Admitere 2017. Vino să afli oferta educaţională a celor 16 facultăţi din cadrul UOC!

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) organizează sâmbătă, 13 mai 2017, Târgul Ofertei Educaționale, în Centrul Comercial VIVO Constanţa (intrarea a II-a), între orele 10.00 şi 22.00. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Centrul Comercial VIVO, care a oferit un spațiu generos pentru desfășurarea acțiunilor de promovare. 

Liceenii interesați de oferta educațională a Universității „Ovidius” sunt aşteptaţi la standurile celor 16 facultăţi. Astfel, vor putea afla toate informaţiile legate de cele două sesiuni de admitere, sesiunea iulie şi sesiunea septembrie 2017. La fiecare stand, vor fi întâmpinaţi de către studenţi şi profesori care le vor prezenta specializările, corpul profesoral şi dotările de care dispun facultăţile. Totodată, vor fi expuse oportunitățile pe piața muncii, rezultatele obţinute de către absolvenți și perspectivele carierei.

Scopul evenimentului este ca cei interesaţi de oferta educaţională a UOC să beneficieze direct de servicii de informare, orientare și consiliere pentru alegerea specializării potrivite propriei vocaţii.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Detalii privind admiterea 2017 pot fi găsite accesând site-ul: admitere.univ-ovidius.ro

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: