Ambasadorul Poloniei: „Turiștii polonezi consideră că Delta și litoralul sunt destinații foarte scumpe. Trebuie să se investească mai mult în promovare și în îmbunătățirea serviciilor hoteliere“

foto: www.infotravelromania.ro
foto: www.infotravelromania.ro

ISE: Excelenţa Voastră, aţi efectuat o vizită la Constanţa (vineri, 27 iunie a.c., n.red.) în cadrul căreia aţi fost în port şi, la cererea Dumneavoastră, aţi fost primit la Prefectură de Radu Volcinschi, prefect al judeţului, şi de Cristinel Dragomir, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Puteţi să ne vorbiţi despre proiectele pe care le-aţi propus administraţiei locale? Cât este Polonia de interesată de prezenţa economică la Constanţa? Credeţi că există înţelegere la nivel local pentru proiectele polone?

M.S.: Vizita mea oficială la Constanța a avut în vedere o serie de proiecte privind colaborarea economică. Avem o serie de companii poloneze cu bună experiență care și-ar dori prezența în România și la Constanța și în special care își doresc să opereze în Portul Constanța. Potențialul este enorm și de acest lucru suntem conștienți, tocmai de aceea am făcut această vizită în Portul Constanța și administrației locale. Am decis să discutăm despre posibilitatea unei colaborări privind transportul între Portul Constanța și porturile poloneze de la Marea Baltică, Gdańsk și Gdynia. De asemenea, am discutat despre creșterea traficului de mărfuri în stil cargo între Portul Constanța și cele două porturi de la Marea Baltică. Acest lucru este foarte important pentru că ne dorim creșterea schimburilor comerciale cu țările din Asia și Orientul Mijlociu și, din acest punct de vedere, Constanța este foarte importantă pentru noi. Aceste rute pe care le gândim vizează, de asemenea, sporirea schimburilor comerciale cu statele din Asia Centrală și Europa de Nord. Aceste rute comerciale au o tradiție istorică foarte îndelungată iar statul polon înțelege că aceste rute sunt importante nu doar pentru relațiile bilaterale româno-polone, dar și pentru dezvoltarea și cooperarea regională și continentală. Am atras atenția că avem probleme legate de situația infrastructurii, în special în legătură cu transportul de containere.

ISE: Coridoarele europene care leagă Marea Neagră de Marea Baltică sunt importante atât din punct de vedere economic şi comercial dar şi strategic, mai ales în actuala conjunctură internaţională, în care Polonia şi România sunt state de frontieră ale Uniunii Europene şi NATO. Ce aţi propus autorităţilor locale constănţene în acest sens?

M.S.: Am discutat despre amenajarea coridorului european 9, între România și Polonia, o discuție în care va fi angrenată și Ucraina. Acest coridor va pleca de la Constanța, va traversa teritoriul Ucrainei și se va opri la porturile poloneze de la Marea Baltică. Sperăm ca factorii de decizie din România să demareze procesul de modernizare a sistemului de căi ferate, șosele și autostrăzi necesare, pentru punerea în funcțiune a acestui coridor. Acest lucru este necesar pentru creșterea rapidității transportului mărfurilor între Marea Neagră și Marea Baltică. De asemenea, suntem interesați de dezvoltarea transportului comercial pe căi rutiere, cu camioane și tiruri. Suntem interesați în sporirea rolului acestui tip de transport rutier, mai ales că suntem conștienți că în acest domeniu este o competiție acerbă între diferitele porturi și coridoare. Și aici aș da exemplul Portului Odessa. Sper ca această colaborare să înceapă cât mai curând și să fie cât mai fructuoasă.

ISE: Domnule Ambasador, Polonia este un mare furnizor de turişti, mai ales pentru sezonul estival maritim. Sute de mii de concetăţeni ai Excelenţei Voastre aleg să petreacă vacanţele în staţiunile din Bulgaria, Croaţia, Grecia şi Turcia. De ce ocolesc litoralul românesc?

Publicitate electorală
publicitate electorală

M.S.: În al doilea rând, am discutat despre problema turismului la Marea Neagră. Noi avem cereri foarte mari din partea turiștilor polonezi de a veni pe litoralul românesc al Mării Negre, pentru că există amintiri foarte plăcute despre aceste stațiuni dinainte de 1990, când la Marea Neagră veneau foarte mulți turiști polonezi. Din păcate, în zilele noastre turiștii polonezi preferă să meargă în stațiunile bulgărești de la malul Mării Negre, pentru că aceste stațiuni au hoteluri mai bune și sunt mai ieftine. Am vorbit administrației locale despre intenția firmelor de turism poloneze de a aduce turiști polonezi pe litoralul românesc, dar am explicat și nemulțumirile acestora față de prețurile foarte mari practicate.

ISE: Să mai repetăm, Excelenţa Voastră, care sunt barierele care opresc turiştii polonezi să vină pe litoral, în speţă la Mamaia, şi în Delta Dunării?

M.S.: O nemulțumire a noastră în această problemă este legată de lipsa căilor directe de transport dintre orașele poloneze și Constanța. Există curse charter foarte dese între Polonia și Varna sau Burgas, dar acest lucru nu este valabil și pentru aeroportul din Constanța. Am explicat că dacă vrem să creștem numărul turiștilor polonezi pe litoralul românesc trebuie să ținem cont de aceste observații ale firmelor de turism poloneze, pentru a putea obține o creștere substanțială a vizitatorilor polonezi la Constanța și pe litoral. Acest lucru nu se poate realiza până când nu vor exista curse aeriene directe spre Constanța. Anul trecut, România a fost vizitată de aproximativ 300 de mii de turiști polonezi. Doar 20% dintre ei au ales ca destinație Delta Dunării și litoralul românesc. Este o cifră mică, dar potențialul de creștere este enorm. Din păcate, acești turiști care au vizitat Delta și litoralul au în medie o singură noapte de cazare, maxim două. Turiștii polonezi consideră Delta și litoralul românesc o destinație foarte scumpă, cu prețuri foarte mari. Am propus și sperăm să se realizeze o colaborare în domeniul turismului pentru a crește substanțial numărul de turiști polonezi în Delta Dunării și pe litoral. Mai ales că, în ultima vreme, Polonia este unul dintre cele mai importante furnizoare de turiști din Europa. Pentru ca România să concureze cu destinații turistice po-pulare în Polonia, precum Croația, Bulgaria sau Turcia, trebuie să facă mai mult în promovare și în îmbunătățirea serviciilor hoteliere. De asemenea, aș vrea să atrag atenția asupra faptului că există mulți studenți din Polonia care și-au exprimat dorința de a veni pe litoralul românesc, însă această categorie nu dispune de foarte mulți bani. De exemplu, chiar zilele acestea a sosit nava-școală poloneză „Wodnik“. La bordul acestei nave care a acostat în Portul Constanța se vor îmbarca și doi studenți români care vor participa la un voiaj spre portul polonez Gdynia. Acesta este un exemplu de colaborare între studenții romăni și cei polonezi, exemplu care poate fi continuat.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: