AUR, Ciucă și Ciolacu conduc topul banilor băgați în reclame pe Facebook și Google în ultima lună

Sute de mii de lei au fost dați pe reclame cu “Planul Simion”, mesaje naționaliste și testimoniale cu “ostașul” Ciucă.
Ilustrație: Info Sud-Est (George Simion: sursa Inquam Photos/ George Călin; Nicolae Ciucă: sursa Inquam Photos/Octav Ganea; Marcel Ciolacu: sursa Inquam Photos/Octav Ganea)

Alegerile europarlamentare și locale s-au terminat acum două luni, iar odată cu ele s-au încheiat și campaniile electorale care au inundat mass-media și rețelele de socializare. Totuși, în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare, mai mulți politicieni continuă să cheltuiască sume mari pe reclamele din social media pentru a-și distribui mesajele către electorat.

ISE și G4Media vă prezintă un top al acestora, în ordine descrescătoare, cu sumele cheltuite pe rețelele de socializare, din ultimele 30 de zile, așa cum pot fi monitorizate pe Meta. 

Topul postărilor sponsorizate este condus de politicieni din AUR și de șeful PNL, în condițiile în care liderul partidului extremist, George Simion, și Nicolae Ciucă vor fi candidați la alegerile din decembrie. În ultima lună, în topul Facebook a intrat și Marcel Ciolacu, ale cărui postări sponsorizate au un puternic mesaj naționalist, adresat diasporei mai apropiată de electoratul AUR și S.O.S. România decât de PSD. 

Publicitate electorală
publicitate electorală

Topul promotorilor de pe Facebook

Conform raportului de reclame de pe Facebook, George Simion a băgat cea mai mare sumă de bani în reclame în ultima lună. Raportul arată că pagina a cheltuit 237.000 de lei pe 118 reclame.

Cea mai bine promovată reclamă este un videoclip în care susține că ”Planul Simion” va salva agricultura și antreprenorii români. Videoclipul promovat cu aproximativ 25.000 de lei are 6.8 milioane de vizionări, peste 91.000 de aprecieri și în jur de 5.500 de comentarii. ”Planul Simion” este platforma electorală a lui Simion în postura de prezidențiabil. 

A doua cea mai bine promovată reclamă de pe pagina lui Simion este cea care arată sutele de oameni care stau la rând pentru a semna contractele din ”Planul Simion”. Videoclipul a fost sponsorizat cu aproximativ 15.000 de lei și are 3,1 milioane de vizionări, peste 14.000 de aprecieri și în jur de 2.300 de comentarii.

Videoclipul în care șeful partidului extremist își exprimă supărarea față de închiderea Văii Oltului este sponsorizat tot cu circa 15.000 de lei și are 4.5 milioane vizionări, în jur de 42.000 de aprecieri și peste 6.200 de comentarii.

Al doilea cel mai sponsorizat politician pe Facebook post-alegeri, dar la mare distanță de Simion, este Nicolae Ciucă, liderul PNL, cu aproximativ 71.000 de lei cheltuiți pe 41 de reclame online. 

Cea mai bine promovată reclamă este un videoclip în care vorbește, ca într-un testimonial, despre cum cariera sa militară l-a făcut să fie absent în familia sa. Videoclipul a fost sponsorizat cu aproximativ 40.000 de lei și are 1,8 milioane de vizionări, aproape 11.000 de aprecieri și 3.100 de comentarii.

A doua reclamă a fost plătită cu aproape 15.000 de lei și își promovează candidatura pentru președinția țării. Videoclipul are 2,4 milioane de vizionări, 2.700 de aprecieri și în jur de 1.000 de comentarii.

Videoclipul în care vorbește despre cum a intrat în domeniul militar încă de mic a fost sponsorizat cu aproximativ 15.000 de lei și are 2.1 milioane de vizionări, în jur de 3.700 de aprecieri și puțin peste 500 de comentarii.

Din nou AUR 

Pagina oficială a partidului AUR are cele mai multe postări sponsorizate după Simion și Ciucă, ambii cu pretenții prezidențiale, cu 35.000 de lei pe 70 de reclame.

Reclama în care s-au investit cei mai mulți bani este o fotografie în care se prezintă ”Planul Simion” și care încurajează publicul să li se alăture celor de la AUR. Reclama a fost sponsorizată cu aproximativ 10.000 de lei și are în jur de 900.000 de afișări.

Videoclipul în care partidul extremist vorbește despre ”neseriozitatea” partidului PSD este promovat cu aproximativ 3.500 de lei și are în jur de un milion de afișări.

Un alt videoclip în care se prezintă una dintre întâlnirile din cadrul ”Planului Siminon” este promovat cu aproape 2.500 de lei și are în jur de 740.000 de vizionări, 6.300 de aprecieri și puțin peste 1.200 de comentarii.

Ciolacu, cu toată forța în discursul AUR

Premierul Marcel Ciolacu se află și el în top cu aproximativ 35.000 de lei cheltuiți pe 18 reclame în ultimele 30 de zile. 

În cea mai sponsorizată postare este amintit cum Guvernul condus de Ciolacu a aprobat un memorandum ”prin care se creează cadrul legal pentru desfășurarea activităților de predare a limbii române și susținerea cursurilor de cultură și civilizație românească în unități de învățământ preuniversitar din străinătate, prin corpul instructorilor de limbă, cultură și civilizație românească din cadrul Institutului Limbii Române”. Reclama a costat aproximativ 15.000 de lei și are în jur de 16.000 de aprecieri și 3.000 de comentarii.

De precizat că Ciolacu se află într-o cursă contracronometru de captare a electoratului din bazinul ultranaționalist al AUR și S.O.S România. Detalii, într-un editorial al jurnalistului Cristian Pantazi. 

Cu aceeași sumă a fost sponsorizat și un videoclip în care Ciolacu vorbește despre cum vrea ca serviciile și produsele din societatea românească să fie mai accesibile pentru persoanele cu dizabilități. Videoclipul are puțin peste 2.3 milioane de vizionări, 9.000 de aprecieri și în jur de 7.000 de comentarii.

A treia reclamă vorbește despre proiectul care le va oferi românilor din Spania dublă cetățenie, un proiect promovat intens de premierul Ciolacu, în același registru naționalist care amintește de retorica electorală a AUR și S.O.S România. Postarea a fost sponsorizată cu aproximativ 3.500 de lei și are 18.000 de aprecieri și puțin peste 4.500 de comentarii.

Pe locul șase se află pagina oficială a lui Marius Lulea, considerat unul dintre cei mai importanți piloni ai partidului extremist AUR, cu 30.000 de lei cheltuiți pe 110 reclame.

Cea mai bine sponsorizată postare este un videoclip în care membrul AUR promovează ”Planul Simion”, iar postarea a fost promovată cu aproximativ 3.500 de lei. Videoclipul are 1,1 milioane de vizionări, 3.300 de aprecieri și puțin peste 100 de comentarii.

O transmisie live în care Lulea ventilează mai multe teorii ale conspirației tipice AUR, precum cum au despărțit guvernanții Ardealul de Muntenia, asasinarea lui Trump sau prezența Ursulei Von Der Leyen în Parlamentul European este sponsorizată cu aproximativ 3.000 de lei. Videoclipul are 442.000 de vizionări, peste 1.800 de aprecieri și în jur de 500 de comentarii.

O fotografie în care Lulea este pus lângă Donald Trump și în care vorbește despre cum România ar trebui să aibe o armată de ”neatins” este promovată cu aproape 1.000 de lei și are în jur de 1.800 de aprecieri și puțin peste 280 de comentarii.

Caravana Medicală AUR este în topul promotorilor pe Meta cu aproximativ 23.000 de lei cheltuiți pe 60 de reclame în ultima lună. Caravana medicală reprezintă un instrument electoral de bază pentru tracțiunea partidului și pentru promovarea lui Simion.

Cele mai bine plătite reclame de pe pagina caravanei partidului extremist fac parte dintr-o campanie publicitară care promovează consultațiile oftalmologice și ochelarii de vedere pe care partidul le-ar oferi gratuit în marile orașe din țară. Reclamele care anunță consultațiile în orașe precum Constanța, Timișoara, Iași sau Cluj Napoca sunt sponsorizate cu aproximativ 2.000 de lei fiecare.

Europarlamentarul REPER Alin Mituța se află și el în topul reclamelor plătite pe Facebook, cu aproximativ 11.000 de lei dați pe două reclame în ultima lună.

Cele două reclame ale lui Alin Mituța folosesc aceeași fotografie cu care își promovează raportul de activitate în Parlamentul European. Ambele postări au strâns, în total, în jur de 2 milioane de afișări.

Într-un top al celor mai multe reclame plătite pe Facebook se află site-ul de știri 60m.RO, din rețeaua AUR, cu aproximativ 19.000 de lei dați pe 242 de reclame în ultima lună. 

  • Conform PressOne și Europa Liberă, 60m.ro este un site care face parte din rețeaua de propagandă AUR. 

Postarea în care s-au băgat cei mai mulți bani în care susține că George Simion a luat notă mare la examenul de Bacalaureat. Articolul a fost sponsorizat cu aproximativ 1.500 de lei și are în jur de 250.000 de afișări.

Un videoclip în care persoane de pe stradă sunt întrebate pe cine ar alege dintre Simion sau Ciolacu este sponsorizat cu aproximativ 1.500 de lei și are 300.000 de vizionări, peste 3.500 de aprecieri și în jur de 450 de comentarii.

Cu aceeași sumă a mai fost promovat un articol în care Simion susține că românii plătesc taxe prea mari. Postarea are în jur de 700.000 de afișări.

Top promotori pe Google

Partidul PNL are cele mai multe cheltuieli publicitare pe Google în secțiunea ”publicitate politică” cu aproximativ 11.000 de euro investiți în ultimele 30 de zile.

Anunțul în care PNL, respectiv Alina Gorghiu, Ministra Justiției, își promovează raportul privind statul de drept 2024 este cel mai bine sponsorizat, cu circa 12.500 de lei. Aceeași imagine a fost integrată și în alte două reclame în care s-au investit undeva la 7.000 de lei, respectiv 6.000 de lei

Pe locul doi la cei mai mulți bani băgați în reclamele de pe Google se află partidul extremist AUR cu 10.000 de euro.

Cel mai bine plătit anunț în momentul de față este cel în care liderul AUR anunță următoarea locație din București unde se vor semna contracte pentru casele de 35.000 de euro promise de Simion. Spotul publicitar este sponsorizat cu aproximativ 10.000 de lei.

A doua reclamă este cea în care Simion îndeamnă oamenii să semneze contractul de înscriere în ”Planul Simion”, care este promovat cu aproape 7.000 de lei.

A treia reclamă prezintă o parte din ”Planul Simion”, unde acesta promite case la 35.000 de euro pentru români. Anunțul a fost promovat cu aproximativ 6.000 de lei.

PSD se află pe locul trei la cele mai multe reclame plătite pe Google, cu aproximativ 6.900 de euro cheltuiți. Cele mai bine plătite reclame au fost sponsorizate cu aproximativ 12.500 de lei fiecare. 

Prima reclamă promovează un episod din seria de video-podcast a partidului, ”Spin înainte de știri”, respectiv un episod în care se discută despre povestea celui mai tânăr președinte de consiliu județean. A doua reclamă promovează alt episod din podcastul partidului în care se discută despre starea economiei țării. A treia reclamă promovează un alt episod în care se vorbește despre turismul din România.

Pe locul patru la reclame politice pe Google se află site-ul 5News, cu aproximativ 1.500 de euro cheltuiți pe reclame Google în ultima lună.

  • Conform Misreport, 5news este un site care face parte din rețeaua de propagandă AUR.

Cea mai bine plătită reclamă este un videoclip în care se vorbește despre ce beneficii ar aduce ”Planul Simion” țării. Reclama este promovată cu aproximativ 700 de lei.

Un interviu cu Marius Lulea, unul dintre cei mai importanți oameni din AUR, este promovat cu vreo 750 de lei. Un alt interviu cu Lulea mai este sponsorizat cu aproximativ 600 de lei.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.