Ultima dată când soldaţi străini au părăsit Afganistanul a fost în februarie 1989: atunci, Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS, a adus acasă militarii care invadaseră ţara vecină la sfârşitul anului 1979 şi, apoi, instalaseră comunismul la Kabul. După această retragere a Moscovei, preşedintele Mohammad Najibullah a pierdut rapid conflictul cu talibanii. În aprilie 1992, Najibullah era capturat la Kabul de islamişti: preşedintele Afganistanului a fost torturat, castrat, ucis şi, apoi, plimbat legat de un camion pe străzile oraşului. Corpul mutilat a fost expus în grădina Palatului prezidenţial şi doar în urma intervenţiilor energice ale Crucii Roşii a fost înhumat.
Demararea procesului de retragere a trupelor NATO din Afganistan va începe la 1 mai 2021, după ce alianţa care grupează 30 de state a fost de acord cu această decizie, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor apărării şi de externe, care a avut loc la 14 aprilie. Oficialii au decis ca toţi militarii din Afganistan să fie retraşi până pe 11 septembrie. Preşedintele Ashraf Ghani declara în februarie 2019 la postul national afgan de televiziune că retragerea din 1989 a dus la execuţia lui Mohammed Najibullah. O dată cu plecarea militarilor sovietici, mai spunea preşedintele Ghani, ONU a promis pacea dar totul s-a terminat într-o catastrofă.
Astăzi, în Afganistan funcţionează 75 de canale de televiziune, 175 posturi de radio, câteva mii de publicaţii scrise şi online iar 8,5 milioane de copii, adolescenţi şi tineri se află într-o instituţie mixtă de învăţământ. Ar putea reveni talibanii la sistemul Califatului islamic, cu care au condus ţara între 1996 şi 2001?
Afganistan: talibanii într-o republică parlamentară constituţională. După 20 de ani, ţara este complet schimbată
În 2001 după prăbuşirea regimului talibanilor, instituit în urma prăbuşirii regimului comunist instaurat de sovietici în 1979, Afganistanul a început practic reconstrucţia de la zero. După un sfert de secol de război, ţara nu avea infrastructură rutieră şi urbană, şcoli, spitale, instituţii. Afganistanul talibanilor era recunoscut de doar 3 state; în 2021 există deja 56 de misiuni diplomatice afgane permanente în străinătate. Dacă în 2001 în tot Afganistanul erau şcoliţi doar 500.000 de copii, toţi băieţi, astăzi şcolile mixte sunt o realitate comună în regiunile centrale, nordice şi vestice al ţării şi absorb aproape 8,5 milioane de suflete. 5 companii de telefonie mobilă şi Internet acoperă cea mai mare parte din teritoriul ţării iar tinerii preferă reţelele sociale în locul rugăciunilor de la moschee sau întrunirilor de familie. Când trupele americane au intrat în Afganistan, în 2001, Produsul Intern Brut pe locuitor era sub 150 de dolari, ţara fiind cea mai săracă din lume. În 2020, ţara nu mai este pe un loc retrogradabil iar PIB pe locuitor a trecut de 600 de dolari, în vreme ce Ministerul de Finanţe de la Kabul a anunţat un produs brut national de peste 18 miliarde dolari (în 2001 era de sub 3 miliarde dolari).
Afganistanul are astăzi o Constituţie şi un Parlament bicameral, partide politice, organizaţii nonguvernamentale, asociaţii, grupuri de acţiune civică. O corupţie generalizată, dar sancţionată de scandaluri publice în mass-media, instituţii noi dar vulnerabile încă, regiuni ale ţării (precum cele sudice) care nu se află sub controlul direct al guvernului de la Kabul, un grad ridicat de analfabetism (moştenire istorică) şi cutume medievale în regiunile izolate anunţă un conflict dificil cu Islamul radical ce ar putea prelua puterea după retragerea trupelor străine.
Niciodată, de la eliminarea monarhiei constituţionale, în 1973, femeile afgane nu au avut mai multă libertate ca în ultimii 20 de ani şi, mai mult, ca în ultimul deceniu. Unele dintre ele fac politică în guvernul de la Kabul; altele, sute de mii, au obţinut diplome liceale şi universitare. În multe dintre regiunile ţării aceste femei, mai ales în ultimii 10 ani, au renunţat la burka şi la straiele islamice tradiţionale. Fawzia Koofi, parlamentar şi membru al delegaţiei guvernului afgan care negociază cu talibanii, declara postului german de radio Deutsche Welle la începutul lunii martie 2021: “Când talibanii vor cunoaşte noul Afganistan şi vor vedea mass-media, tinerii şi societatea dinamică, va fi extrem de greu pentru ei să accepte aceste schimbări sociale”. Cotidianul britanic “The Guardian” scria şi el, la 14 aprilie, că deşi beneficiile prezenţei militare străine în Afganistan, vreme de 20 de ani, sunt încă neclare, o revenire la stăpânirea islamistă dură ar putea însemna anularea uneia dintre cele mai importante realizări ale intervenţiei: ridicarea interdicţiei talibane asupra educaţiei feminine.
Americanii şi occidentalii pleacă din Afganistan pentru că, de acum, ocupaţia străină este mai degrabă o povară decât o sursă de modernizare. Intervine, desigur, şi oboseala opiniei publice din statele NATO faţă de această poveste fără final. A spus-o direct şi preşedintele Joe Biden, într-o declaraţie publică, în care a anunţat şi explicat retragerea: “Nu putem continua ciclul prelungirii prezenţei noastre militare în Afganistan în speranţa că vom crea condiţii ideale pentru retragere. Sunt al patrulea preşedinte american care gestionează prezenţa militarilor în Afganistan. Doi republicani şi doi democraţi. Nu vreau să transfer această responsabilitate celui de-al cincilea preşedinte. A venit momentul să încheiem cel mai lung război al Americii”.
O dată cu trupele NATO, din Afganistan pleacă şi românii, 670 de militari prezenţi acolo.
Ce fel de Afganistan va rămâne după 11 septembrie 2021?
Acum, Afganistan este o republică parlamentară şi constituţională, laică, cu instituţii judiciare croite după model occidental, unde legea islamică funcţionează doar în afara statului. Constituţia din 2004, a şasea din istoria ţării, este cea mai liberală şi a doua cea mai longevivă. Ea a depăşit în spiritul ei dar şi în termeni de funcţionare precedentele legi fundamentale aflate în vigoare în timpul monarhiei constituţionale (1923, 1931, 1964), republicii (1976) şi regimului comunist (1987, 1990).
Parlamentul bicameral de la Kabul funcţionează conform unei prevederi constituţionale potrivit căreia Camera inferioară, decizională, trebuie să numere între cei 250 de deputaţi un minim legal de 64 de femei. Articolul 34 al legii fundamentale menţionează libertatea totală de expresie pentru oricare dintre cetăţenii ţării iar Islamul, definit drept “religie de stat”, nu exclude practicarea altor culte şi credinţe.
În 1996, când ţara a ajuns sub regimul medieval al talibanilor, Afganistanul se afla la aproape 20 de ani de războaie interne şi după o ocupaţie militară străină, sovietică, de 10 ani (1979-1989). Nu doar slaba infrastructură fusese complet distrusă dar economia, şi aşa slabă, împreună cu întreaga reţea socială avuseseră de suferit de pe urma modelului comunist sovietic, respins în bună măsură de majoritatea populaţiei, şi după represaliile brutale ale islamiştilor radicali. Atunci, în 1996, mai bine de 90% din populaţie nu intrase vreodată în şcoală, viaţa urbană se reducea la Kabul iar legăturile cu exteriorul erau extrem de limitate. Presă liberă, expresie liberă a voinţei nu mai erau de actualitate, în 1996, de mai bine de 25 de ani, de la eliminarea monarhiei constituţionale.
Astăzi, după retragerea trupelor NATO, Afganistanul are mai degrabă soluţia unui model de dezvoltare instituţională asemănător celui din Irak: o republică parlamentară şi laică, cu corupţie în rândul decidenţilor administrativi şi politici dar cu prognoze optimiste în ceea ce priveşte dezvoltarea. În 2021, odată străinii plecaţi din ţară, nu mai există premisele unei instaurări a califatului islamic, ca în 1996.
Cerinţele negociatorilor din partea guvernului de la Kabul în faţa comunităţii internaţionale şi a talibanilor au fost, de altfel, explicite şi ele au inclus referiri la modelul parlamentar şi constitutional de dezvoltare a ţării, la educaţie egală pentru femei şi la participarea acestora la viaţa politică (inclusiv prin alocarea obligatorie a 25% din locurile Camerei inferioare a Parlamentului).
Un Califat islamic este greu de instituit şi din motive legate de evoluţia vie socială şi economică a ţării. Chiar dacă astăzi Afganistanul nu a depăşit plutonul ţărilor sărace din lume, el nu mai este cel mai sărac de pe planetă. Afaceri s-au dezvoltat în Kabul şi în principalele oraşe, comerţul este o activitate economică importantă, resursele miniere ale ţării au stârnit interesul statelor vecine, în primul rând al R.P. Chineze. Veniturile personale au crescut şi, în ultimii 20 de ani de ocupaţie străină, milioane de bărbaţi şi femei au absolvit licee şi universităţi. Acestora, Coranul nu le mai oferă soluţii de dezvoltare personală şi socială, ca la începutul anilor 1990.
De asemenea, Afganistanul astăzi reprezintă o piesă geopolitică mai importantă decât era la sfârşitul anilor 1980 şi în anii 1990. Interesul puterilor regionale (Pakistan, R.P. Chineză, India, Rusia) dar şi al celor occidentale (SUA şi Uniunea Europeană) este major. Miliarde de dolari ajung anual în Afganistan, în economie, în societate, în educaţie, în organizaţii nonguvernamentale. O generaţie afgană, după 2001, a cunoscut libertăţile constituţionale şi politice. Mai multe tururi de alegeri prezidenţiale şi parlamentare, afectate de corupţie, desigur, au avut loc. Niciodată în istoria Afganistanului viaţa politică nu a fost mai liberă şi mai vie ca în aceşti ultimi ani.
Retragerea militară occidentală din Afganistan va slăbi instituţiile puterii de la Kabul şi va vulnerabiliza prezentul acestei ţări. Dar talibanii, dacă vor câştiga puterea, nu vor instaura Califatul islamic: nu pentru că nu ar dori ci, de-a dreptul, pentru că nu s-ar mai putea. Deşi cinic, cei 20 de ani de ocupaţie străină au plasat Afganistanul pe o rută imperturbabilă spre laicitate şi modernizare. E un stat care, după aproape jumătate de secol de conflicte, merită pace, stabilitate şi dezvoltare. Iar Allah nu se poate opune Binelui.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
