Guvernul vrea să le fie interzisă șoferilor utilizarea telefonului cu mâinile, sub orice formă, în timp ce aceștia conduc. Modificarea este valabilă nu numai pentru telefoane, cât și pentru alte dispozitive cu funcții de redare text, foto, video sau înregistrare, cum ar fi, spre exemplu, tableta, reportofonul, camera foto sau video, notează G4Media.ro.
Practic, șoferilor le va fi interzis complet să atingă telefoanele sau gadgeturile în timp ce aceștia se află la volan. În caz contrat, șoferii vor fi sancționați cu 4 puncte penalizare, ceea ce înseamnă o amendă de 820 de lei, adică de două ori mai mare decât amenzile pe care le primeau șoferii care erau prinși vorbind la telefon fără sistem ”hands-free”.
Până acum, legislația rutieră prevedea amenda minimă, de două puncte penalizare (410 lei), dar aceasta se aplica doar celor care erau într-o convorbire telefonică folosindu-se de mână și nu de căști sau difuzor.
Această propunere de modificare a Codului rutier se va afla pe agenda ședinței de luni a Guvernului și va schimba prevederile OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, astfel:
- La articolul 108, alineatul (1), litera c), după punctul 5 se introduce un nou punct, pct. 6, cu următorul cuprins: ”ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”.
O statistică a reprezentanței Comisiei Europene în România, întocmită în anul 2018, arată că numărul de accidente rutiere fatale este în creștere și a ajuns la 98 de cazuri la un milion de locuitori. Acest număr reprezintă dublul mediei din Uniunea Europeană unde se înregistrează 49 de cazuri la un milion de locuitori. Statistica poate fi consultată aici.
Totodată, un studiu științific realizat de Comisia Europeană și IRU (Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere) arată că utilizarea telefonului mobil crește riscul de accident rutier cu 50% și un sfert dintre accidentele mortale sunt cauzate de folosirea telefonului mobil. Totodată, neatenţia este una dintre principalele cauze ale accidentelor produse în coloană (12,8%), precum şi ale celor în care este implicat un vehicul mare, reiese din studiul transmis de CE și IRU către Agerpres.ro.
În 2018, câteva accidente teribile au marcat opinia publică cu atât mai mult cu cât șoferii și pasagerii care și-au pierdut viața sau au fost grav răniți erau tineri. Trei astfel de exemple au fost cauzate de faptul că șoferii erau în ”live pe Facebok”, arătând prietenilor în timp real cum depășesc viteze amețitoare, de peste 200 de km/oră.
În decembrie 2018, o fetiță de 9 ani și-a pierdut viața într-o mașină al cărei șofer reda live, pe Facebook, cum acul vitezometrului se apropie de maxim. O altă fetiță, de 6 ani, a pierit în octombrie 2018, pe șoseaua care leagă Timișoara de vama Stamora Moravița, după ce mașina în care se afla a intrat în coliziune cu mașina unui tânăr de 20 de ani care era tot în live, pe rețeaua de socializare, filmând cum acul din bord depășește 200 km/oră. Între aceste două exemple, un altul tras la indigo s-a petrecut în Mureș, unde doi tineri redau live pe Facebook cum mașina lor depășește 220 km/oră.
Proiectul de modificare a Codului Rutier care va fi prezentat luni în ședința de Guvern poate fi consultat aici.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: