Avionul complet electric X-57 Maxwell al NASA a atins o altă etapă importantă în vederea primului său zbor, odată cu testarea termică reușită a controlerelor motoarelor de croazieră, transmite, marți, NASA într-o postare pe Twitter.
Electric cars? Sure. But how about electric planes? Our all-electric X-57 Maxwell aircraft is one step closer to flight after passing extreme heat and cold tests. This experimental @NASAAero plane aims to make flying cleaner, quieter, and more sustainable: https://t.co/TI3DUHw427 pic.twitter.com/QgNddflsP5
— NASA (@NASA) February 6, 2023
Potrivit site-ului instituției, testarea termică este importantă deoarece validează designul, operabilitatea și calitatea manoperei controlerelor – componente critice pentru furnizarea de energie pentru motoarele electrice experimentale ale X-57. Aceste sisteme complexe au părți sensibile la temperatură și trebuie să poată rezista la condiții extreme în timpul zborului.
“Controlerele motoarelor de croazieră convertesc energia stocată în bateriile litiu-ion ale aeronavei pentru a alimenta motoarele aeronavei, care acționează elicele. Controlorii folosesc tranzistori din carbură de siliciu pentru a oferi o eficiență de 98% în timpul decolării și croazierei de mare putere, ceea ce înseamnă că nu generează căldură excesivă și pot fi răciți de aerul care circulă prin motor”, este descrierea tehnică făcută de instituția americană.
Scopul proiectului X-57 Maxwell este de a împărtăși cu autoritățile de reglementare procesul de proiectare și de navigabilitate al aeronavei axat pe propulsia electrică, ceea ce va avansa abordările de certificare pentru propulsia electrică distribuită pe piețele emergente de aeronave cu energie electrică.
Piața de avioane electrice, deși în stadii extrem de timpurii, a înregistrat o serie de succese considerabile în ulimele luni. Potrivit The Guardian, primul avion cu aripi fixe menit transportului de pasageri, poreclit Alice, care a fost dezvoltat de compania Eviation, și-a efectuat primul zbor în statul american Washington.
La mai mult de două luni după aceea, compania australiană Northern Territory Air Services a plasat o comandă pentru 20 de astfel de avioane, pe care plănuiește să le folosească pentru zboruri de cursă lungă între orașele Darwin și Mount Isa, precum și spre Uluru, o importantă destinație turistică a Australiei
Decizia companiei, amintește The Guardian, reprezintă un pas important pentru Australia, care este una din țările din lumea care depind cel mai mult de transportul aerian.
Aceasta nu este singura victorie recentă pentru navele electrice care a avut loc în Australia. În luna iunie, compania americană Wisk Aero a publicat un memorandum de înțelegere făcut cu autoritățile statului australian Queensland, pentru o colaborare care să permită companiei să pună la dispoziția cetățenilor statului aeronavele sale eVTOL (electric vertical takeoff and landing).
Aeronavele create de Wisk, cu o anvergură a aripilor de 15 metri și patru locuri, sunt menite să fie folosite drept taxiuri aeriene pe distanțe relativ scurte, cu o rază maximă de 144 de kilometri.
Pentru moment, un trend care se poate înregistra în privința avioanelor electrice este mărimea lor redusă. Cele proiectate de Wisk pot transporta maxim 4 persoane, Alice are numai 9 locuri disponibile, iar X-57 Maxwell este de asemenea de dimensiuni reduse.
Acest fapt poate fi explicat de anumite limitații tehnice, în special în ceea ce privește capacitățile bateriilor litiu-ion folosite de astfel de avioane.
Conform Consiliului Internațional al Transportului Curat, un ONG specializat în cercetarea alternativelor de transport nepoluant, cele mai puternice acumulatoare litiu-ion care există la momentul actual au capacitatea energetică de a propulsa o aeronavă cu mult cel mult 9 locuri pe o distanță de aproximativ 140 de kilometri. Așadar, cele mai noi avioane electrice create au atins deja potențialul maxim permis de tehnologia existentă.
La rata actuală de dezvoltare în domeniul bateriilor litiu-ion, consiliul estimează că avioanele cu caroserie largă, folosite pentru transportul aerian pe distanțe lungi, vor putea fi alimentate electric în jurul anului 2090.
Cu toate acestea, amintește ONG-ul, dezvoltarea între timp a a sistemelor de transport aerian pe distanțe scurte poate fi un factor cu un efect pozitiv considerabil pentru mediu, deoarece călătoriile de scurtă distanță au un efect disproporțional asupra mediului la nivel local. Avioanele electrice, chiar ele și de mărimi modeste, ar putea rezolva această problemă.
Deși încă la un nivel mic, industria avioanelor electrice și-a demonstrat potențialul în ultimii ani, iar dezvoltarea proiectelor precum X-57 Maxwell reprezintă un pas în direcția cea bună, în ceea ce privește mijloacele de transport nepoluante.
Sursa foto deschidere: NASA/ Carla Thomas)
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: