Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, duminică, faptul că Agenția Română pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare va fi desființată. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă din Timișoara.
Drulă a spus că salută demersul procurorilor DNA care au început o investigație la agenția aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, acuzațiile magistraților fiind de luare de mită, trafic de influență, constituire de grup infracțional, spălare de bani și abuz în serviciu.
Cinci inculpați au fost plasați în arest la domiciliu de Tribunalul Constanța, pentru o perioadă de 30 de zile, inclusiv directorul ARSVOM, Daniel Manole.
”Noi aveam un control pornit la cererea mea, control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe seria de achiziții. Această agenție va fi desființată, am discutat și cu premierul și și-a dat acordul, iar atribuțiile ei vor fi preluate de IGSU. De fapt nici nu-și avea neapărat rostul, iar prin felul în care au acționat vedem și aceste acuzații. E un dosar în curs, va trebui să ajungă la final, arată că sunt suspiciuni mari de integritate, în orice caz de competențe grave. Vom desființa această agenție”, a transmis Cătălin Drulă, duminică.
Ministrul Transporturilor a mai anunțat că a dispus controale și la celelalte instituții care apar în stenogramele DNA și că a dispus schimbarea conducerii acestora.
Context
Deputatul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului transporturilor în timp ce îi cereau lui Cătălin Drulă, să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța, consultată de G4Media.ro.
Totodată, Dumitru Ciobanu, fost general SIE în anii 90, apare în stenogramele DNA referitoare la traficul de influență privind favorizarea unei companii turce care participa la licitații organizate de Ministerul Transporturilor.
Din aceleași stenograme reiese că Bogdan Stan, fost șef ANAF în Guvernul PSD și actual consilier la Curtea de Conturi, i-a cerut, în luna martie, șefului Curții de Conturi din Constanța, Ioan Bobe, să tempereze un control la firma de la care Agenția Română pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare (ARSVOM) ar fi cumpărat două nave la suprapreț.
Nu în ultimul rând, procurorii arată în document că omul de afaceri Ion Macovei (aflat acum în arest la domiciliu) îi spune lui Mădălin Matica, consilierul secretarului de stat Ionel Scrioșteanu, că s-a înțeles cu reprezentanții companiei estoniene care furniza navele să primească 5% din profitul estonienilor stabilit la 25%, adică aproximativ 300.000 lei pentru o navă.
Lui Mădălin Matica i s-a părut prea mică suma raportată la valoarea contractului, mai ales că suma urma a fi împărțită între șapte persoane, arată procurorii DNA în documentul consultat de G4Media.
Citește și:
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: