Cât de bogați sunt principalii candidați la Primăria Constanța. Social-democratul cu apartament și Logan și liberalul-militar cu economii din norma de hrană

Social-democratul cu apartament și Logan

info-sud-est-fagadauSpre deosebire de Radu Mazăre care își parca iahtul în living, pe malul lacului Siutghiol, actualul candidat al PSD pentru Primăria Constanța locuiește într-un apartament de 65 mp din cartierul constănțean Tomis Nord. Imobilul a fost cumpărat în anul 2006, iar social-democratul deține 50% din apartament, cealaltă jumătate revenindu-i soției sale. Conform celei mai recente declarații de avere pe care a completat-o Decebal Făgădău (12.06.2015), în 2013 acesta a moștenit un apartament cu o suprafață de 62 de mp situat pe Bulevardul Tomis și un teren intravilan de 1000 mp în cartierul constănțean Palazu Mare.

Singurul autoturism din parcarea familiei Făgădău este o Dacie Logan și aceea moștenită în 2007. Actualul primar interimar nu deține bunuri sub formă de metale prețioase și nici nu are sume sau bunuri, cu o valoarea mai mare de 3000 de euro, înstrăinate altor persoane. Acesta are 200.000 lei cash și un credit contractat în anul 2006 la OTP Bank, scadent în 2026, în valoare de 38.000 franci elvețieni (26.276 CHF, sold în luna mai). Până de curând, veniturile acestuia erau alcătuite din indemnizația primită de la Primăria Constanța de aproape 42.000 lei/an, din salariile soției obținute de la SC Pozitron Medical Investigations SRL (41.610 lei/an), SC Cardioscan SRL (30.000 lei/an) și SC Poseidon Management SRL (491 lei) și din alocațiile celor doi copii (1000 lei/an). În urmă cu câteva luni, soția lui Făgădău a demisionat din funcția pe care o deținea la SC Pozitron Medical Investigations SRL.

În ce privește declarația de interese, aceasta ne arată că Decebal Făgădău era, la data semnării acesteia (01.07.2015), membru în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul A.D.I. Zona Metropolitană Constanța și membru în Consiliul Eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. Nu în ultimul rând, Decebal Făgădău este președintele Organizației Municipale a PSD Constanța, președinte executiv al Organizației Județene a partidului și membru al Consiliului Național al PSD.

Publicitate electorală
publicitate electorală

După absolvirea studiilor, Decebal Făgădău (PSD) se angajează la una dintre societățile deținute de Radu Mazăre, Sorin Strutinsky și Nicușor Constantinescu, apoi devine membru al PSD (2004). În anul 2006 este numit directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, iar din 2009 a fost viceprimar în echipa lui Radu Mazăre. Din 2015 este primarul interimar al Constanței, în urma demisiei fostului său șef. 

Chiverniseala unui militar

info-sud-est-chitacConform declarației de avere completată pe 9 februarie 2016, în anul 2008 Vergil Chițac (PNL) și soția sa au cumpărat un teren intravilan în localitatea Eforie Nord, cu o suprafață de 340 mp, un apartament de 74 mp în Constanța și au reușit și să construiască o casă de locuit în Eforie Nord, cu o suprafață de 160 mp. Cu toate acestea, amiralul nu are credite contractate la bănci și nici datorii către terți. Ba dimpotrivă, la BRD există un cont curent deschis în 2007 și un depozit bancar deschis în 2014 ale căror solduri arată economii în valoarea de 80.000 lei, respectiv 150.000 lei.

Militarul conduce un autoturism marca Hyundai fabricat în 2008 pe care, de asemenea, l-a cumpărat. Singurele venituri ale familiei Chițac au fost reprezentate de solda acestuia primită în calitate de profesor universitar, rector și comandant al Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” din Constanța (115.189 lei/an) și de salariul soției, angajată în cadrul aceleiași instituții (22.375 lei/an). Pe lângă acestea, soții Chițac au economisit și banii alocați normei de hrană în valoare de 14.199 lei/an, respectiv 7.523 lei/an.

Conform declarației de interese semnată la aceeași dată, Vergil Chițac este președintele Asociației Civice pentru Constanța. Ulterior momentului publicării celor două declarații, Vergil Chițac s-a înscris în PNL și a devenit președintele Organizației Municipale a partidului.

În 1986, imediat după absolvirea studiilor universitare, Vergil Chițac (PNL) se angajează asistent universitar în cadrul Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” din Constanța. În anul 2000, acesta devine conferențiar universitar, iar în 2009 profesor. În perioada 2000-2001 și 2003-2004 Vergil Chițac a fost decanul Facultății de Marină Civilă. Ulterior, între 2004-2010 acesta a fost prorector, iar din 2010, timp de 6 ani, Chițac a fost rectorul ANMB. La 1 decembrie 2012, rectorul a fost avansat în gradul de contraamiral de flotilă.

Săracul prefect bogat

info-sud-est-palazDeși afacerile familiei lui Claudiu Palaz au prosperat, mai ales după ce acesta a ajuns în funcțiile cheie din administrația publică locală, averea candidatului PMP pare a fi una modestă. Declarația de avere a fostului prefect a fost și subiectul unei interpelări parlamentare a fostului deputat social-democrat de Constanța Antonella Marinescu.

Cea mai recentă declarație de avere publicată de Palaz (28 aprilie 2012) arată că în anul 2005, împreună cu soția sa, a cumpărat o casă de 426 mp în Târgoviște și că este proprietarul a două autoturisme achiziționate în 1992 (Nissan Patrol) și 1995 (Dodge). În anul 2012, veniturile soților Palaz depășeau cu puțin 5500 lei/lună: indemnizația de prefect, salariul soției, consilier juridic la SC Imperial Palaz SRL, dividende de la SC Kalimera Holidays – Tours&Travel SRL, unde aceasta era asociată și alocațiile copiilor.

Soții Palaz plătesc rate pentru acoperirea a două credite bancare obținute în 2007 (65.000 euro, scadent în 2032), respectiv în 2009 (32.500 lei, scadent în 2019), locuiesc într-o vilă din cartierul constănțean Faleză Nord și conduc două autoturisme de lux. Imobilul și cele două autoturisme nu sunt trecute în declarația de avere.

La începutul lunii aprilie, Claudiu Palaz a organizat o conferință de presă în cadrul căreia a cerut public ”desecretizarea declarațiilor de avere” ale tuturor candidaților înscriși în cursa electorală pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța.

După studenție, Claudiu Iorga Palaz (PMP) s-a angajat în cadrul Primăriei Constanța în funcția de consilier juridic, pe care a deținut-o până în anul 2000. În perioada 2001-2006, Claudiu Palaz a fost secretarul general al Prefecturii Constanța, iar în perioada 2006-2009 actualul șef al PMP Constanța a fost subprefectul Constanței. Claudiu Iorga Palaz a fost prefectul Constanței timp de trei ani (2009-2012). După ce și-a dat demisia din funcția de prefect, Palaz s-a reîntors la afacerile familiei, a candidat în 2012 la Primăria Constanței din partea UNPR, iar ulterior a devenit șeful PMP Constanța.

Senatorul și apetența pentru lux

info-sud-est-chiruConform celei mai recente declarații de avere, completată în 12 iunie 2015, senatorul deține un teren intravilan, cu o suprafață de 305,16 mp, pe care l-a cumpărat în anul 2003, în localitatea Eforie Sud. Totodată, acesta este singurul proprietar al unui ”minihotel” cumpărat în anul 2001, tot în localitatea Eforie Sud, cu o suprafață de 305,16 mp.

În declarația de avere a candidatului ALDE nu este trecut niciun autoturism sau bunuri înstrăinate. În schimb, acesta deține ”bunuri din metale prețioase” în valoare de 30.000 lei (dobândite în perioada 1995-2009), bijuterii în valoare de 70.000 lei (1998-2009), obiecte de artă în valoare de 25.000 lei (2005-2009) și tablouri în valoare de 50.000 lei (2000-2008).

Senatorul Chiru mai are și trei conturi deschise la o sucursală Raiffeisen Bank din Eforie Nord, doar unul dintre ele având economii în valoare de 46.684 euro (deschis în anul 2003). Acesta are acțiuni la SC Prim Intermod SRL în valoare de 785.634 lei, societate pe care a și împrumutat-o în nume personal, dar și la SC MVL Ltd și SC Univers Marin SRL, în valoare de 2000 leva, respectiv 457.000 lei. SC Univers Marin SRL a fost împrumutată în nume personal de senatorul constănțean cu 461.206 lei. Cu toate acestea, senatorul Chiru nu are niciun credit bancar și nici datorii către terți. Singurele venituri ale candidatului ALDE la Primăria Constanța sunt indemnizația de senator (58.908 lei/an) și dividendetele în valoare de 22.500 euro/an de la SC MVL Ltd. Nici soția sa, nici cei 4 copii ai familiei Chiru nu realizează alte venituri.

Senatorul cercetat de magistrați pentru luare de mită și spălare de bani (ar fi cerut mită 1,5 milioane de euro pe vremea când era șeful Inspectoratului Teritorial de Construcții), iar într-un alt dosar a fost condamnat în primă instanță pentru mită electorală (2012).

Începând cu anul 2004, Christian Gigi Chiru (ALDE) a fost consilier local din partea PDL în Primăria Eforie, unde a candidat fără succes la scrutinul din 2008. În perioada 2009-2010, candidatul ALDE a fost directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial în Construcții – regiunea Sud-Est, iar între 2010-2011 a fost șeful Inspectoratului Județean în Construcții Constanța. Chiru a candidat la alegerile din 2012 pentru Primăria Constanța, din partea Alianței pentru Constanța (formată din PDL și PNȚCD) și a înregistrat puțin peste 13%. La scurt timp, a candidat, din partea PDL, pentru un loc în Senatul României pe care l-a și obținut prin redistribuire.

Text publicat inițial pe www.hotnews.ro

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: