Recent, am primit pe adresa de e-mail a redacției o scrisoare semnată de mai mulți angajați ai Companiei Naționale Poșta Română. Funcționarii ne rugau să facem publice umilințele la care aceștia sunt supuși zilnic, în schimbul unor salarii de tot râsul, în condițiile în care nu mai au nici măcar siguranța locului de muncă, având în vedere faptul că discuțiile pe marginea privatizării instituției sunt tot mai aproape de concretizare.
„Mai rămâne să dăm și prezervative. În rest vindem de toate…”
Contactată pentru detalii, una dintre angajate ne-a vorbit despre faptul că funcționarii de la poștă sunt obligați să vândă tot felul de lucruri care n-au nici o legătură cu Poșta Română. Astfel, aceasta ne-a povestit că atât ea, cât și colegele ei de la alte oficii se simt de parcă ar fi vânzătoare la supermarketul de la colțul străzii și nicidecum într-o poștă: „Practic, suntem obligate să vindem detergent, clor, bureți de vase, energizante, gumă de mestecat și alte lucruri de acest gen, care pur și simplu nu au nici o legătură cu domeniul nostru de activitate. Nu m-aș mira ca mâine să vând și prezervative sau anticoncepți-onale… E umilitor”.
Un alt angajat ne-a povestit cum se desfășoară o zi din viața unui funcționar de la Poștă: „Întotdeauna avem grijă să nu întârziem nici măcar cinci minute la serviciu pentru că putem avea parte de un scandal monstru din partea dirigintelui. Apoi, trebuie să dăm explicații și să suportăm jignirile și urletele oamenilor care nu înțeleg faptul că noi nu avem nici o vină pentru că le întârzie pensiile sau alocațiile. Seara, înainte să plecăm acasă, cu multe ore peste programul de opt ore, trebuie să ne asigurăm că avem hârtie, tuș, agrafe, mape și dosare pentru a doua zi. În caz că am rămas fără, trebuie să ne scotocim prin buzunare să vedem dacă avem destui bani pentru a le achiziționa. Pentru că noi suportăm toate aceste cheltuieli pe care nu le decontează nimeni, niciodată. Așa se face că, după 30 de ani de muncă într-un stres continuu am un salariu de aproape 1000 de lei, dintre care vreo 300 și ceva de lei se duc pe rechizitele de care am nevoie la muncă”.
JOS CENZURA: Protest cu cagule, de frică să nu fie dați afară
În condițiile în care condițiile de lucru și salariile sunt mizere, colac peste pupăză a picat și anunțul privatizării Companiei Naționale Poșta Română, pe o sumă de nimic: 150 de milioane de euro. Cea mai mare teamă a angajaților instituției este că își vor pierde locurile de muncă și vor îngroșa rândurile șomerilor cu șanse slabe de a se angaja în altă parte. Astfel, angajații CNPR, afiliaţi la Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), au protestat pe 28 februarie în faţa sediului CNPR. Revoltător este faptul că aceștia au protestat cu fețele acoperite de teamă că vor fi dați afară dacă își exprimă nemulțumirile. Frica și fețele lor acoperite exprimă cel mai bine teroarea în care aceștia muncesc zi de zi, coordonați de un diriginte a cărui singură „ca-litate” este relația bună cu șeful cel mare și rapiditatea cu care acesta îi transmite nemulțumirile angajaților din oficiul poștal.
Mai are loc de muncă liderul sindicatului Poșta Cluj după ce l-a atacat dur pe directorul CNPR?
Printre altele, liderul sindicatului Poşta Cluj, Carol Şinka, a declarat (citat de www.razboiintrucuvant.ro) că angajaţii sunt nemulţumiţi de managementul conducerii CNPR: „De ce purtăm cagule? Nu de frică, ci de revoltă şi scârbă faţă de bolşevismul conducerii CNPR care încearcă să îngrădească dreptul la proteste al angajaţilor. Suntem nemulţumiţi de ma-nagementul conducerii companiei care vrea să desfiinţeze subunităţi poştale din mediul rural şi să disponibilizeze personal. Aceasta în condiţiile în care directorul CNPR, Ion Smeianu, şi-a bugetat un salariu lunar de 7.500 de euro“, a spus Şinka. Așteptăm cu interes știrea care ne va anunța că din motivul X, liderul sindicalist a fost demis.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
