Apropiați ai lui Radu Mazăre, pe locuri de parlamentar eligibile la PSD Constanța / Listele deschise de Felix Stroe și primarul din Limanu

PSD Constanța a depus, marți, listele pentru alegerile parlamentare. Nume vechi din politica constănțeană, cunoscute din epoca Radu Mazăre, sunt propuse de social-democrați pentru Parlamentul României. 
psd constanta psd constanta
sursa foto: Petruț Iacob / ISE

La Senat, lista este deschisă de șeful organizației județene PSD Constanța, Felix Stroe. Acesta a fost reales în iulie 2024 în funcție, atunci când a fost contracandidat de deputatul și comunicatorul PSD Constanța, Lucian Lungoci, care acum nu se mai regăsește pe liste. Felix Stroe, liderul PSD Constanța, a fost și ministrul Transporturilor în 2017, consilier local, dar și viceprimar al Constanței, în epoca Mazăre. În 2020 a plecat de la șefia companiei de apă RAJA, după 17 ani. 

felix stroe
sursa foto: Petruț Iacob / ISE

Liviu-Tit Brăilou, vicepreședinte în organizația județeană PSD Constanța, este al doilea pe lista pentru Senat. A fost senator din partea social-democraților în mandatul 2016-2020. Acesta este cunoscut pentru derapajele din Parlament, adresând injurii la adresa colegelor sale și a jurnaliștilor.

tit liviu brailoiu
sursa foto: Petruț Iacob / ISE

Brăiloiu fusese propus și pentru funcția de ministru al românilor de pretutindeni, în mandatul Vioricăi Dăncilă, cu toate că mai multe asociații din țară nu au fost de acord. În urmă cu 15 ani a fost și prefectul județului Constanța.

Urmează Cătălin Grasa, cel care a candidat în vară din partea PSD pentru Consiliul Județean Constanța. Este medic primar chirurg și a fost directorul Spitalului Județean Constanța în urmă cu mai bine de 10 ani.

catalin grasa
sursa foto: Petruț Iacob / ISE

Grasa a fost și senator al Universității ”Ovidius” Constanța și este doctor în ştiinţe medicale. Citește mai multe aici.

Lista de candidați pentru Senat:

  1. Felix Stroe
  2. Liviu-Tit Brăiloiu
  3. Cătălin Nicolae Grasa
  4. Genc Mevlit
  5. Liliana Mară
  6. Irinela Nicolae
  7. Roxana Consuela Dobrescu

La Camera Deputaților, lista este deschisă de primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu. El este prim-vicepreședinte în organizația județeană PSD Constanța, alături de Ion Dumitrache, liderul organizației municipale. Anul trecut, procurorii DNA au făcut percheziții la primăria Limanu.

georgescu dumitrache
sursa foto: Petruț Iacob / ISE

Daniel Georgescu mai este cunoscut și pentru faptul că i-a spus în 2021 premierului de atunci, Florin Cîțu, să nu vină în Vama Veche, fiind nemulțumit de alocările financiare ale Consiliului Județean Constanța (condus de PNL) pentru comuna sa. Citește mai multe aici.

Următoarea pe listă este Mirela Matichescu, managerul Organizației de Management al Destinației Mamaia Nord. Aceasta ar fi urmărită penal într-un dosar în care este acuzată de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, a scris Dobrogea Live.

sursa foto: Petruț Iacob / ISE
Mirela Matichescu, fost administrator al județului Constanța și fost reprezentant în Consiliul Director al ADI ITI Delta Dunării, alături de Eugen Teodorovici

Susținută intens mai ales din 2016, când la șefia Consiliului Județean Constanța a ajuns apropiatul său Horia Țuțuianu, Mirela Matichescu a deținut nenumărate funcții publice în paralel cu afacerile private pe care le-a dezvoltat în segmentul turistic. Ea a fost o apropiată a lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, iar fostul primar al Constanței a numit-o “cea mai potrivită persoană” pentru a ocupa funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în anul 2012. Citește mai multe aici.

Cristina Dumitrache este a treia pe listele PSD Constanța pentru Camera Deputaților. Este fiica șefului organizației municipale PSD Constanța, Ion Dumitrache, cel care are afaceri împreună cu Felix Stroe de peste 30 de ani. Ion Dumitrache mai este cunoscut și pentru că, recent, a cumpărat o bucată de plajă din Mamaia. Primarul PNL Vergil Chițac a inițiat, anul trecut, un proiect prin care consilierii PNL și PSD i-au vândut lui Dumitrache un teren de 854 de metri pătrați prin firma Marina&Santis SRL pe care o deține.

cristina dumitrache eduard martin
sursa foto: Petruț Iacob / ISE

Revenind la Cristina Dumitrache, dacă va fi aleasă, aceasta ar ajunge, la 42 de ani, la cinci mandate consecutive de deputat din partea PSD. Cristina Dumitrache se află în Parlamentul României din anul 2008. Înainte de asta a mai fost și consilier județean timp de jumătate de an. 

Eduard Martin se află pe locul patru pe lista social-democraților la Camera Deputaților. Conduce Polaris, compania care deține monopolul în domeniul salubrității din Constanța încă din anul 1998. Eduard Martin este fiul lui Gheorghe Martin (care a murit în 2020), fondator al imperiului Polaris și fost prefect al Constanței în perioada lui Adrian Năstase, și nepotul lui Dumitru Martin, al doilea fondator al businessului, condamnat la închisoare de un tribunal federal din SUA, pentru că ar fi încercat să mituiască un agent FBI sub acoperire.

eduard martin
sursa foto: Petruț Iacob / ISE

A fost deputat timp de trei mandate, în perioada 2008-2016. În campania electorală din 2012, Radu Mazăre îl punea pe Eduard Martin pe un loc eligibil pentru Camera Deputaților și îi făcea campanie acestuia, alături de fratele său, Alexandru Mazăre. 

În dosarul “Polaris”, Radu Mazăre a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru luare de mită, alături de afaceristul local Sorin Strutinsky. Eduard Martin, șeful Polaris, a fost achitat, după ce în prima instanță a fost condamnat la 5 ani și șase luni de închisoare.

Martin a revenit în PSD Constanța în aprilie 2024. 

Lista de candidați pentru Camera Deputaților:

  • Daniel Gheorghe Georgescu
  • Mirela Florența Matichescu
  • Ileana Cristina Dumitrache
  • Eduard Stelian Martin
  • Daniel Gigi Tatu
  • George Silvian Mișa
  • Neculai Tănasă
  • Costin Ioan Răsăuțeanu
  • Gheorghe Cartali
  • Andrei Novac
  • Daniel Tudor
  • Marinela Gela Ivașcu
  • Cristina Papazian
  • Nicolae Lascu

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.