Aberaţiile nulităţilor politice din PSD: condamnările politice din regimul comunist sunt egale cu acelea care îi vizează în zilele noastre pe Radu Mazăre, Elena Udrea, Adrian Năstase, Dan Voiculescu

După ce un comunicat oficial al Comisiei Europene a fost trimis la Bucureşti cu  un mesaj categoric, şi anume acela că un stat de drept al Uniunii Europene este obligat să respecte sentinţele judecătoreşti definitive, Partidul Social Democrat a scris un text care atacă direct memoria istorică a României.

Amintim că abuzurile împotriva drepturilor omului nu pot fi trecute cu vederea în nici un stat european” şi că, în acest sens, „la fel cum condamnările politice de dinainte de 1989 nu au putut fi ignorate şi au fost abolite de România democratică, tot aşa nu putem rămâne indiferenţi când trei decenii mai târziu vedem că drepturile omului au fost din nou încălcate” susţine comunicatul preluat de majoritatea media româneşti.

Este vorba aici nu doar despre ignoranţă şi ura patologică faţă de textele şi evenimentele istoriei României. Este, mai mult, vorba despre un atentat direct la securitatea naţională atâta vreme cât patrimoniul acestei ţări constituie un tezaur, mai valoros decât primarii, liderii de filiale şi parte a parlamentarilor PSD din actuala legislatură. A compara teroarea unui regim totalitar, criminal, cu arestările din ultimii ani şi cu încercările impotente de a reglementa derapajele justiţiei româneşti este o ofensă adusă nouă, tuturor, pentru care trebuie să existe atât sancţiunea legală, în justiţie, cât şi cea morală, de excludere a celor care susţin acest discurs care atacă de-a dreptul sănătatea unei naţiuni.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Liderii PSD consideră, în comunicatul ofensator pus la dispoziţia presei, că arestaţii şi anchetaţii din ultimii ani au avut parcursuri similare cu ale celor anchetaţi şi ucişi după ocuparea României de către URSS şi instaurarea regimului totalitar comunist. Mai precis: Radu Mazăre, Elena Udrea, Adrian Năstase, Dan Voiculescu şi alţi lideri locali şi naţionali din politica românească de azi ar fi avut de înfruntat destinele lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Brătianu, Ion Flueraş, cardinalului Iuliu Hossu şi al altor zeci de mii de torturaţi şi ucişi în gropile de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Sighet, Aiud, Râmnicu Sărat, Piteşti.

Căci aşa este interpretată istoria şi aşa este mânjită cu duhoare memoria naţională de către comunicatorii partidului de guvernământ în supărarea lor faţă de apartenenţa României la Uniunea Europeană. Invocarea nesăbuită a Legii 221 din 2009, prin care condamnările politice din timpul regimului comunist erau înlăturate de drept este pur şi simplu un atentat la moralitatea acestui stat. Este inadmisibil pentru orice om politic al acestui 2019 să invoce nemulţumirile legate de o sentinţă judecătorească, de corupţie desigur, în comparaţie cu oricare dintre sentinţele politice ale regimului comunist. O astfel de afirmaţie ar trebui să excludă, definitiv, din spaţiul public pe oricine o asumă. Pentru că la mijloc este vorba despre o pedagogie a suferinţei unui popor şi despre recunoaşterea martirajelor. Să nu fim ridicoli! Să nu aberăm în legătură cu martirajul lui Radu Mazăre asemănător celui al lui Iuliu Maniu!

Că au existat derapaje şi abuzuri în justiţia românească în ultimii ani pare a fi un truism. Unele dintre ele au frânt cariere politice şi publice, altele au contribuit la situaţii personale şi profesionale de netolerat. Acele derapaje şi abuzuri trebuie rezolvate, pe căi legale, iar persoanele care au avut de suferit trebuie repuse în drepturi. Aşa se întâmplă în orice stat de drept, aşa se procedează oriunde un text constituţional este mai presus de orice interes. Imixtiunea serviciilor secrete în actul de justiţie, o formulă tipic latino-americană, nu trebuie să mai fie tolerată: există destule dezbateri în spaţiul public care confirmă astfel de situaţii în scrierea şi rezolvarea unor dosare.

A stimula imaginaţia într-un mod atât de pervers, însă, prin compararea destinelor judiciare ale martirilor puşcăriilor comuniste cu notabilităţile de astăzi, fie ele şi din PSD, este un abuz la statul de drept chiar mai mare decât cel semnalat în comunicat. Pentru că, în definitiv, dacă PSD nu îşi mai doreşte o Românie ca membru al Uniunii Europene are, astăzi, dreptul să o facă public. Este un punct de vedere. Atentatul la memoria istorică, însă, nu are nimic de-a face cu politica. Este vorba, aici, despre educaţie, despre morală, despre ce am fost învăţaţi fiecare pe acasă, inclusiv să nu furăm şi să nu minţim.

Memoria martirajului în puşcăriile comuniste a fost ofensată astăzi de un text anacronic, isteric şi provocator. Partidul Social Democrat a intrat într-o capcană pe care alegătorii săi, circa jumătate din electoratul României, nu o merită. Căci, da, este un atentat la securitatea naţională să susţii semnul egal între Radu Mazăre şi Iuliu Maniu.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

10 comments
  1. basescu este in spatele la tot el dadea directive sa fie inchisi ca nu jucau dupa cum voia el marinarul de constanta infect si mafiot

  2. voiculescu a facut inchisoare degeaba,nastase la fel,deci unde este dreptatea aici?de ce toti pe timpul lui basescu?nu este oare ciudat?

  3. ma bufneste si rasul numai dupa demunirea dosarelor matusa tamara si telepatia este de rasul curcilor serios acum se vede din avion ca sunt masluite si ca oamenii astia au stat degeaba la inchisoare

  4. elena udrea cica ar fi furat vreo 6 milioane de euro asa se spunea pe atunci ins ain cazul lui voiculescu dosarul este unul politic cap coada ca doar cu totii stim ca marinarul de bases masluia totutl ce dracu ca doar nu suntem copii mici.

  5. nu stiu cazurile celorlalti mazare sau nastase sau si mai mult elena udrea insa cazul lui voiculescu telepatia este monumental foarte bine aranjat de cotroceni ce i drept base a lucrat aici in detaliu

  6. vreau sa pun si eu o intrebare?in timpul cui s a dat asemena sentinte?cine era la conducere atunci?

  7. mie mi se pare ca dosarelor celor de mai sus ai fost facute la comanda daca gresesec imi asum greseala dar asa cred eu ca mai ales la voiculescu s a umblat muuuult de tot la dosar pana sa ii dea drumul

  8. judecatorii care au facut asa sa plateasca mai ales camelia bogdan judecatoarea lui basescu era ca un bici in mana lui infractoarea

  9. oare mai pot dormii noaptea stiind ca au distrus vietile acestor oameni nevinovati?ma intreb asa ca un om de rand…………….

Comments are closed.