Unul dintre restaurantele Burger King din New York a ales să “se costumeze” în fantoma McDonald’s, în ziua de Halloween.
Întreaga locație a fost acoperită de un material alb pe care a fost scris cu spray “McDonald’s”. Mesajul celor de la Burger King a continuat cu un text care sună așa: “Bau! Doar glumeam, noi încă facem pe grătar burgerii noștri. Halloween fericit!”.
“Cine nu ar vrea să se costumeze în McDonald’s de Halloween, când noi servim delicatese precum băuturile de la McCafe, plăcinta de mere și cartofii noștri prăjiți, faimoși în toată lumea?”, a fost reacția celor de la McDonald’s, conform Inside Edition.
Nu este pentru prima dată când lanțul Burger King își trolează rivalii de la McDonald’s, acest obicei devenind deja o tradiție an de an. Unul dintre cele mai virale episoade a fost acela când Burger King a făcut un meniu special pentru a trola Big Mac-ul celor de la McDonald’s.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: