Asemenea unui cuplu monden aflat în pragul divorțului, Ponta și Antonescu trebuie să treacă cel mai greu test de rezistență: presiunea jurnaliștilor!

CUM „FORȚEAZĂ“ PRESA RUPEREA USL

-E clar că fluturii din stomac au dispărut, pasiunea înflăcărată de la început e greu de reaprins, fiorii primelor întâlniri sunt greu de regăsit, iar declarațiile de dragoste nu-și mai au rostul. Se spune că dragostea nu durează mai mult de trei ani. Probabil. Însă apoi, se presupune că, dacă cei doi sunt compatibili, atunci relația lor se consolidează prin respect, afecțiune și încredere. 

-La fel ca într-o relație amoroasă, cuplul politic Ponta-Antonescu se află acum în fața „divorțului”. Cei doi nu sunt compatibili, cel puțin din punct de vedere doctrinar. Un socialist-democrat și un liberal nu vor face casă bună niciodată. Nici măcar de dragul puterii. 

-E drept, USL este cea mai longevivă alianță politică de după Revoluție. Însă, odată ajunsă la Putere, alianța a început să scârțâie. Pare totuși să mai aibă resurse de a rezista, cel puțin la nivelul celor doi lideri politici. Altfel, în multe județe ale țării, alianța nu funcționează, ba chiar există un război tacit sau declarat între liderii locali ai PNL și PSD. 

-Sunt trei episoade importante care au zguduit până și relația Ponta-Antonescu, toate într-un singur an, la mică diferență de timp: episodul numirii Laurei Codruța Koveși la DNA (martie 2013), episodul excluderii din alianță a senatorului liberal Sorin Roșca Stănescu (mai 2013) și, poate cel mai puternic, episodul exploatării aurului de la Roșia Montană (septembrie 2013). Pare că liderii USL sunt puși din ce în ce mai des în situații critice, în care diferențele de vi-ziune și orgoliile politice încep să-și facă simțită prezența. 

-Colac peste pupăză, asemenea cuplurilor mondene, Victor Ponta și Crin Antonescu trebuie să treacă acum cel mai greu test de rezistență: provocările presei! Tensiunile din USL au intrat în vizorul jurnaliștilor și pare că nimic nu le mai poate distrage atenția de la viitorul alianței. Fie că lansează titluri bombastice care sunt formulate în așa fel încât să alăture cuvintele „rupere” și „USL”, fie că îi provoacă pe reprezentanții si PNL și PSD la discuții despre „când” și „de ce” s-ar rupe alianța, presa exercită o presiune enormă asupra celor doi lideri politici. Rămâne să vedem dacă articolele de presă vor fi „grăbit” divorțul politic, ori dimpotrivă, presa va fi consolidat relația politică a cuplului Ponta-Antonescu. 

După divorțul dintre PC și PNL, Antena 3 a întors armele împotriva lui Crin

După scandalul din luna iunie, dintre Partidul Conservator (al cărui președinte de onoare este patronul Antenelor, Dan Voiculescu) și Partidul Național Liberal, în urma căruia Crin Antonescu le-a transmis conservatorilor „să plece din USL dacă sunt nemulțumiți”, Antena 3 a întors ușor-ușor armele împotriva liderului liberal.  Acest lucru a putut fi remarcat în toiul scandalului refe-ritor la exploatarea aurului de la Roșia Montană, atunci când USL s-a scindat la nivelul dialogului, iar Antonescu a adresat afirmații și cuvinte dure la adresa lui Victor Ponta. Eh, iată că în acest context, la Antena 3, invitat în emisiunea lui Mihai Gâdea era tocmai… Victor Ponta! În stilu-i caracteristic, Mihai Gâdea i-a aruncat premierului mingea la fileu, nici prea jos, nici prea sus, ci perfect astfel încât premierul să sară la atac și să își argumenteze poziția față de exploatare. Iar Gâdea n-a scos un sunet, n-a urlat, n-a fost cinic, nu i-a pus întrebări incomode. Ba dimpotrivă, a fost cuminte, ascultător și a dat din cap în semn de înțelegere pe tot parcursul emisiunii. E clar, nu?

Publicitate electorală
publicitate electorală

RTV + Antena 3 + Ponta = LOVE

În războiul televiziunilor, Ponta are 2-0 în fața lui Crin Antonescu. Lângă proaspăt câștigata Antena 3, se alătură România TV, postul de televiziune al cărui patron este Sebastian Ghiță, deputat al PSD. Rămâne de văzut doar cum cele două televiziuni vor „coabita”, având în vedere rivalitatea dintre acestea, ce poate fi lesne demascată în buletinele de știri.  Până una alta, RTV rămâne televiziunea cu cele mai multe știri pozitive despre acti-vitatea guvernului condus de premierul Victor Ponta și cea mai critică la adresa activității și declarațiilor liderilor liberali.

Cele trei crize ale USL 

Episodul Codruța Koveși

Martie 2013. Este poate primul moment în care s-a pus serios la îndoială viitorul alianței. Propunerea lui Victor Ponta a Laurei Codruța Koveși la șefia Direcției Naționale Anticorupție a zguduit din temelii USL și a stârnit un val de declarații usturătoare ale liberalilor. Presa a „mirosit” potențialul declarațiilor savuroase din cele două tabere și nu a ezitat să puncteze: „Laura Codruța Koveși la DNA, cutremur în USL”, „Ghișe: Numirea lui Koveși la DNA e o trădare a USL”, „Koveși ridică tensiunea în USL. Antonescu și Ponta au o discuție lămuritoare”, „Scandalul Koveși, cel mai mare de la înființarea USL”, „Crin Antonescu: Dacă Ponta o numește pe Koveși la DNA ce facem, rupem USL? Poate este și asta o variantă” etc. Până la urmă, alianța nu s-a destrămat, Koveși a ajuns șefa DNA și cei doi s-au împăcat.

Episodul Roșca Stănescu

Mai 2013. Mai puternic decât episodul Koveși a zguduit alianța episodul Sorin Roșca Stănescu, venit la doar două luni de la numirea șefului DNA. A fost rândul PSD atunci să pună serioase probleme liberalilor. Astfel, nume importante din rândul social-democraților amenințau cu ruperea alianței dacă deputatul liberal Sorin Roșca Stănescu nu era exclus din alianță: „PSD amenință cu ruperea USL. Ilie Sârbu: Uniunea Social Liberală se destramă mâine, dacă nu pleacă Roșca Stănescu”, „Cazul SRS cea mai mare criză a USL. Ponta: Dacă nu se face nimic, nu mai putem merge împreună”, „Sorin Roșca Stănescu: PNL a cedat în fața PSD. Social-democrații sunt pe cai mari”. Sorin Roșca Stănescu a fost exclus, Ponta și Antonescu au făcut pace din nou, dar pentru scurtă vreme. La doar trei luni, avea să vină cea mai grea încercare pentru USL.

Episodul Roșia Montană 

Septembrie 2013. Redactarea unei legi speciale pentru exploatarea aurului de la Roșia Montană și tri-miterea acesteia în Parlament zguduie opinia publică, stârnește un val de reacții dure în rândul politicienilor avizi după declarații demagogice. Este și momentul în care USL trece prin cea mai gravă criză de la înființarea alianței. Este din nou rândul liberalilor să se dezică de social-democrați, iar Crin Antonescu lansează cele mai dure afirmații despre Victor Ponta și vorbește explicit despre o posibilă rupere a alianței: „Crin Antonescu amenință cu ruperea USL: Victor Ponta a dus o viață bună cu mine”, „Ioan Rus: Se poate ajunge la ruperea USL din cauza lui Antonescu”, „Crin Antonescu: Ruperea USL e plauzibilă. Nu știu ce au de gând cei din PSD, nu mai e ce-a fost” etc.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

1 comments
  1. Politicienii lacomi către afaceriştii lacomi:
    – Nu vă faceţi probleme, suntem în grafic!
    – Da?
    – Da, fiţi liniştiţi. Mimăm dezbaterea în comisia asta, apoi votăm aprobarea legii. Băsescu o să o promulge instantaneu.
    – Şi protestatarii?
    – Asta-i cea mai mică problemă. Punem jandarmii pe ei. Sunt intelectuali, o să fugă cât îi ţin picioarele.
    – Ok.
    – Să fiţi pregătiţi cu buldozerele.
    – Da, casa lui Eugen David va fi prima.
    – Bun.
    – Bine. Vă suntem recunoscători.

Comments are closed.