Organizația Animals International a anunțat luni că va face plângere la DNA după ce s-a descoperit că în nava răsturnată în Portul Midia erau mai multe oi decât au fost declarate la plecarea vasului.
Descoperirile din cadrul operațiunii de ranfluare a navei Queen Hind, răsturnată la Midia pe 24 noiembrie 2019, confirmă suspiciunea inițială a organizației Animals International că vaporul morții a fost supraîncărcat, a transmis asociația care luptă pentru drepturile animalelor într-un comunicat de presă.
“Grupul Servicii Petroliere SA (GSP), compania care se ocupă de ranfluarea epavei a evidențiat că pe navă există punţi neincluse în cargoplan și care au fost pline cu oi nedeclarate. Queen Hind a fost autorizată de ANSVSA în martie 2019, autorizarea fiind validă pentru toate porturile din UE și a realizat 11 transporturi cu animale vii până la răstrurnarea în portul Midia”, se arată în comunicatul transmis luni de Animals International.
”Acum că avem confirmarea oficială a suspiciunii de fraudă vom depune plângere la DNA pentru corupție sistemică a autorităților române. În plus, astăzi cerem Comisiei Europene să suspende activitatea de export cu animale vii în portul Midia și să nu mai permită ANSVSA să autorizeze nave pentru export. Reamintesc că odată autorizat de ANSVSA, un vapor poate încărca animale vii din orice port UE”, a anunțat Gabriel Păun, director UE al Animals International.
Parlamentul European a inițiat în luna decembrie procedura de anchetă parlamentară pe subiectul exportului cu animale vii, lună în care Animals International a prezentat dezastrul de la Midia de două ori în Parlamentul European, la 18 decembrie desfășurându-se chiar și o dezbatere în plen. Până la această oră 155 de europarlamentari din minim 177 necesari au semnat pentru demararea anchetei. Niciunul din România.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: