Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis, miercuri, închiderea la interior a restaurantelor din municipiu, după ce Constanța a intrat în scenariul roșu, depășind incidența de 3 infectări la mia de locuitori.
Incidența pe municipiul Constanța a ajuns miercuri la 3,20 cazuri la mia de locuitori, în timp ce pe județ s-a înregistrat o rata de infectare de 2,08 la mie.
Restaurantele și cafenelele vor continua să funcționeze doar în sistem delivery și pe terase, în spații deschise. De asemenea se interzice funcționarea sălilor de spectacole, teatrelor și alte instituții de acest gen, cât și sălile de jocuri de noroc, în afara celor care vând bilete loto și de pariuri sportive.
Măsurile vor intra în vigoare începând cu această noapte și vor fi menținute timp de 14 zile, a declarat prefectul Silviu Coșa.
știre în curs de actualizare
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: