Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanța, a murit la 72 de ani.
Aceasta era internată la Spitalul de Boli Infecțioase, fiind infectată cu noul coronavirus. A murit în noaptea de 22 spre 23 decembrie.
Doina Păuleanu a fost doctor în istorie și director al Muzeului de Artă din Constanța din anul 1990.
Consiliul Județean Constanța a transmis un mesaj în memoria Doinei Păuleanu:
Una dintre cele mai proeminente figuri ale vieţii culturale din Constanţa, cunoscută drept un profesionist în domeniu, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța s-a stins din viață lăsând un gol imens în inimile tuturor și în viața culturală constănțeană!
Un om bun, modest, respectuos, optimist și pasionat de a crea ceva bun într-o comunitate a plecat prea devreme, lăsând în urmă o moștenire culturală durabilă pentru viitoarele generații.
“De astăzi viața culturală constănțeană este mai săracă! Unul dintre cei mai reprezentativi oameni de cultură din județul nostru și din țară, s-a stins din viață! De acum, Doina Păuleanu va avea în custodie operele de artă ale marilor artiști aflați Acolo Sus! Cuvintele sunt prea puține pentru a putea descrie un om minunat, un om deosebit, un om integru, un om de cultură, așa cum a fost doamna Doina Păuleanu! Cu profundă durere, transmit atât familiei cât și celor apropiați doamnei Doina Păuleanu, sincere condoleanțe! Dumnezeu să o odihnească în pace!” – Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.
Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ Bucureşti , secţia Istoria şi teoria artei, promoţia 1971,doctor în Istoria Artei (Universitatea Bucureşti) şi director al Muzeului de Artă Constanţa din 1990, criticul de artă a publicat de-a lungul timpului numeroase lucrări în domeniul istoriei artei şi despre principalele atracţii ale oraşului Constanţa. Pentru activitatea sa îndelungată, Doina Păuleanu a primit premiul Chevalier de L’Ordre des Arts et des Lettres, din partea ministerului culturii francez, în anul 2008.
Grație doamnei Doina Păuleanu, Muzeul de Artă Constanța deține una dintre cele mai mari colecții de artă din țară, opere ce fac parte din patrimoniu inestimabil al României, în acestă instituție de cultură, aflându-se opere aparținând marilor pictori și sculptori români, cele mai importante fiind semnate de Nicolae Tonitza, marea sa iubire, sau de Nicolae Grigorescu, precum și mulți alți artiști români de mare valoare.
Cetățean de onoare al județului Constanța, Doina Păuleanu a publicat numeroase cărți, volume de artă, lucrări de istorie a artei, de management cultural sau antropologie urbană. Pentru toate realizările sale a fost recompensată de-alungul timpului, cu numeroase premii precum Premiul Academiei Române “George Oprescu” în domeniul istoriei artei pentru lucrarea “Constanța: 1878 – 1928. Spectacolul modernității târzii”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: