Regional Air Services – Aeroport Internațional Tuzla organizează Ziua Porților Deschise pe 30 iunie 2019, între orele 10.00-16.00, ca parte a evenimentului european dedicat elicopterelor, susținut de European Helicopter Association (EHA).
Regional Air Services – Aeroport Internațional Tuzla este membră EHA, www.eha-heli.eu încă din anul 2016. La inițiativa Union Française de l’Hélicoptère (www.ufh.fr), membrii EHA au stabilit ca 30 iunie să devină Ziua Europeană a elicopterelor. În Franța, acestei provocări i-au răspuns majoritatea operatorilor civili și toți cei militari, iar EASA va sprijini întregul demers.
În România, operatorii de elicoptere nu au constituit încă o asociație națională care să își poată asuma coordonarea unor astfel de proiecte. În acest context, Regional Air Services organizează la Aeroportul Tuzla Ziua Porților Deschise – la care invită toți iubitorii de aviație, presă, partenerii de afaceri, fotografii pasionați de aeronave și oficialitățile.
Între orele 10.00 și 16.00, piloții de elicopter ai Regional Air Services vor fi ghizi și vor prezenta pe platforma aeroportului (H2, H7 și H8) elicopterul AS 365 N – YR-RAH echipat cu troliu, în varianta de căutare și salvare, dar și echipamentele SAR, elicopterul Bell 2016, Cabri G2 și elicopterele companiei Heliportugal. Toți participanții la acest eveniment sunt scutiți de taxele de aeroport.
Toți cei înscriși vor intra automat în tragerea la sorți pentru un zbor de agrement pe țărmul mării cu elicopterul Cabri G2. Acesta poate fi programat împreună cu reprezentanții Regional Air Services oricând până la data de 30 septembrie 2019.
“Motivația EHA și importanța activității cu elicoptere pe aeroportul nostru ne-au convins să ne implicăm în acest eveniment. Din datele pe care le avem, Aeroportul Tuzla a găzduit mai mult de 90% din traficul civil de elicoptere raportat în întreaga țară (incluzând aeronavele străine care au venit la noi în țară), fiind astfel cel mai important aeroport românesc dedicat elicopterelor. Situat într-o zonă turistică și economică densă, la 21 km de Constanța și 35 km de granița cu Bulgaria – infrastructura Aeroportului Tuzla este dedicată aviației generale, aceasta fiind singura bază aeriană perfect adaptată misiunilor de zbor pe mare de pe țărmul Mării Negre.
Aeroportul Tuzla este o perfectă interfață offshore, oferă accesibilitatea cea mai bună către porturile maritime, fiind la 400 m de E87 / DN39 și la 4 km de stațiile de tren din Costinești și Tuzla și are o situare favorabilă în fațada litorală, unde densitatea populației este foarte mare. Tuzla are o poziție centrală în zona turistică și acest lucru influnețează favorabil întreaga cerere de zbor, dar și modul de operare.”, explică Adrian Vasilache, Managing Partner Regional Air Services SRL.
EHA și-a argumentat inițiativa astfel: “Chiar dacă puțini oameni realizează asta, nu trece nici măcar o zi în care un elicopter să nu fie util sau chiar indispensabil oamenilor.
Desigur, toată lumea cunoaște elicopterele care asigură întâlnirea rapidă între victimă și salvatori ori doctori, sau elicopterele care sting incendii. Dar oare câtă lume percepe utilitatea elicopterelor în domeniul salvărilor maritime sau în cel al furnizării de echipamente în zonele montane greu accesibile? Câți știu care este contribuția pe care un elicopter o poate avea într-o multitudine de alte situații, cum ar fi montarea în siguranță a unui ascensor într-un lift pe care îl vom folosi zilnic, faptul ca putem privi la televizor sau că avem apa de la baie, că avem acces la o rețea telefonică funcțională sau că putem alimenta mașina?
Între elicopterele microlight, folosite cel mai adesea de școli, elicopterele militare – care ne protejează interesele sau elicopterele-macara de 15 tone – se află un întreg univers de aripi rotative care transportă oameni, apără, verifică, filmează, repară, ridică, supraveghează, măsoară și, mai ales, salvează vieți.“
Rezultatele pozitive ale Regional Air Services se datorează managementului sau 100% privat, caz unic în România. Aeroportul Tuzla este primul și, de două decenii, din păcate, încă singurul aeroport privat din România.
De-a lungul anilor, RAS – Aeroportul Tuzla a înregistrat o creștere constantă, planificată, predictibilă și organică – tipice companiilor care există datorită unor contracte dedicate.
Tuzla este un model de afaceri care merită replicat în România și un exemplu de bune practici.
Regional Air Services este acum lider de piață în Aviația Generală din România, operatorul privat cu cea mai extinsă gamă de servicii și, adesea, sigurul furnizor autorizat.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: