PRIETENIA DINTRE CEI DOI ERA CONFIRMATĂ DESEORI PRIN DISCURSURILE FOSTULUI PREȘEDINTE AMERICAN
Nu cred că greșesc dacă spun că între Nicolae Ceaușescu și Richard Nixon a existat o evidentă simpatie reciprocă, care a trecut dincolo de aspectele protocolare ce țin de relația dintre doi lideri de stat, iar ca dovadă a acestui fapt stau mărturie mai multe declarații făcute de cei doi, dar și de alți colaboratori ai acestora cu diverse ocazii, după ce au avut prilejul să se întâlnească față în față de trei ori, în 1967, în august 1969 și octombrie 1970.
Nixon, pentru a începe cu el, a fost profund emoționat și chiar de-a dreptul copleșit de modul în care Ceaușescu l-a primit, nu doar în 1969, ci și în 1967, când nu avea nicio funcție și călătorea ca simplu cetățean american. Chiar și așa, la București a fost primit cu onorurile și ceremonialul rezervat unor politicieni de cel mai înalt rang. Se poate spune că liderul român a făcut o investiție politică profitabilă, pentru că la scurt timp, Nixon a fost ales președinte.
Însă, cele mai elocvente sunt declarațiile făcute de Richard Nixon, dar nu numai de el, după vizita din România, din august 1969. Astfel, în cuvântul pe care l-a ținut înainte de plecare, a mulțumit pentru prietenia, căl-dura și entuziasmul cu care a fost primit de români, spunând că „dintre toate țările pe care le-am vizitat, niciuna nu-mi va rămâne mai neștearsă în amintire ca România (…) datorită convorbi-rilor pe care le-am avut cu dumneavoastră, domnule preșe-dinte, convorbiri care vor fi înre-gistrate în istorie (…) și pentru că ne-am bucurat de o primire foarte călduroasă din partea poporului român, pretutindeni unde am fost”. El a reluat cuvintele măgulitoare pentru România și în presa americană, la sosirea în SUA, la baza militară Andrews, unde a spus că „ne-au rămas în minte a-mintirile cu privire la vizita la București. Aceasta a fost cea mai emoționantă experiență pe care am avut-o vreodată în cele peste 60 de țări ale lumii pe care le-am vizitat”.
Mai important, el aprecia și calitatea discuțiilor pe care le avusese cu Ceaușescu, iar remarca că aceste consultări „vor fi înregistrate în istorie” era deosebit de benefică pentru sporirea prestigiului personal al li-derului român. H.R. Haldeman, unul dintre consilierii președintelui ame-rican, nota în jurnalul său că „președintele îl consideră pe Ceaușescu extrem de dibaci și de deștept și a fost foarte puternic impresionat de el”.
La fel de relevant este și faptul că, în februarie 1970, când preșe-dintele american a ținut în fața Congresului primul raport cu privire la politica externă, Nicolae Ceaușescu a fost singurul lider comunist pe care l-a menționat, afirmând că „vizita mea din vara trecută – care va rămâne de neuitat pentru mine – a pus în mișcare o serie de programe de cooperare economică, tehnică, științifică și culturală. (…) Discuțiile mele cu președintele Ceaușescu au reprezentat un schimb de păreri pe marginea unor subiecte mai largi de interes comun, care, din punctul nostru de vedere, vor contribui la îmbu-nătățirea generală a dialogului dintre Vest și Est”.
De cealaltă parte, Nicolae Ceaușescu avea o impresie foarte favorabilă despre Richard Nixon, mai ales după ce l-a avut ca oaspete la București. Bunăoară, în august 1969, prezentând în cadrul Comitetul Executiv al CC al PCR detaliile vizitei, el spunea despre președintele american că nu are „mentalitatea aceea feudală, de birocrație boierească, pe care o găsești și la unii comuniști”; nu are „îngâmfarea de care suferă unii, deși este președintele unei mari țări, nu numai capitaliste, pentru că să fim sinceri, astăzi, din punct de vedere economic, este cea mai mare țară din lume”, dar chiar și așa, într-o oprire la piață „a dat mâna cu toți zarza-vagiii”.
În plus, cei doi au găsit că au în comun și alte trăsături, de pildă știau și nu refuzau să facă ceea ce astăzi numim băi de mulțime. La sosirea în București, impresionat de numărul locuitorilor strânși de-a lungul traseului coloanei oficiale, Nixon a oprit limuzina în care se aflau și a început să dea mâna cu românii, fiind urmat imediat și de Ceaușescu. La fel, într-o oprire pe care au avut-o la Muzeul Satului, cei doi președinți nu s-au sfiit să intre într-o horă împreună cu un grup folcloric.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
