Avem nevoie de reformă în Justiție?

Evident că da.

De-a lungul ultimilor ani, toți actorii interesați de acest segment, chiar dacă au privit subiectul din unghiuri diferite, au spus-o răspicat: Justiția nu merge cum ar trebui.

În primul rând, este concluzia anuală a raportului Comisiei Europene pe Justiție, care, deși conține aprecieri asupra progreselor făcute an de an, nu uită niciodată să consemneze la finalul MCV-ului referiri asupra unor modificări necesare în legile Justiției. O spune și Direcția Națională Anticorupție, care reclamă constant că nu are toate pârghiile necesare pentru a demasca marea corupție sau că, atunci când reușește, sistemul judiciar nu duce până la capăt recuperarea prejudiciilor. O spune și politicul, chiar dacă de pe cealaltă baricadă, și consideră că sistemul este opresiv, că trebuie relaxat și pus în acord cu noile realități. O spun și judecătorii, care se plâng de volumul exagerat de muncă și de procesele blocate din cauza legilor care trebuie armonizate cu Constituția României.

Publicitate electorală

Premisa de la care pleacă această dezbatere este că, în ultimii ani, un număr record de înalţi demnitari şi funcţionari ai statului (prim miniştri, miniştri, secretari de stat, şefi de instituţii, primari, preşedinţi de consilii judeţene) au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru corupţie. Instituţiile justiţiei româneşti, societatea civilă în ansamblu, au devenit mai coerente în a demasca şi preveni înalta corupţie, semn al unei lente însănătoşiri a statului.

În fața acestei realități, Tudorel Toader, titularul de la Justiție care vrea să rămână în istorie cu mandatul său, a hotărât că este nevoie să demareze planul „Reforma în Justiție“.

La o dată nu tocmai fericită pentru România, 23 august, Tudorel Toader a ieșit în conferință de presă și a prezentat, cât se poate de succint, un power-point cu un proiect care conținea principalele direcții ale modificărilor pe care vrea să le aducă Legilor Justiției. La această întâlnire, unde Tudorel Toader nu a apucat să pronunțe sintagma consacrată de predecesorul său – „altă întrebare“- , pentru că nu a dat ocazia nici măcar unei intervenții a jurnaliștilor prezenți, ministrul Justiției și-a prezentat viziunea pentru noul sistem judiciar, care conținea și unele modificări care ar politiza instituții judiciare: schimbarea procedurii de numire a procurorilor generali și excluderea Președintelui țării din această schemă, trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministerului, ș.a.m.d. Imediat după, Tudorel Toader a fugit câteva zile, într-o vizită la instanțele din teritoriu, în plină vacanță judecătorească.

Au urmat apoi reacții prompte din partea președintelui României, a DNA, a asociaţiilor profesionale din justiţie, a societății civile și a ambasadelor Statelor Unite ale Americii, a Marii Britanii, Olandei și a Germaniei, care prin comunicate de presă și-au arătat îngrijorarea privind independența sistemului judiciar.

Chiar și după vizitele matinale ale ambasadorilor SUA și a Marii Britanii la Palatul Victoria, Tudorel Toader a reiterat ideea că reforma în Justiție trebuie realizată cât mai repede și că decizia va fi luată după dezbaterea din Parlamentul României.
Numai că Tudorel Toader nu a luat în calcul câteva aspecte esențiale, care țin de cutumele unei democrații consolidate, și a omis câteva considerente în momentul în care a hotărât să trimită către Parlamentul României propunerile de modificare a Legilor Justiției.

Ministrul Justiției s-a făcut că nu înțelege că şase luni care au trecut de la stingerea scandalului Ordonanței 13, aceea pe care chiar el a retras-o la începutul lunii februarie, este o perioadă mult prea scurtă pentru ca subiectul reformei în Justiție să reintre pe agenda publică. Totuși, să nu uităm că acea ordonanță a creat la începutul anului 2017 cea mai mare mișcare de stradă din România, după Revoluția din 89, și a generat, în premieră, un comunicat de presă comun al ambasadelor principalilor aliați europeni ai României (SUA, Franța, Germania, Canada și Olanda), dar și o poziție fermă, în ultimă instanță, a Departamentului de Stat al SUA, care condamnau decizia Guvernului de a dezincrimina abuzul în serviciu și de a grația mai mulți corupți. Acesta putea fi, chiar și fără alte impedimente, un argument solid care să îl convingă pe ministrul Justiției să acorde unei societăți scindate de tema anticorupție timpul necesar pentru a putea digera reforma în Justiție. Astăzi, OUG 14, cea care abroga OUG 13, se află pe masa Curții Constituționale a României iar subiectul este cât se poate de actual.

Pe de altă parte, experimentatul profesor de drept penal din fruntea Ministerului Justiției, fost judecător al Curţii Constituţionale, cu o experiență bogată în psihologia maselor, acumulată la catedra Universității din Iași, ar fi trebuit să ia în considerare o reacție previzibilă: trimiterea pachetului de legi ale Justiției, spre dezbatere, într-un Parlament al cărui cameră inferioară este condusă de un condamnat penal definitiv, cu un alt dosar pe rolul instanțelor, va aduce asupra reformei sale, fără doar și poate, un val masiv de neîncredere.

Tot în aceeași cheie, comunicatorul abil din fruntea ministerului Justiției ar trebui să fie convins că, oricât de mult ar marja în discursul său pe o dezbatere largă în jurul reformei în Justiție, nu poate găsi un cadru echilibrat și obiectiv de dezbatere, într-o societate în care războiul dintre clasa politică și DNA este fățiș și se poartă cu orice mij-loace. Chiar „liderii spirituali“ ai alianței de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au declarat, în nenumărate rânduri, că vor avea ac de cojocul instituției anti-corupție.

Nu în cele din urmă, meticulosul ministru al Justiției trebuia să anticipeze că o dezbatere prealabilă trimiterii în Parlament a modificărilor Legilor Justiției, și nu o prezentare rapidă a unui power-point, ar fi jucat un rol esențial în coagularea unei mase critice care să nu simtă presiunea iminenței intrării în vigoare a legilor, și ar fi evitat acțiunile diplomatice virulente ale partenerilor externi ai României, care și-au arătat, pentru a doua oară oficial în acest an, neîncrederea și îngrijorarea în ceea ce privește continuare luptei anticorupție din România.

SUA, Marea Britanie și Germania, prin ambasadorii săi, Uniunea Europeană, prin şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România și Franța, prin chiar președintele E-mmanuel Macron, aflat în vizită oficială la București, au fost nevoiți să opineze negativ, încă o dată, asupra schimbărilor pe care Toader le dorește în Justiție. Ba mai mult, în timpul vizitei preşedintelui Klaus Iohannis la Washington, Donald Trump a vorbit explicit despre statul de drept din România şi despre interesul SUA faţă de acest subiect fundamental al parteneriatului strategic bilateral.

Momentul ales de Tudorel Toader pentru a produce reforma în Justiție este unul dificil, iar modificările aduse legilor Justiției sunt greu de digerat, atât pentru societatea românească cât și pentru partenerii externi, care vor ca România să fie, în continuare, o țară sigură la granița de est a Uniunii Europene și a NATO.

În același timp, guvernul, condus din umbră de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, nu traversează cea mai bună perioadă. Cu fiecare termen intermediar și cu cât se apropie mai repede momentul bilanțului, cu atât mai mult programul de guvernare începe să își arate limitele.

Rectificarea bugetară anunțată de ministrul de Finanțe a stârnit rumoare. Ministrul Apărării a demisionat după ce a anunțat că nu mai sunt bani pentru salariile militarilor, iar premierul Tudose, cu un discurs colorat de birjar, se ceartă cu Fondul Monetar Internațional pe cifrele macroeconomice. Ministerele cu bani, între care cele ale Dezvoltării Regionale şi Transporturilor, au fost văduvite de sume mari la rectificarea bugetară, pentru a umple golurile financiare apărute după mărirea salarială bugetară.

Investițiile sunt la un nivel minim astăzi, iar importante sectoare, precum cele din sănătate sau infrastructură, dovedesc incapacitatea de a scrie şi pune în aplicare proiecte de dezvoltare. Mediul de afaceri simte cea mai mare presiune din ultima vreme iar România se îndepărtează din ce în ce mai mult de imaginea unei economii solide și emergente. Din societate se ridică, de la o zi la alta, din ce în ce mai mulți specialiști nemulțumiţi.

Avem nevoie de o reformă în Justiție în acest context?

Evident că nu.