În ajunul Crăciunului, la Chişinău se va instala noul preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu. Victoria ei din 15 noiembrie asupra socialistului rusofon Igor Dodon a fost zdrobitoare: a avut majoritate atât în secţiile de vot din ţară, cât şi din străinătate. Alte premiere care devoalează viitorul politic al Maiei Sandu: a învins un sistem, a câştigat într-o societate extrem de conservatoare şi de misogină, ea, o femeie singură şi fără copii, nu a făcut compromisuri în programul electoral şi, ceea ce ar trebui să se ştie la Bucureşti, nu a izbucnit în lacrimi clamând Unirea.
Într-unul dintre cele mai pertinente analize româneşti ale victoriei ei istorice, publicat în G4 Media, Cristian Pantazi a reuşit să puncteze exact miezul acestei răsturnări istorice de la Chişinău: alegerile prezidenţiale din Republica Moldova au constituit o premieră pentru că votul nu a fost geopolitic, ci despre guvernare şi corupţie. Maia Sandu a eliminat din discursul său subiectele România, Uniunea Europeană, Rusia şi s-a concentrat masiv pe guvernarea catastrofală şi pe corupţie.
Acum, trebuie să ne aşteptăm la cel puţin trei premiere.
Noul preşedinte al Republicii Moldova va deveni noua „Doamnă de Fier” a Europei, după modelul prim-ministrului Margaret Thatcher. Pentru rolul lui Ronald Reagan sunt doi protagonişti: şefii de stat din România şi Ucraina.
În al doilea rând, tema Unirii cu România, abordată naiv şi patriotard, va deveni şi mai periferică decât în prezent (deşi „revoluţia conservatoare” a noii formaţiuni parlamentare AUR tocmai ce a readus-o în prim plan).
Şi, în al treilea rând, Ucraina nouă, europeană, va deveni un partener cheie al Republicii Moldova şi, de ce nu, un „inginer” al deratizării Transnistriei de sub influenţa rusă.
Maia Sandu va anula relaţia placidă cu România şi va începe reformarea instituţională a ţării. Uitaţi Unirea condiţionată de cei de la Bucureşti
„Am scos politica noastră externă din comă” a transmis imediat după alegeri Maia Sandu. De aproape cinci ani, niciun şef de stat din România şi Ucraina nu a avut întrevederi cu preşedintele Moldovei, într-o sancţiune internaţională fără precedent de la proclamarea independenţei, în 1991.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primul şef de stat care a felicitat-o pe Maia Sandu după victoria în alegerile prezidenţiale din 15 noiembrie. Şi tot el va ajunge primul la Chişinău, imediat după Crăciun. „După 5 ani de la ultima vizită a Preşedintelui României în Republica Moldova, vizita preşedintelui Klaus Iohannis de la sfârşitul acestui an este o vizită importantă pentru ţara noastră şi sperăm să însemne primul pas într-o colaborare de durată şi productivă între ţările noastre” a scris Maia Sandu într-un comunicat difuzat pe reţelele de socializare.
În mandatul Maiei Sandu, relaţia cu România nu va mai fi placidă. Republica Moldova are nevoie de reforme reale, de reconstrucţie instituţională şi de revalorizarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană semnat în 2014. Toate acestea vor fi pe agenda priorităţilor relaţiilor bilaterale dintre Bucureşti şi Chişinău şi vor înlocui anostele proiecte naive referitoare la Unire. O Unire pe care nicio formaţiune politică, până acum, nu a definit-o instituţional, nici nu a cuantificat-o financiar, social şi politic şi nici nu a impus-o agendei publice.
Unirea Republicii Moldova cu România nu va face parte din proiectele preşedintelui Maia Sandu dintr-un motiv cât se poate de comun. Acum, este imposibilă.
Nici societatea românească nu este pregătită, şi nici cea din Moldova. În afară de considerente emoţionale stau celelalte, pragmatice. Cu ar fi, de pildă, statutul nedefinit al Transnistriei, o zonă cu peste 250.000 de cetăţeni ruşi şi pentru care Federaţia Rusă are un interes deosebit, inclusiv prin prezenţa militară. Impunerea unei reglementări internaţionale pentru această regiune- luând în calcul inclusiv renunţarea la ea, cum a sugerat fostul preşedinte al României, Traian Băsescu – va dura ceva timp şi va implica eforturile comune ale vecinilor (România şi Ucraina) dar şi ale actorilor globali (Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană).
În schimb, România pleacă cu un avantaj major în mandatul preşedintelui Maia Sandu. Într-o analiză difuzată de Radio Chişinău la 28 februarie, se confirma o realitate veche de aproape 5 ani deja. România a devenit principalul partener comercial şi cel mai important investitor din Republica Moldova, devansând Federaţia Rusă. În 2019, comerţul bilateral a depăşit 2,2 miliarde dolari, din care exporturile româneşti au însumat aproape 1,4 miliarde dolari. În acelaşi timp, în viitorul apropiat, prin deschiderea gazoductului Iaşi-Ungheni, România va deveni cel mai important actor energetic al ţării.
Preşedintele Maia Sandu va obliga România la o colaborare instituţională fără de care Republica Moldova poate să devină de-a dreptul neguvernabilă.
Reformele reale din justiţie, acolo unde România are expertiză, pot fi exportate la Chişinău. Cum la fel de bine de la Bucureşti se poate iniţia transformarea administraţiei locale şi publice, a sistemului de educaţie sau de sănătate după model românesc. Corupţia generalizată, birocraţia şi impotenţa administrativă sunt realităţi pe care România le-a cunoscut bine în anii 1990-2000. De aceea, existând un istoric şi, mai ales, o înţelegere excelentă a realităţilor moldoveneşti, Bucureştiul poate controla reforma instituţională şi poate exporta inclusiv legislaţie în domenii diverse. Abia aceşti paşi, o dată instituiţi în realităţile Republicii Moldova, vor constitui prima etapă a Unirii.
Această cheie în care preşedintele Maia Sandu gândeşte relaţia cu România este o revoluţie politică, tot aşa cum, în anii 1980, a redefinit şi Margaret Thatcher relaţiile Marii Britanii cu Europa, cu lumea comunistă dar mai ales cu aliatul ei istoric, SUA.
Cu Ucraina, preşedintele Maia Sandu va vorbi în ucraineană
Preşedintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, a felicitat-o pe Maia Sandu pentru victoria în alegerile prezidenţiale la câteva minute după ce câştigătoarea a terminat convorbirea cu preşedintele României, Klaus Iohannis. Este vizibil un parteneriat între România şi Ucraina în relaţia cu Republica Moldova, fie şi prin prisma unui acord potrivit căruia niciunul dintre cei doi vecini nu va vizita Chişinăul cât timp va funcţiona administraţia socialistă şi rusofonă a lui Igor Dodon.
Preşedintele Maia Sandu va privi spre Ucraina nu doar cu simpatie dar, mai ales, cu perspicacitate. Căci, după 2014, Ucraina a început un proces rapid şi profund de refondare a identităţii naţionale, de revalorizare a raporturilor cu Europa şi SUA, de despărţire istorică de Federaţia Rusă şi de memoria URSS. Adică, exact parcursul pe care şi Republica Moldova va trebui să îl străbată. Polonia, în Europa, şi SUA au fost pilonii pe care Ucraina şi-a bazat noile politici şi reforme. Pentru Moldova, România va fi aliatul natural şi istoric dar Ucraina va deveni un partener solid, un model de tranziţie pentru o fostă societate sovietică rusificată.
„Cea mai gravă problemă a Moldovei sunt instituţiile nefuncţionale” spunea prim-ministrul Maia Sandu la 12 iulie 2019 într-un discurs la Kiev, în limba ucraineană, în faţa preşedintelui Zelenski. Într-un viitor european, a asigurat ea, „Moldova va deveni un partener de nădejde pentru Ucraina”. Volodâmâr Zelenski nu a pierdut deloc timpul după ce Maia Sandu a fost aleasă preşedinte şi în aceste zile a fost anunţat acordul privind vizita ei oficială la Kiev, în ianuarie 2021.
Se repetă scenariul din scurtul mandat de prim-ministru al Maiei Sandu (iunie-noiembrie 2019), când aceasta a vizitat, în ordine, România şi Ucraina. Ceea ce denotă că noul şef al statului moldovean are obiective categorice de parteneriate cu aceşti vecini.
Deşi Ucraina vecină nu este şi un partener comercial redutabil, cele două state schimbând între ele în 2019 mărfuri şi servicii în valoare de aproape 650 milioane dolari, aceasta nu anulează valoarea legăturilor gândite de Maia Sandu cu decidenţii de la Kiev. Dimpotrivă.
Orice reglementare a statutului Transnistriei nu poate ocoli Ucraina, care are frontieră directă cu regiunea separatistă şi în mâinile căreia stau deciziile de a anula, sau nu, ieşirea de mărfuri şi persoane din Tiraspol. Mai mult decât poate România (şi chiar Uniunea Europeană), Ucraina vecina Transnistriei şi poate construi împreună cu Republica Moldova (şi cu Federaţia Rusă) un viitor pentru acest teritoriu.
Ca preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu este predictibilă: onestă instituţional, reformatoare şi inflexibilă cu gunoiul istoriei. Va deveni repede „Doamna de Fier” a Moldovei.
La fel ca în anii 1980, când Margaret Thatcher a schimbat din temelii Marea Britanie, Maia Sandu are nevoie de un Ronald Reagan. Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Volodâmâr Zelenski au şansa de a reda Europei o nouă ţară: Republica Moldova. Abia după ce Maia Sandu va reforma şi reabilita acest stat vom putea visa cu ochii deschişi la Unire. Până atunci, fiecare dintre noi mai avem câte ceva de făcut pentru a curăţa istoria.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
