Anunț surpriză în plină criză de energie: Compania petrolieră de stat din Polonia va face cea mai mare investiție din istoria Lituaniei

sursa foto: Pexels
sursa foto: Pexels

PKN Orlen, compania petrolieră de stat din Polonia, a anunțat la începutul lunii octombrie că a început lucrările de extindere și modernizare a rafinăriei pe care o deține în Lituania, într-un demers pe care guvernul de la Varșovia l-a denumit drept “cea mai mare investiție din istoria” vecinului său baltic.

Rafinăria de la Mažeikiai, din Nord-Vestul Lituaniei, a fost inaugurată în 1980, când statul baltic era parte a fostei Uniuni Sovietice. “Rafinăria trebuie modernizată”, a declarat la începutul lunii octombrie directorul executiv al PKN Orlen, Daniel Obajtek, într-un interviu acordat televiziunii polone de stat TVP. El a mai spus că extinderea rafinăriei va spori semnificativ rentabilitatea, asigurând o creștere a veniturilor cu aproape 70 de milioane euro anual iar întreaga regiune va putea fi consolidată energetic.

Proiectul de extindere și modernizare a rafinăriei va fi supravegheat de Orlen Lietuva, filiala lituaniană a companiei petroliere polone de stat PKN Orlen. Durata lucrărilor este estimată la 4 ani și investiția va costa aproximativ 650 milioane euro.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Jacek Sasin, ministru pentru Activele de Stat în guvernul conservator de la Varșovia, a declarat televiziunii publice polone că proiectul este cea mai mare investiție din istoria Lituaniei. El a mai precizat că PKN Orlen a putut să își permită astfel de investiții pentru că profiturile sale ating niveluri record. În primul trimestru al anului 2021, compania polonă de stat a anunțat un excedent de aproximativ 4 miliarde zloți (875 milioane euro).

Mažeikiai este singura rafinărie pentru prelucrarea petrolului din cele trei state baltice (Lituania, Letonia, Estonia) și, de asemenea, este cel mai mare angajator din Lituania, cu 1.500 de salariați direct și peste 4.500 prin servicii și subcontractări. Rafinăria lituaniană este a doua ca mărime din portofoliul companiei PKN Orlen și are o capacitate de procesare de aproximativ 10 milioane tone țiței pe an.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: