Festivalul, care ajunge pentru prima dată la Constanța, se desfășoară în 1 și 2 iunie în Piața Ovidiu și este cu acces gratuit pentru toți cei care iubesc mișcarea.
Seria de evenimente Bucurie în Mișcare, organizată de Asociația 11even cu sprijinul Kaufland România, ajunge pentru prima dată în Constanța. Pe parcursul zilelor de 1 și 2 iunie, constănțenii și turiștii aflați pe litoral sunt așteptați cu mic cu mare în Piața Ovidiu, unde susținători ai mișcării din Constanța, asociații, ong-uri, cluburi sportive și autorități locale au pregătit un program divers și distractiv, cu activități care promovează un stil de viață sănătos.
Evenimentul oferă constănțenilor posibilitatea de a interacționa cu doi dintre ambasadorii Bucurie în Mișcare, câștigătoarea Exatlon România, Beatrice Olaru, care are un atelier interactiv sâmbătă, 1 iunie, de la ora 17.00 și campionul olimpic Ivan Patzaichin, care se întâlnește cu publicul duminică, 2 iunie, de la ora 12.30. Și alte personalități care promovează mișcarea s-au alăturat festivalului: Alexandru Valah, câștigător Ninga Warior, care va susține un antrenament sâmbătă de la ora 16.00 și Lazăr Iordache, inventatorul unei arte marțiale noi,practică în 10 țări și recunoscută de asiatici, care va susține o demonstrație duminică, de la 14.00 și un atelier, de la 16.00. Pe Lazăr Iordache poate îl știți de la Românii au Talent, unde s-a prezentat cu un număr extrem: și-a folosit capul, la propiu, pentru a sparge blocuri de BCA și pentru a bate… cuie.
În cadrul festivalului, copiii între 5 și 16 ani au ocazia să-și testeze înclinația nativă către un anumit sport, prin SportAnalytik. Dezvoltată în cooperare cu Universitatea Charles din Praga, metoda este utilizată în peste 16 țări la nivel mondial, pentru a-i ajuta pe copii să-și găsească sportul preferat. Înscrierile se fac la fața locului în amândouă zilele de festival, la cortul SportAnalytik.
O parte dintre elevii constănțeni au avut ocazia să testeze atmosfera de festival la Bucurie în Mișcare Mamaia Nord, un program ajuns la a doua ediție și desfășurat între 7 și 25 mai în cortul estival Kaufland și adresat exclusiv școlilor. În trei săptămâni, aproximativ 5000 de copii au trecut prin zonele de mișcare special create pentru a-i face să experimenteze patru valori importante – curaj, ambiție, prietenie, respect. Dacă la Bucurie în Mișcare Mamaia Nord participarea s-a făcut pe bază de înscriere, la festivalul Bucurie în Mișcare Constanța intrarea este liberă și deschisă tuturor, indiferent de vârstă.
Iată cum arată agenda celor două zile de eveniment:
SÂMBĂTĂ, 1 IUNIE
Program la scenă:
10.30-11.00 Demonstrație de dansuri grecești, cu Ansamblul Astras Junior
11.00-11.30 Steel Tonic by Dina Jumps
11.30-12.00 Aikido, demonstrație și atelier interactiv – Fundația Română de Aikido Aikikai
12.00-12.30 Dansul Săbiilor, cu Sobukan Constanța
12.30-13.00 Demonstrație de dans cu micuțele balerine din Balet Medgidia
15.00-15.30 X-treme experience with Gravity Crew
15.30-16.00 Demonstrație de dans cu Encanto Dance Academy
16.00-17.00 Intense body change cu Robert Cercel și master trainer Alexandru Valah by InMotion Fitness First
17.00-18.00 Antrenament Family cu Beatrice Olaru, câștigătoarea Exatlon România 2018
18.00-18.30 Formația Trandafirul – Muzică Armanească
18.30-20.00 Concert de muzică ușoară
20.00-21.30 Seară de tango și milonga cu Tango Magico
Ateliere:
10.00- 14.00 Ansamblu expozițional M.A.I și MApN
11.30- 13.30 Atelier Creativ T.E.A.M – învățăm să confecționăm brățări
12.30- 13.00 Învățăm să mânuim o sabie cu Sobukan Constanța
13.30- 16.30 Board Games cu T.E.A.M
16.00-18.00 Școala de Șah cu Anca
16.30- 17.00 Primii pași de dans cu Encanto Dance Academy
16.30- 18.30 Face Painting cu T.E.A.M
Competiții:
16.00- 17.00 Fii campion la Cursa cu Obstacole – (copii cu vârsta de peste 10 ani)
16.00- 19.00 Competiție de Baschet
16.00- 19.00 Competiție de Mini-Fotbal
18.00- 19.00 Fii campion la Cursa cu Obstacole – (copii cu vârsta de peste 10 ani)
DUMINICĂ, 2 IUNIE
Program la scenă:
10.30-11.00 Demonstrație de karate cu Asihara
11.00-11.30 Tehnici de luptă cu Aikibudo & Katori ShintoRyu
11.30-12.00 Demonstrație de dansuri grecești cu Ansamblul Astras Senior și de dansuri armenești cu Ansamblul Vanghilizmo
12.00-12.30 Mânuirea armelor japoneze străvechi cu Aikibudo & Katori ShintoRyu
12.30-13.00 We Kendo It, calea sabiei cu Sobukan Constanța
14.00-14.30 Învățăm să ne apărăm cu Tae Chun Do Constanța
14.30-15.00 Demonstrație și interacțiune cu publicul cu Karate Dinamik
15.00-17.00 Competiție de Street Dance
17.00-18.30 Kangoo Power & Kangoo Dance cu Kangoo Club România
18.30- 19.30 InMotion Aerodance cu Bianca Anton
Ateliere:
11.30- 13.30 Învățăm să dansăm alături de voluntarii T.E.A.M
12.30-13.30 Inspirație pentru performanță cu Ivan Patzaichin, campion olimpic la canotaj
13.00- 13.30 Învățăm să mânuim o sabie cu Sobukan Constanța
13.30- 16.30 Board Games cu T.E.A.M
16.00- 18.00 Școala de Șah cu Anca
16.00- 18.00 Învățăm să ne apărăm cu Tae Chun Do
16.30- 18.30 Face Painting cu T.E.A.M
18.30- 20.00 Atelier Creativ T.E.A.M – învățăm să confecționăm brățări
Competiții:
16.00- 17.00 Fii campion la Cursa cu Obstacole – (copii cu vârsta de peste 10 ani)
16.00- 19.00 Competiție de Baschet
16.00- 19.00 Competiție de Mini-Fotbal
18.00- 19.00 Fii campion la Cursa cu Obstacole – (copii cu vârsta de peste 10 ani)
PE PARCURSUL AMBELOR ZILE:
Evaluare abilități fizice copii – SportAnalitik. Panou de cățărare, mini-fotbal, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarbă, fun tenis, slow biking, ștafete, tenis cu piciorul, badminton, volei, circuit cu obstacole pentru cei mari și pentru cei mici, tombola cu premii Carnețelul de Mișcare.
Cu sprijinul Kaufland România, anul acesta festivalurile Bucurie în Mișcare se desfășoară în perioada 4 mai-16 iunie după următorul program:
4-5 mai – Timișoara
11-12 mai – Craiova și Roman
18-19 mai – Galați și Arad
25-26 mai – Râmnicu-Vâlcea
1-2 iunie – Constanța, Reșița și Târgoviște
8-9 iunie – Bacău și Satu Mare
15-16 iunie – Sighetu Marmației și Alexandria
Organizate în colaborare cu parteneri locali – organizații neguvernamentale și instituții care promovează sportul/mișcarea – festivalurile propun multiple activități interactive: demonstrații din diverse ramuri sportive, dansuri, fitness, terenuri de basket și mini-fotbal, tenis de masă, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba, fun tenis, slow biking, mini-alergare, tenis cu piciorul, badminton, volei etc. Pe lângă deja tradiționalele clase de fitness pe ghete de sărituri, scoase „în stradă” grație unui parteneriat cu Kinga Sebestyen, fondatoarea Kangoo Club Romania, evenimentele propun anul acesta demonstrații de aikido, organizate cu sprijinul Fundației Române de Aikido Aikikai.
Despre Bucurie în Mișcare
Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite
Nu facem suficientă mișcare – mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. Nu mai știm să ne conectăm – socializarea din curtea blocului sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile afară – în România, un copil petrece 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor).
Programul Bucurie în Mișcare s-a născut pentru a ne aminti că și cele mai complicate probleme au soluții simple și se bazează pe faptul că comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure, iar oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate.
Lansat în 2012, programul înseamnă acum evenimente cu zeci de mii de participanți derulate în peste 40 de orașe din România și Republica Moldova și proiecte speciale care dau o dimensiune concretă misiunii noastre de a contribui la dezvoltarea unor comunității mai puternice, mai sănătoase, mai fericite.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: