Capete de afiș ale dihoniei sociale, atât chestiunea Roșia Montană cât și pro-blema câinilor comunitari au consumat tone de hârtie, zile de emisie radio – tv cât și hectare de pasiuni umane. Toți și-au afirmat poziția, de o parte sau alta a baricadei subiectelor în cauză, aducând argumente cât mai solide în sprijinul punctului de vedere susținut. Credincioși principiului echidistanței, vă prezentăm doar concretul clipei, individualizat pe fiecare areal vizat. Părerile le lăsăm la îndemâna cititorilor noștri.
Ca oricare altă localitate din România, nici Babadag nu face excepție atunci când vine vorba de exemplarele canine fără stăpân. Chiar dacă nu au fost cazuri grave, precum cel al lui Ionuț, petrecut în București, disconfortul creat de acești câini, în special la orele serii și nopții este e-vident. De la preluarea funcției de viceprimar cât și după câștigarea alegerilor locale, Georgian Caraman a avut în atenție permanentă existența maidanezilor de pe străzi, nu atât prin crearea unui adăpost destinat, pentru că fondurile nu îi permit asta, ci prin contactarea unei firme de ecarisaj din Constanța, care nu numai că a prins un număr impresionant de canine, dar i-a și transportat la adăpostul societății. Asta cel puțin din declarațiile celor din cauză pentru că situația concretă, de pe străzile Babadagului arată altceva, ceva paradoxal în condiții normale, dar foarte veridic, ținând cont că trăim în România. Mă refer aici la faptul că la câteva zile după acțiunile de ecarisaj apar alte potăi prin arealul băbăian, bine crescute, excluzând înmulțirea naturală din start, ba chiar cu crotalii în urechi, lucru de mirare în situația în care în oraș nu a existat nici o acțiune de acest gen!
Asta denotă fie că pe câini i-a apucat dorul de condiția fizică și au bătut zeci de kilometri din orașele în care au fost marcați, fie, mult mai plauzibil, au fost transportați cu mașinile până în zone li-mitrofe (greu de suprave-gheat) și eliberați. E lesne de înțeles de ce așa dacă ne gândim că prețul per capita de câine prins și dus la adăpost, conform legii, costă primăria 250 de lei. Bună afacere, fără de sfârșit, o idee, prindem câini în Tulcea, le dăm drumul în Babadag, îi prindem în Babadag, le dăm drumul la Măcin…, și așa mai departe! Nu insinuăm nimic, e doar o idee de afacere neaoș românească. Se bagă cineva? (Mass-media întreabă unde sunt milioanele de euro destinate ,,afacerii” și de ce mai sunt câini pe străzi. E chiar așa de dificil să întrevezi răspunsul? Mai citiți odată cele de mai sus.)
Despre ipocrizia „iubitorilor” de animale: „Când le-am pus la dispoziție teren și i-am invitat să îngrijească maidanezii voluntar, toți au tăcut”
Primarul Caraman ne-a declarat, față de cele arătate: ,,În 2012 și anul acesta am strâns de pe străzile orașului peste 500 de câini. Vă dați seama câți bani au plecat din bugetul local pentru aceste acțiuni. E drept că nu am avut situații grave cu acești câini însă nu puteam accepta și nu accept haitele care bântuie chiar prin centrul orașului. Chiar și aici au fost păreri împărțite și pasiuni care puteau fi cheltuite pe un scop mai bun. Au fost cetățeni care s-au implicat doar verbal, atunci când am spus că pun la dispoziție teren pentru un adăpost, iar ei să se preocupe de întemeierea unei asociații sau fundații care să adune fonduri, să caute sponsorizări, să ridice adăpostul, să adune câinii și să-i îngrijească, adică voluntariat până la urmă…, au tăcut cu toții. Mă rog, poate că așa suntem noi românii, alții să ne rezolve problemele, noi să vorbim doar. Probleme apar și de la faptul că nu avem un medic veterinar în oraș ci doar tehnicieni. Cetățenii care doresc să-și sterilizeze animalele sunt obligați să se deplaseze la Tulcea, poate nu au nici bani să o facă și uite așa ajung să lepede cățelușii prin locuri virane. Știu, e o chestiune delicată la care, nu-i așa?, tot primăria trebuie să caute soluții. Deocamdată facem ce este posibil, respectând legea”, ne-a declarat primarul orașului Babadag, Georgian Caraman.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
