Mamaia este o gazdă excelentă care îşi întâmpină cu braţele deschise, în fiecare vară, oaspeţii care poposesc pe litoral. Anul acesta, Primăria Municipiului Constanţa le lansează oaspeţilor, constănţeni şi turişti laolaltă, o invitaţie fără precedent la Mamaia: urcaţi în fiecare weekend, începând din 15 iulie şi până în 4 septembrie 2016, în „Caruselul Cooltural”!
Începând din acest an, Mamaia devine o gazdă elevată, care vă invită la evenimente artistice extraordinare, în cadrul cărora vă puteţi întâlni cu cele mai importante nume din prezentul românesc al muzicii clasice, jazz, dance, rock, alternativ, muzicii populare, teatru, teatru pentru copii, dans, circ etc. Indiferent de genul care vă atrage, pe scenă vor urca numai artişti veritabili, care fac diferenţa în branşa lor şi care s-au impus ca modele reale ale unor generaţii.
Povestea pe care vă invităm să o împărtăşiţi în această vară are legătură cu sufletul, cu inima, cu mintea şi cu bucuria unor evenimente culturale şi artistice de o excelentă calitate. Energia, buna dispoziţie şi încântarea pe care muzica bună şi excelenţa artei le trezesc în sufletul spectatorului nu pot fi comparate cu nimic şi asta se va întâmpla în această vară la Mamaia: o experienţă culturală de excepţie!
Festivalul Verii 2016 – „Carusel Cooltural“ este un eveniment al Primăriei Constanţa, organizat de Asociaţia culturală „Mişcarea teatrală pentru educaţia tineretului”. Evenimentele vor avea loc în Piaţeta Casino din Mamaia, în fiecare weekend, între 15 iulie şi 4 septembrie, în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, cu un bonus în săptămâna care începe în 15 august: încă 3 zile de eveniment. Spectacolele vor începe de la ora 20:00 şi se vor încheia la 23:00. Intrarea este liberă.
PROGRAM WEEKEND 15 – 17 IULIE 2016
Vineri, 15 iulie
– teatru „Caramitru – Mălăele, câte’n lună şi în stele”
– concert „Vama”
Sâmbătă, 16 iulie
– teatru Recital Horaţiu Mălăele – „Sunt un orb”
– concert Ştefan Bănică şi Trupa Rock’n’Roll Band&The 50’s
Duminică, 17 iulie
– teatru pentru copii „Gaşca Zurli”
– concert Trupa „Marfar”
PROGRAM WEEKEND 22 – 24 IULIE 2016
Vineri, 22 iulie
– recital cameral – Cvartet Regata
– recital simfonic – Orchestra Festivalului
Sâmbătă, 23 iulie
– teatru – “Drumul mătăsii”, trupa Passes Partout – Dan Puric
– concert Florin Chilian
Duminică, 24 iulie
– teatru “Oameni şi fluturi”, trupa Passes Partout – Dan Puric
– concert jazz Cornel Stroe&Band
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: