele, deși “chiar dacă prin acte mai există, se speculează numele”.
“Nu cred că îmi va purta numele, nu cred. Un stadion trebuie să fie al Constanței, trebuie să aibă un alt nume, nu al meu. Eu am o academie, mi-am făcut o academie deja, am numele undeva, clar, stabil. Mi-aș dori să rămână, pentru că am construit-o eu. Am investit tot acolo, deci numele meu va fi acolo. Stadionul, chiar dacă prin acte mai există, se speculează numele, nu va fi așa”, a spus Gheorghe Hagi.
Licitația pentru construirea stadionului de la Constanța a fost câștigată în instanță
Pe 15 februarie 2023, Compania Națională de Investiții (CNI) lansa achiziția privind proiectul tehnic, execuția lucrărilor și asistență tehnică din partea proiectantului pentru construirea Stadionului „Gheorghe Hagi“ din Constanța. Valoarea totală a achiziției era de aproximativ 80 de milioane de euro.
Licitația a ajuns în instanță, anul trecut, după ce, în primă fază, firma din Bacău SSAB-AG SA a contestat procedura iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația. Ulterior, atât CNI, cât și compania Construcții Erbașu au formulat o plângere împotriva deciziei CNSC. În final, decizia Curții de Apel București, din 7 noiembrie 2023, a deblocat achiziția lansată de CNI. Asocierea de firme, condusă de societatea Construcții Erbașu a avut câștig de cauză.
Mai bine de un an de la demolarea stadionului de la Constanța
Pe 10 iulie 2023, Primăria Constanța a organizat un eveniment pentru a marca începerea lucrărilor de demolare a arenei de pe strada Primăverii. Au participat sportivi de la Farul Constanța, managerul și președintele clubului constănțean, Gheorghe Hagi, respectiv, Gheorghe Popescu, cât și reprezentanți ai autorităților publice centrale, regionale și locale.
Aproape 10 milioane de lei a cheltuit Primăria Constanța pentru demolarea vechiului stadion. Apolodor Grup Construct SRL a câștigat contractul. Compania face parte din grupul Apolodor. În portofoliul lor se află și demolarea stadionului “Lia Manoliu”, în locul căruia a fost construită Arena Națională.
Povestea vechiului stadion de la Constanța
Stadionul emblematic al Constanței, denumit succesiv „1 Mai”, „Gheorghe Hagi” sau „Farul” a fost ridicat în anii 1950, prin munca deținuților politic și sub îndrumarea unor arhitecți renumiți dar arestați pentru „delicte” anticomuniste: Ioan Pușchilă, George Matei Cantacuzino sau Constantin Joja. În 1970 a devenit primul stadion din afara Bucureștiului care deținea nocturnă și, după 1990, mai multe meciuri oficiale ale naționalei s-au desfășurat aici. 2-0 cu Cehia, în septembrie 2005, 1-0 cu Olanda, în octombrie 2007, 2-2 cu Franța, în octombrie 2008 și 2-3 cu Serbia, în martie 2009 sunt rezultate care par astăzi din altă epocă, înregistrate pe vechiul stadion.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: