Aeroportul Tuzla, locul 2 național după Otopeni în topul mișcărilor de aeronave în 2016!

În ultimii ani, Aeroportul Internațional Tuzla a avut o evoluție impresionantă, confirmată prin ascensiunea constantă în clasamentul aeroporturilor din România.

Conform datelor oficiale ale Asociației Aeroporturilor din România, în 2016, Tuzla a reușit să se claseze pe locul 2 după Otopeni în topul național în ceea ce privește mișcările de aeronave, contrazicând din nou, flagrant, percepția greșită a unui aeroport „care contează mai puțin” sau „mai puțin important” și poziționându-se, meritoriu, înaintea unor aeroporturi mari și care, spre deosebire de Tuzla, au fost sprijinite cu fonduri europene – cum sunt Cluj, Timișoara, Băneasa, Iași, Sibiu.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Cu 22.000 de decolări și aterizări în 2016, aeroportul Tuzla înregistrează o performanță uriașă – în condițiile în care numărul de mișcări este una dintre cele mai importante unități de măsură pentru munca depusă de un aeroport, un indicator cert al volumului activității curente și al gradului de utilizare a infrastructurii, numărul de mișcări de aeronave de anul trecut fiind mai mare cu 230% față de 2015. Poziția ocupată validează încă o dată Tuzla ca „cel mai dinamic aeroport din Romania”, așa cum a fost premiat, încă din 2009, de AIRPORT FORUM – o publicație a Ministerului Transporturilor.

„Locul 2 după Otopeni în privința mișcărilor de aeronave este pentru Tuzla și, de fapt, pentru orice aeroport din topul național, o adevărată performanță. Pe noi ne bucură că am obținut acest rezultat chiar în anul în care se împlinesc 50 de ani de la prima misiune de zbor pe baza Tuzla – realizată de către piloții AVIASAN. Este modul nostru de a continua traditia și prestigiul AVIASAN. Ne onorează și ne motivează să continuăm în aceeași direcție” – a declarat Adrian Vasilache, directorul general al Regional Air Services.

Aeroportul Tuzla, operat de Regional Air Services (RAS) din 1999, este singurul dintre cele listate care mai are încă piste de iarbă și singurul care nu a accesat vreodată fonduri europene și nu a beneficiat de nicio formă de sprijin din partea Statului (ajutoare de stat – scutiri de taxe, fonduri europene etc), fiind, dimpotrivă, adeseori pus în situații dezavantajoase.

Rezultatele pozitive sunt datorate în special gestiunii 100% private, caz unic în țara noastră.

De-a lungul anilor, RAS Tuzla a înregistrat creștere constantă, planificată, predictibilă și organică, fără salturi sau căderi bruște – tipice doar acelor companii care există datorită contractelor “surpriză”.

În ceea ce privește traficul de pasageri, aeroportul din sudul litoralului a înregistrat 15.288 de pasageri transportați, o cifră inferioară celei de anul trecut, dar, în egală măsură, meritorie – pentru că depășește aeroporturile  Băneasa și Tulcea – cu piste betonate și incurajate prin politicile publice ale Statului.

Dinamica traficului de pasageri la Tuzla este influențată, din păcate, într-o măsură foarte mare de infrastructură. În prezent, din cauza refuzurilor nejustificate de până acum de a-i fi încredințate fonduri europene pentru extindere și modernizare, activitatea RAS se rezumă încă la zboruri cu număr redus de pasageri/cursă, compania oferind următoarele servicii: misiuni de transport de pasageri și mărfuri la destinații interne și externe cu avioane mici și medii și cu elicoptere până la clasa A de performanță – inclusiv la și de la platformele marine, școală de zbor (avion / elicopter), transport aerian medicalizat (avioane / elicoptere), parașutism (școală / agrement), zbor de agrement / airtaxi, publicitate aeriană, supraveghere aero de obiective terestre, fotografiere și filmare aeriană, zboruri utilitare în agricultură.

„Modernizat exclusiv din bugete proprii și fără vreun ajutor din partea Statului, Aeroportul Tuzla înregistrează an de an rezultate remarcabile. Acestea, împreună cu poziția geografică favorabilă în sudul litoralului românesc și foarte aproape de linia țărmului, dar și de platformele continentale de explorări maritime și de Bulgaria reprezintă atuuri pentru implicarea companiei în strategiile pentru dezvoltarea regională. RAS Tuzla demonstrează că este un partener de încredere”, asigură Mugurel Toma – Director Aeroport

REGIONAL AIR SERVICES – Aeroport Internațional Tuzla este liderul de piață în aviația generală din România, cu o activitate de 18 ani in domeniu.

Aeroportul Tuzla este:
-Deschis traficului internațional de pasageri și mărfuri din 2013 prin Ordinul nr. 1.133;
-Primul centru de instruire offshore acreditat OPITO – Scoala de Supraviețurie pe Mare;
-Singurul centru de instruire pentru însoțitori de zbor (training practic, simulatoare);
-Gazda primului serviciu integrat (aero-naval) profesionist de căutare-salvare din România;
-Organizatorul celui mai cunoscut show aerian privat, AEROMANIA, (10 ANI in 2016);
-Gazda uneia dintre primele școli private de zbor din România și a primei școli de parașutism.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: