Caravana Zbumzzi aduce teatrul de păpuși în parcuri și pe plajă

Proiectul „Hip Hip Zbumzzi – Caravana Zbumzzi” este în plină desfășurare până pe 13 septembrie. În fiecare zi, de luni până sâmbătă, de la ora 17.00, trupa Zbumzzi le dă întâlnire copiilor în parcurile constănțene, iar de luni până joi, de la ora 19.30, ajunge pe plaja din Faleza Nord (strada Rotterdam nr. 2).

Spectacolele care sunt programate miercuri, joi, vineri și sâmbătă promovează poveștile nemuritoare și magia teatrului de păpuși. Se joacă la paravan, iar păpușile prind viață în mâinile pricepute ale echipei Zbumzzi: cântă, râd și dansează. Spectacolele cu păpuși sunt „Cenușăreasa”, „Motanul încălțat”, „Aventurile lui Nică” și „Cei trei purceluși”.

Iată programul din această săptămână cu teatru de păpuși:

Publicitate electorală
publicitate electorală

Miercuri, 26 august – „Cenușăreasa”

Joi, 27 august – „Cei trei purceluși”

Vineri, 28 august – „Aventurile lui Nică”

Sâmbătă, 29 august – „Motanul încălțat”

Săptămâna aceasta, caravana Zbumzzi se află în parcul din Km.4-5, după ce mai înainte a fost în parcul din cartierul Parcul 6 și apoi în Parcul Viitorului. Următoarele opriri vor avea loc în parcul de la Gară (31 august-5 septembrie) și în parcul de la Casa de Cultură (7-12 septembrie).

Intrarea e liberă!

Proiectul „Hip Hip Zbumzzi – Caravana Zbumzzi” se desfășoară în perioada 10 august-13 septembrie, este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Valoarea totală a proiectului este de 170.000 de lei.

Proiectul „Hip Hip Zbumzzi – Caravana Zbumzzi” este un proiect de interes general, finanțat din fonduri nerambursabile. Manager de proiect este Edoard Petre, absolvent al Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius”.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: