Caravana Blood Network revine la Constanța/ Cei ce donează sânge în acest weekend pot primi bilete de o zi la Untold sau Neversea

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

A zecea ediție a campaniei de donare de sânge “Blood Network”, inițiată în comun de organizatorii festivalurilor Untold și Neversea, ajunge la Constanța în acest weekend, transmit organizatorii într-un comunicat de presă.

Caravana mobilă Blood Network va fi instalată în parcarea Kaufland, de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 21, se mai arată în comunicatul citat.

Cei ce donează sânge la caravană în acest weekend, între orele 08:00 – 14:00, și se înscriu pe rețeaua șieudonez.ro pot primi un bilet de o zi pentru prima zi de festival la Untold sau la Neversea, adaugă organizatorii – donațiile se vor face în limitele capacității de recoltare.

Publicitate electorală
publicitate electorală

În schimb, cei care optează să doneze în Centrele de Transfuzii trebuie să acceseze site-ul festivalului dorit, să completeze un formular de înscriere, să atașeze o poză cu adeverința de donator, după care vor primi prin e-mail un voucher cu care pot cumpăra abonamente la Untold sau Neversea la prețuri speciale.

Neversea 2024 are loc în perioada 4-7 iulie la Constanța, iar Untold 2024 se va desfășura în intervalul 8-11 august în Cluj-Napoca, încheie organizatorii.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.