Într-o singură zi, respectiv 28 ianuarie 2013, fostul prim-ministru italian, Silvio Berlusconi, a reușit să fie din nou în atenția presei din întreaga lume. Motivul?
Declarația acestuia referitoare la responsabilitatea limitată a regimului fascist italian, în frunte cu „Ducele“ Benito Mussolini, față de victimele Holocaustului. N-am găsit niciun ziar de seamă din România sau de aiurea care să nu fi citat afirmațiile politicianului milanez, prilejuite chiar de Ziua Internațională de comemorare a
victimelor Shoah-ului. Pronunțându-se astfel, Berlusconi arată că, pe de o parte, ignoră (conștient sau nu) un capitol esențial din istoria Italiei ultimului secol, și că, pe de altă parte, dezbaterea publică despre un asemenea subiect delicat nu înregistrează, din păcate, decât opțiuni extreme (și extremiste), numai bune de exploatat într-o campanie electorală dificilă, ca cea prin care trece Italia acum. Însă, cel mai important de semnalat în cazul unei astfel de poziții publice ar fi că, în peninsulă, ca și în România unor Dan Șova și Corneliu Vadim Tudor, asumarea pe de-a-ntregul, conștientă, informată, respectuoasă față de memoria victimelor și, mai ales, depolitizată a Holocaustului rămâne încă un deziderat. Mai sugestive chiar decât vorbele sale nesocotite mi s-au părut imaginile care l-au surprins pe Berlusconi, la scurt timp după declarație, moțăind în timpul ceremoniei cu pri-cina. Mi-a fugit gândul, imediat, la celebrul tablou al lui Francisco de Goya – „Somnul rațiunii naște monștri“. Doar că, în varianta italiană, somnul a venit după ce monstrul fusese lansat public…
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
