Banca Mondială promovează comuna Luncavița în Europa și Asia Centrală

Proiectul Economia Bazată pe Cunoaștere (EBC) a fost finanțat de Banca Mondială în perioada 2007-2013, prin Ministerul Societății Informaționale și cofinanțat de unitățile administrativ teritoriale. El a presupus realizarea în 255 de localități din România a unor Rețele electronice în beneficiul comunităților. (www.ecomunitate.ro)
S-au înființat astfel centre de informare, dotate cu aparatură IT, în primărie, școală și biblioteci,
s-a introdus internet și s-au implementat proiecte mari sau mici, atât de către autoritățile publice, cât mai ales de persoanele fizice sau juridice.
La Luncavița, în cadrul primăriei, rețeaua electronică a comunității condusă de Marian Ilie, în funcția de manager RECL, s-a remarcat încă de la început ca una dintre cele mai active colectivități EBC. În fiecare an
s-au desfășurat sub egida Băncii Mondiale și a Ministerului Societății Informaționale numeroase proiecte cu impact major asupra dezvoltării teritoriului administrativ. De la primele cunoștințe despre internet predate cetățenilor, care în timp au început să devină beneficiari de fonduri nerambursabile și până la proiecte de infrastructură, culturale, sociale sau de mediu, centrul de informare din Luncavița a excelat continuu, situându-se an de an pe primele trei locuri din țară în privința programelor depuse și finalizate. S-au realizat parteneriate între instituții, asociații neguvernamentale, evenimente culturale, sociale sau pentru protecția mediului, care au trezit inclusiv atenția reprezentanților Băncii Mondiale. În 2011 Luncavița a devenit prima localitate din România înscrisă pe portalul www.ghiseul.ro pentru plata taxelor și impozitelor on-line, înaintea Municipiului București sau a celorlalte mari orașe ale țării. S-au promovat meșteșugurile, activitățile tradiționale, de reconversie profesională și chiar de promovare a categoriilor sociale defavorizate în mediul rural.
„La finalul anului 2013, concomitent cu finalul proiectului EBC,  Banca Mondială a realizat un calendar, care prezintă pentru fiecare lună imagini reprezentative din proiectele desfășurate de fiecare țară participantă la program: Macedonia, Serbia, Kosovo, Muntenegru, Croația, Georgia, Kyrgystan, Tajikistan, Belarus, Armenia, Kazakhstan și bineînțeles România. Ne mândrim cu faptul că luna iunie, dedicată României, este reprezentată de un proiect desfășurat de RECL Luncavița, <<Biblioteca, promotor al dezvoltării turismului și a antreprenoriatului meșteșugăresc>> (http://www.youtube.com/watch?v=podpACeCD5U), cu imaginea meșteșugarului local Florica ARION, astăzi formator profesional în împletituri din papură.
Practic Banca Mondială duce numele Comunei Luncavița în Europa și Asia Centrală și pentru asta mulțumim tuturor celor implicați: Marian ILIE, Mariana COCOȘ (administrator IT), colegilor din primărie și școală și tuturor cetățenilor comunei care au parti-cipat activ în cadrul proiectului de la începuturi și până în prezent, proiect care și în viitor va realiza lucruri minunate, deoarece chiar daca forul mondial și-a oprit finanțarea, programul continuă prin bugetul local“, a declarat Ștefan Ilie, primarul comunei Luncavița.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: