Un profesor de 77 de ani, Alexander Gauland, fost membru al Uniunii Creştin Democrate vreme de jumătate de secol şi Alice Weidel, o lesbiană de 38 de ani, fost economist la Goldman Sachs, care trăieşte în cuplu cu o femeie din Sri Lanka, conduc un partid cu 92 de deputaţi în Parlamentul Germaniei (Bundestag).
Alternativa pentru Germania a devenit din acest an principalul partid de opoziţie, cu reprezentanţi în toate cele 16 parlamente regionale şi cu un discurs extrem de conturat în ceea ce priveşte politicile eurosceptice şi anti-imigraţioniste.
În doar cinci ani, Alternativa pentru Germania (AfD) a depăşit Partidul Social Democrat şi a devenit a doua forţă politică a ţării, cu procentaje foarte mari în unele landuri, în special în Răsăritul ţării, acolo unde a funcţionat un stat comunist până la reunificarea din 3 octombrie 1990. Formaţiunea politică a apărut în 2013, ca reacţie la criza din interiorul zonei monedei euro şi la ajutoarele imense financiare promise Greciei pentru a depăşi falimentul de stat. O temă marginală, totuşi, pentru electoratul german: la alegerile parlamentare din 2013, AfD a obţinut doar 4,7% şi nu a intrat în Legislativ.
Deschiderea frontierelor Germaniei în 2015-2016 pentru mai bine de un milion de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi Africa şi politica de bunăvoinţă a cancelarului Angela Merkel pentru tema imigraţiei au condus Alternativa pentru Germania dinspre marginea politicilor de la Berlin drept în fruntea dezbaterilor privind proiectele viiitoare ale ţării. Căci, după alegerile parlamentare din septembrie 2017, AfD a devenit principala forţă de opoziţie din Germania (cu 12,6% din voturi), depăşind Partidul Liber Democrat (favorit constant al coaliţiilor guvernamentale cu creştin-democraţii – 10,7%), comuniştii (Die Linke – 9,2%) şi ecologiştii – 8,9%.
Cum s-a întâmplat ca în politica extrem de predictibilă şi de echilibrată a Germaniei
să urce o formaţiune antisistem pe un loc atât de important?
Mai întâi, este vorba despre epuizarea electorală, ideologică şi instituţională a Partidului Social Democrat. Un stat atât de bogat cum este Germania, cu politici salariale şi de asistenţă atât de generoase, promovate şi susţinute de guvernele creştin-democrate, a făcut inutilă oferta electorală a PSD. Aşa-numita clasă muncitoare germană este, de mai multe decenii, o clasă de mijloc iar categoriile defavorizate au găsit rapid ajutor şi soluţii administrative din partea creştin-democraţilor. Practic, electoratul PSD s-a subţiat într-atât de mult încât nu este exclusă fie dispariţia sa în câteva cicluri electorale, fie intrarea într-un spaţiu marginal. Acest lucru s-a întâmplat deja cu multe partide socialiste şi social-democrate europene influente şi puternice cândva în Grecia, Italia, Austria, Polonia, Ungaria, Suedia, Danemarca, Norvegia, Olanda, Belgia, Franţa. Acapararea temelor imigraţiei şi egalităţilor de gen de către PSD nu a ajutat deloc: dimpotrivă, a accelerat dezastrul. Astăzi, social-democraţii germani sunt de-a dreptul o simplă anexă a guvernului Angela Merkel, un adjuvant parlamentar pentru menţinerea stabilităţii şi majorităţii în Bundestag. În alegerile din Bavaria, din 14 octombrie, PSD a coborât pentru prima dată sub 10% din opţiunile electoratului şi, de acum, putem face o previziune: la viitorul scrutin electoral general, din 2021, social-democraţia germană, una dintre cele mai vechi din Europa, va intra în manualele de istorie şi va dispărea din Parlament.
Uniunea Creştin Democrată a Angelei Merkel conduce Germania din 2005. Deja 13 ani. Este mult, chiar şi pentru un stat atât de aşezat cum este Republica Federală. În tot acest timp, UCD a reuşit să câştige o bună parte din electoratul PSD, atât pe acela tradiţional (muncitorii din oraşele industriale şi locuitorii marilor oraşe) dar, mai ales, creştin-democraţii germani au obţinut sufragiile noilor votanţi de stânga din Europa: imigranţii (pe care cancelarul i-a câştigat definitiv, prin deschiderea nerestricţionată a porţilor Germaniei) şi progresiştii militanţi (anul trecut, Angela Merkel a obţinut un vot istoric în Parlament privind dreptul căsătoriei şi al adopţiei pentru cetăţenii LGBT). Pe cancelarul Angela Merkel nu problemele majore o erodează: Germania astăzi este o forţă economică şi financiară cum nu a fost niciodată în istoria sa şi continuă să crească. Niciodată influenţa Berlinului în Europa, pe timp de pace, nu a fost mai puternică decât acum. Nicio decizie majoră europeană nu are final fără aprobarea Angelei Merkel şi a cabinetului de la Berlin. Prin urmare, exclusiv contondenţele politice cu partenerii mult mai conservatori din Bavaria (Uniunea Creştin Socială), pe tema imigraţiei, au coborât Uniunea Creştin Democrată la 33% în alegerile parlamentare din 2017 (cu 8,5% mai puţin decât în 2013). Să nu vă mire un alt lucru: cei mai mulţi adepţi ai Alternativei pentru Germania au făcut politică în interiorul Uniunii Creştin Democrate.
Alternativa pentru Germania face senzaţie publică din orice
Pe cei doi lideri ai Alternativei pentru Germania, fotbalistul Jérôme Boateng i-a adus involuntar pe marea scenă: Alexander Gauland a mărturisit unei televiziuni naţionale că „îl apreciez ca fotbalist dar nu mi l-aş dori ca vecin”. Iar Alice Weidel, considerată cel mai inteligent politician al Germaniei, l-a completat pe profesor: „noi suntem pentru o imigraţie calificată”.
La începutul lunii iunie 2018, pe când se îmbăia în lacul Heiliger, de lângă Berlin, profesorului Alexander Gauland i s-au furat hainele, primind în schimb un mesaj potrivit căruia acolo „nu este loc de înot pentru hitlerişti”. În pielea goală, Gauland a ţinut o scurtă conferinţă de presă în care a negat această legătură. A doua zi, în Estul Germaniei, la Seebach, el a fost mai explicit: „Hitler şi naziştii n-au fost decât un găinaţ în mai mult de o mie de ani de istorie glorioasă germană”. În acelaşi timp, media germane au fost inflamate de o altă constatare a profesorului Gauland: germanii s-ar putea mândri cu „performanţele” soldaţilor şi ofiţerilor Wehrmacht-ului din cele două Războaie Mondiale, tot aşa cum francezii îl cinstesc pe Napoleon Bonaparte iar britanicii pe Winston Churchill. Iar argumentul politic utilizat a fost acela că, la jumătate de secol de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, la festivităţile din 1995, preşedintele socialist al Franţei, François Mitterand (1981-1995), a salutat veteranii germani care defilau prin faţa lui.
O legătură clară dintre Alexander Gauland şi nazism este destul de „ambiguă”, semnala cotidianul israelian „Haaretz”, mai ales după ce, în februarie 2017, unul dintre cei mai importanţi lideri regionali ai AfD, Bjoern Hoecke, deputat în Parlamentul regional din Turingia, a fost exclus după ce a catalogat public Memorialul Holocaustului din Berlin drept un „monument al ruşinii”.
Gauland a fost acuzat public că îi copiază discursurile lui Adolf Hitler. Într-un editorial tipărit la 6 octombrie în cel mai important cotidian german, „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, liderul Alternativei pentru Germania a atacat „clasa globalizată”, clasă fără identitate care „trăieşte exclusiv în mari oraşe, vorbeşte fluent în engleză, se deplasează oricând de la Berlin la Londra sau la Singapore, pentru a-şi găsi un serviciu mai bine plătit, locuieşte în apartamente şi case care seamănă între ele, mănâncă în acelaşi tip de restaurante, cumpără de la aceleaşi reţele de magazine şi socializează între membrii ei”. Unul dintre istoricii germani cei mai renumiţi în analiza regimului nazist, Wolfgang Benz, atrăgea atenţia, câteva zile mai târziu, în cotidianul „Der Tagesspiegel”, că articolul din „FAZ” este nimic în plus faţă de discursul lui Adolf Hitler ţinut la uzinele Siemens din Berlin, în noiembrie 1933, unde ataca „clica internaţională”, mai precis întreaga comunitate evreiască.
Legătura Alicei Weidel cu o femeie nu a oprit-o să demareze o amplă campanie în favoarea „familiei tradiţionale germane”, care a cucerit prin simplitatea mesajului. Lidera AfD creşte împreună cu partenera sa, jurnalistă în Elveţia, doi copii minori deşi mesajul public al formaţiunii este unul care se opune atât căsătoriilor LGBT cât şi adopţiilor. În acelaşi timp, dacă Alexander Gauland este suspectat de simpatii naziste, colidera AfD este acuzată de-a dreptul de islamofobie, ea susţinând că „terorismul îşi găseşte rădăcinile în textele Coranului”. „Islamul este incompatibil cu Germania – spune Weidel de la tribuna Bundestagului – pentru că Islamul este o cultură arhaică. Imigraţia homofobă musulmană este un pericol pentru ţara noastră”. Tot Alice Weidel este aceea care a demarat acţiunea publicitară a AfD intitulată „Bikini, nu burka”, cu fotografii delicioase dar cu substrat rasist explicit.
„Germania a devenit un refugiu pentru criminalii şi teroriştii din întrega lume”, a conchis ea într-unul dintre discursurile electrizante susţinute în oraşele din Estul Germaniei, acolo unde AfD este de multă vreme a doua forţă politică, cu peste 20% dintre opţiuni.
Pornită ca o formaţiune politică în opoziţie faţă de moneda euro şi de ajutoarele financiare pe care Germania ar trebui să le acorde statelor din Uniunea Europeană aflate în criză, AfD a rămas cu o ideologie financiară liberală, adeptă a pieţei concurenţiale, care respinge protecţionismul sau economia de stat, aşa cum o fac majoritatea partidelor antisistem din Europa. Este şi motivul pentru care încrederea în programul economic al Alternativei pentru Germania este mult mai solidă decât în cazul omonimelor din Europa: în Bundestagul german, AfD conduce comisiile pentru Buget, Turism şi Justiţie, extrem de importante pentru arhitectura instituţională a Republicii Federale.
Alternativa pentru Germania şi soluţiile pentru 2021:
o Europă a naţiunilor, o Germanie cu germani, relaţii istorice cu Rusia
Alexander Gauland a explicat în repetate rânduri opiniei publice ce îşi propune Alternativa pentru Germania începând cu 2021, când şi-a propus să formeze guvernul: eliminarea imigranţilor din Europa, revenirea la „Europa patriilor”, aşa cum a fost ea cerută în anii 1960 de preşedintele francez Charles de Gaulle, ieşirea Germaniei din moneda euro, regândirea Uniunii Europene deoarece „un superstat nu a existat, nu există şi nici nu va exista”, o economie liberală performantă, reluarea pe bazele Realpolitik a raporturilor cu Federaţia Rusă şi transformarea NATO într-o alianţă defensivă, care să iasă din „capcanele” în care se găseşte acum, cum este aceea din Afganistan.
Relaţia dintre Alternativa pentru Germania şi Federaţia Rusă a fost intens speculată dar nu dovedită. Gauland a făcut mereu apel în discursurile sale la o istorie a relaţiilor germano-ruse în care, de fiecare dată, ţara sa a fost salvată de trupele ţarilor sau ale lui Stalin. De la începutul secolului al XIX-lea – compune liderul AfD teoria sa – germanii au fost „eliberaţi” de sub ocupaţia armatelor franceze ale lui Napoleon sau de sub tirania lui Hitler exclusiv prin intrarea Rusiei în acţiune. Prin urmare, faţă de un salvator istoric este nevoie de un alt tip de parteneriat, nicidecum cel instituit astăzi de NATO şi Uniunea Europeană.
Totodată, programul lipsit de echivoc îndreptat împotriva imigraţiei musulmane şi de culoare a căpătat un sprijin electoral consistent, fără vreo legătură cu probleme economice sau financiare ale ţării. Mai ales comunităţile mici, tradiţionale, din landurile răsăritene şi sudice (cele foste comuniste şi, respectiv, cu majoritate confesională catolică) au aderat la mesajele lui Gauland şi Weidel. Cu toate acestea, Alice Weidel refuză să accepte acuzaţiile publice potrivit căreia Alternativa pentru Germania ar fi un partid radical, extremist. „În mod legal – declara lidera AfD într-un interviu acordat cotidianului francez „Le Figaro” – nimeni nu are dreptul de a desemna Alternativa pentru Germania drept un partid de extremă dreapta. Este o etichetă menită să convingă alegătorii să fugă de noi”.
Nu mai fuge nimeni de Alternativa pentru Germania. În mod oficial, la cinci ani de la apariţia pe scena publică, unul din cinci germani votează AfD iar în unele landuri, precum cele din fostul stat comunist Republica Democrată Germană, situaţia stă mult mai bine.
Alternativa pentru Germania a depăşit oficial Partidul Social Democrat în opţiunile electorale la sfârşitul lunii septembrie când cotidianul popular „Bild” a dat publicităţii un sondaj de opinie al institutului Insa. Urcarea în clasament era naturală, după alegerile legislative de anul trecut, social-democraţii neavând nicio şansă de a opri degringolada partidului.
Alternativa pentru Germania îşi va consolida poziţia de principal adversar al Uniunii Creştin Democrate – Uniunii Creştin Sociale. Şi va mai urca, electoral. Mai ales că acest mandat guvernamental, început cu greutate după alegerile din septembrie 2017, este ultimul pentru Angela Merkel, cea care va pleca din fruntea Executivului direct în manualele de istorie.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
