„Patronatele de pe Litoral solicită demisia Corinei Martin din funcția de președinte a Federației Asociațiilor de Promovare Turistică (FAPT), pentru gravele prejudicii de imagine pe care le aduce turismului românesc, în general, și turismului de litoral, în special, și în paralel vor cere în instanță dizolvarea Asociației Litoral Delta Dunării (ALDD), care nu mai reprezintă pe nimeni din mediul privat, ajungând doar un vehicul de imagine al doamnei Martin.
Patronatele care au făcut parte din ALDD, crezând inițial că această organizație se va ocupa de imaginea Litoralului și a Deltei Dunării, au constatat, pe parcursul anilor, că asociația s-a îndepărtat tot mai mult de la scopul pentru care a fost creată și pentru care firmele plătesc anual o taxă și a ajuns să promoveze doar interesele de imagine ale președintei Corina Martin.
Rând pe rând, patronatele au fost nevoite să se retragă din aceasta organizație care nu le mai reprezenta. De curând și Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA) Constanţa, membru fondator şi vicepreşedinte al ALDD, s-a retras din asociație ca urmare a modului “defectuos, inacceptabil” în care Corina Martin a acţionat în ultima perioadă, culminând cu iniţiativele de promovare a ofertei turistice a litoralului românesc pe piata Federaţiei Ruse, fără a se consulta în mod real cu hotelierii de pe litoral şi fără a avea mandatul acestora de a negocia tarife şi pachete de servicii turistice promoţionale adresate turoperatorilor de pe această piaţă.
În plus, și Primăria Constanța se pregătește să se retragă din ALDD, organizația ajungând să nu mai reprezinte pe nimeni, în afară de Corina Martin. La nivel național, asociațiile de promovare, membre ale FAPT, sunt aproape inexistente, fiind înființate de primării sau consilii județene fără a avea legătură cu activitatea de turism propriu zisă.
Nicio acțiune a Corinei Martin nu are suportul hotelierilor de pe litoral și, în consecință, toate declarațiile sale, fără fundament economic, sunt făcute și aruncate în presă fără a fi discutate cu nimeni din industrie. Dacă ar fi prezentate ca opinii personale ale doamnei Martin sau ca simple postări pe facebook, unde doamna Martin este incredibil de activă pentru un președinte a două asociații, care s-ar presupune că este extrem de ocupat, n-ar fi nicio problemă pentru nimeni. Vorbind, însă, în numele operatorilor de pe litoral, Corina Martin le aduce acestora și litoralului în sine, grave prejudicii de imagine.
Nemulțumită cu cele două funcții, doamna Martin face presiuni la Ministerul Economiei, Comețului și Relatiilor cu Mediul de Afaceri pentru a intra în Consiliul Consultativ pentru Turism, un organism serios, unde se dezbat problemele importante ale domeniului. Ne întrebăm pe cine dorește Corina Martin să reprezinte în acest consiliu, atâta vreme cât asociațiile pe care le conduce nu mai au nicio relevanță economică. Parteneriatul public-privat despre care vorbește cu atâta patos, nu mai există în cazul ALDD, neavând componență privată.
De aceea, vom solicita dizolvarea acestei organizații și vom cere, în paralel, Corinei Marin să își dea demisia din fruntea FAPT pentru gravele prejudicii de imagine pe care le aduce turismului în general și turismului de pe litoral, în special, chiar dacă a fost realeasă de curând în funcție“.
Asociatia Patronala Mamaia
Nicolae Bucovala, Presedinte
Asociatia de Turism Sud Litoral
Virgil Stancu, Presedinte
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: