Ce au în comun şcoala şi politica?

 

Nu trebuie să ne mai ascundem după deget atunci când vorbim despre numirea politică a şefilor de instituţii publice. La fel cum nu trebuie să ne mai facem că nu înţelegem legătura dintre numirile politice şi dezastrul din Învăţământ, Sănătate, Transporturi etc. Unul dintre cele mai triste imagini este cea din mediul rural: localităţi cu o populaţie preponderant săracă, ce abia îşi trimite copiii la şcoală, de multe ori fără canalizare şi drumuri asfaltate, unde prima grijă a instituţiilor publice abilitate nu este să ia măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de studiu al elevilor (deşi la televizor toţi politicienii se bat cu pumnul în piept că marea lor grijă este reprezentată de copii  şi bătrâni), ci să schimbe directorul de şcoală. Politica atinge, asemenea unei caracatiţe cu tentacule otrăvitoare, mai toate colţurile vieţii de zi cu zi. Cât de moral este acest lucru? Dar cât de normal? Când vom înţelege că dacă vrem să ne lecuim de prostie şi sărăcie, de incompetenţă şi lene, trebuie, mai întâi, să ne lecuim de politică? Până vom găsi răspunsurile la aceste întrebări, vă invit să citiţi, în rândurile ce urmează, opiniile câtorva persoane din viaţa publică , cu privire la numirea politică a directorilor de şcoală:

Dumitru Damian, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea:

Publicitate electorală
publicitate electorală

„Sunt împotriva patimilor politice. Nu am schimbat directorii cu orice preţ“

„Noi am schimbat doar 20 de directori din 80. Unul dintre motive este că o parte dintre ei nu au mai vrut un mandat de director. În alte localităţi erau directori care făceau naveta din alte localităţi. Acolo am căutat să găsim directori din localitatea respectivă, profesori titulari. Au fost şi câteva cazuri unde directorii erau preşedinţii anumitor organizaţii politice şi evident, i-am schimbat. În alte cazuri, directorii nu corespundeau cerinţelor. Spre exemplu, erau directori cu gradul definitiv în timp ce existau alţi profesori care aveau gradul I sau II. Noi nu am căutat cu orice preţ să îi schimbăm. Fiecare are dreptul la opţiune politică, drept pentru care nu este un motiv să schimbăm directorii pe criterii politice. Eu cred în înţelegerea dintre oameni cu opţiuni politice diferite, atât timp cât aceştia conlucrează bine. Sunt împotriva patimilor politice”.

Niculache Peiciu, primarul localităţii Izvoarele:

„Orice şcoală ar trebui să aibă un manager care să fie din exteriorul sistemului de învăţământ“

„Vis-a-vis de această problemă, aş veni cu o idee care, după părerea mea, poate fi o soluţie eficientă pentru îmbunătăţirea unui sistem şubred din ţara noastră, şi anume învăţământul. Pentru o bună funcţionare a activităţii unei astfel de instituţii, ar fi eficient dacă s-ar introduce un sistem  managerial independent şi integru, care să administreze şcoala atât din punct de vedere economic, cât şi al organizării acesteia. Mă refer la faptul că orice şcoală ar trebui să aibă un manager care să fie din exteriorul sistemului de învăţământ, şi nu din rândul cadrelor didactice. Astfel, se vor elimina concesiile şi favorurile între profesori, dar şi o potenţială luptă acerbă pentru scaunul de director, precum şi tensiunile create de aceasta. Cadrele didactice vor putea astfel să se concentreze exclusiv pe elevi şi îşi vor focaliza toată atenţia pe generaţia de mâine. Dacă managerul şcolii îşi va desfăşura activitatea la standardele dorite, cu dăruire şi profesionalism, nu va mai fi nevoie ca acesta să fie schimbat, pe motive politice, o dată cu schimbarea conducerii localităţii. După părerea mea, managerul unei şcoli ar trebui înlocuit doar pe criterii care ţin de competenţa acestuia“.

Nicolae Ion, primarul comunei Nalbant:

„Consiliul de Administraţie al Şcolii ştie mai bine decât ISJ ce director trebuie numit”

„Din ce ştiu, PDL propusese o lege care prevedea următoarele: Consiliul de Administraţie al Şcolii , compus din profesori, părinţi şi primar trebuie să aleagă directorul după criterii destul de severe de competenţă. Legea trebuia să fie în vigoare, dar acum s-a schimbat regula în timpul jocului. În opinia mea, Consiliul de Administraţie ar fi avut competenţa să hotărască numirea directorilor pentru că ştie mai bine decât Inspectoratul Şcolar Judeţean cine este mai potrivit pentru a fi director de şcoală, în teritoriu. Un director de şcoală are cam acelaşi rol precum cel al unui primar : trebuie să fie un manager bun care să aducă satisfacţii profesionale şi profit şcolii. Dacă avem un director numit politic, rezultatele la sfârşit de an sunt zero.

Ion Oprea, primarul comunei Săcele: 

„Directorii şcolilor trebuie să fie numiţi după competenţe”

Primarul Ion Oprea ne-a declarat faptul că numirea directorilor de şcoală este o chestiune delicată asupra căreia trebuie să reflectăm cu atenţie: „Este vorba de educaţia copiilor la mijloc. Până la urmă nu îţi poţi lăsa copiii pe mâna oricui, fără pregătire, experienţă şi fără merite deosebite în activitatea didactică. Nu sunt de acord cu numirile politice ale directorilor pentru că astfel pot ajunge în fruntea şcolilor oameni incompetenţi, care sunt acolo doar pentru că fac parte din partidul potrivit”, a declarat Ion Oprea.

Primarul comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan, ne-a împărtăşit faptul că, atât timp cât vorbim de şcolile din mediul rural, este de la sine înţeles că administraţia publică locală cunoaşte cel mai bine nevoile cu care se confruntă instituţiile respective, la fel cum cunoaşte cel mai bine şi calitatea cadrelor didactice. Acesta nu este de acord cu numirea directorilor pe criterii politice, ci pe competenţe profesionale.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: