La 50 de ani după ce două state arabe vecine, Egipt și Siria, au atacat Israelul în timpul ceea ce s-a numit „Războiul de Yom Kippur” (6-26 octombrie 1973), organizația teroristă Hamas a lansat un atac pe mare, pe uscat și în aer asupra mai multor localități. Sute de civili au fost uciși, alte zeci de persoane au fost răpite și transportate forțat în Gaza iar întreaga opinie publică israeliană este șocată de amploarea atacului și de fragilitatea zidurilor de securitate de la frontieră.
De mai multe luni Israelul este blocat politic în miezul unei reforme judiciare, promovate de guvernul lui Beniamin Netanyahu și contestate în stradă de opoziție, săptămânal, de la începutul anului 2023.
Liderii militari și din serviciile de securitate au fost și ei angrenați în această dispută. Palestinienii, la rândul lor, sunt împărțiți între administrația Mișcării Fatah, condusă de Mahmoud Abbas, președintele Autorității Naționale, și mișcarea Hamas, care controlează Gaza.
Peste aceste divergențe s-au adăugat realele șanse ale stabilirii relațiilor diplomatice dintre Israel și Arabia Saudită, eveniment care ar izola Iranul și grupările paramilitare și teroriste din Orientul Mijlociu și lumea arabă.
Dar ce este Fâșia Gaza?
Când, în 2005, ultimii dintre cei aproape 1.000 de soldaţi israelieni plecau definitiv din Fâşia Gaza, în Knesset (Parlamentul) de la Ierusalim, unele voci precum cea a lui Isaac Herzog anunţau că pentru teritoriul palestinian va veni, în fine, o perioadă de prosperitate care îl va îndrepta spre profilul economic şi financiar al fostei colonii britanice Hong Kong. Gaza deţine toate premisele geografice pentru a deveni unul dintre cei mai importanţi poli ai relaţiilor economice mondiale. Teritoriul are ieşire la Marea Mediterană, se află situat între Egipt şi Israel, la o distanţă foarte mică de Canalul Suez, la întretăierea celor mai importante rute care străbat Orientul Mijlociu.
La 15 ani distanţă după retragerea israeliană, Gaza nu produce nimic şi exportă doar terorism. Pe teritoriul ei nu există niciun port sau aeroport iar pământul nu este străbătut de nicio autostradă sau cale ferată. În plus, aproape 50% din Produsul Intern Brut al Fâşiei Gaza se realizează exclusiv din salariile şi veniturile obţinute de cei care lucrează în Israel. Iar din 2007 teritoriul a fost ocupat politic de formaţiunea islamistă Hamas, aflată în conflict cu Fatah, partidul palestinian care conduce la Ramallah, în Cisiordania.
Gaza este un teritoriu cu o suprafaţă de 360 kilometri pătraţi, o populaţie de peste 2,5 milioane locuitori (toţi arabi şi musulmani), care are o lungime de 41 de kilometri şi o lăţime variabilă, între 6 şi 12 kilometri.
Graniţa Fâşiei Gaza cu Egipt are o lungime de 11 kilometri, cu Statul Israel de 51 de kilometri iar litoralul la Marea Mediterană se întinde pe 40 de kilometri. Cele două frontiere sunt ermetic închise şi delimitate cu garduri înalte, nici Egiptul, nici Israelul nepermiţând libera circulaţie a persoanelor şi mărfurilor. Forţa de muncă validă din Fâşia Gaza este angajată în munci necalificate în Israel (în special în construcţii, în infrastructură şi în industria ospitalităţii) iar o altă parte se ocupă de cultivarea citricelor, cealaltă ramură economică a Fâşiei. Egiptul nu permite locuitorilor Gazei să lucreze pe teritoriul său dar nici nu prea există presiune în acest sens de vreme ce salariile din Israel sunt şi de 10 ori mai ridicate decât în vecini.
Totuşi, cea mai mare parte a locuitorilor Fâşiei Gaza, în jur de 40% dintre cei apţi de muncă, sunt şomeri. Procentajul ajunge şi la 90% în rândul tinerilor sub 30 de ani. Cele mai multe familii trăiesc la limita subzistenţei, din stipendii şi ajutoare alimentare şi medicale oferite de organizaţiile umanitare, de instituţiile ONU şi de diverse state europene şi SUA. Densitatea populaţiei şi lipsa de perspective economice şi personale au conturat o realitate teritorială explozivă, cei mai mulţi locuitori nefiind primiţi nici în Israel, nici în Egipt şi, prin urmare, neputând ieşi din perimetrul celor 360 de kilometri pătraţi.
Fâşia Gaza nu dispune de aeroport sau de un port, nici de autostradă sau cale ferată (cea existentă este construită în timpul Mandatului britanic asupra Palestinei, după Primul Război Mondial, dar nu mai este funcţională). Nu există industrie în Gaza, cum nu există nici sectoare economice terţiare (ospitalitate, servicii, IT, banking). Comerţul teritoriului cu exteriorul este extrem de puţin consistent, singurul export notabil fiind portocalele. Prin urmare, veniturile nu asigură costurile serviciilor publice, ale celor de educaţie şi sănătate. Desele raiduri israeliene, care urmează atacurilor cu grenade, drone sau rachete dinspre Gaza, au distrus în repetate rânduri imobile de locuinţe din oraşul Gaza (acolo unde se aflau reşedinţele liderilor Hamas) dar au afectat şi slaba infrastructură a comunicaţii din Fâşie, precum electricitatea, telefonia mobilă sau aprovizionarea cu gaze naturale.
Cum a apărut Gaza?
După ce în 1947 ONU a departajat Palestina deţinută de Marea Britanie, între arabi şi evrei, Statul Israel şi-a proclamat independenţa, în mai 1948. La câteva ore după declaraţia de independenţă a Israelului, ţările arabe vecine au declarat război. Conflictul militar a fost câştigat de Israel şi o parte a teritoriilor convenite a fi ale statului palestinian au fost ocupate.
Cum un stat palestinian nu a mai apărut, în 1948 oraşul Gaza a fost ocupat de Egipt şi a devenit regiune administrativă egipteană. Aici au început să sosească arabi din Israel şi din alte state vecine, care deţinuseră proprietăţi în Palestina până în 1948. Egiptul nu şi-a propus şi nici nu a dispus de resursele necesare pentru a dezvolta Gaza şi, mai ales, litoralul ei. Dimpotrivă, vreme de două decenii, Gaza a devenit o simplă tabără de refugiaţi, instrumentată politic, religios şi diplomatic în conflictul cu Israel.
În timpul Războiului de 6 zile, din iunie 1967, Israel a intrat în stăpânirea întregului oraş Ierusalim, proclamându-l drept capitală a statului, dar a anexat şi teritorii palestiniene deţinute de vecini. Între ele, Gaza (de la Egipt) şi Cisiordania (de la Regatul Haşemit al Iordaniei), două dintre statele care au declanşat conflictul din 1967.
Gaza a devenit teritoriu administrat civil şi militar de Israel, până în 2004-2005. Aici au fost înfiinţate ferme agricole adaptate regiunii deşertice, mici întreprinderi industriale şi comerciale şi, de asemenea, au apărut colonii evreieşti care însumau aproape 10.000 de suflete. Israel a investit în reţelele de irigaţii, de aducţiune a apei, în electricitate şi distribuţia gazelor naturale. Discrepanţa enormă din punct de vedere demografic din Gaza (2 milioane de arabi la 10.000 de evrei), presiunile internaţionale pentru reglementarea problemei unui stat palestinian şi excesele islamiste radicale din teritoriu au convins pe prim-ministrul Israelului, Ariel Sharon, să decidă retragerea. În 1988, a apărut formaţiunea islamistă radicală Hamas, cea care a coordonat şi revolta de patru ani (1987-1991) din teritoriile palestiniene deţinute de Israel, mişcare cunoscută sub denumirea de Intifada.
Acordurile de la Oslo, din 1993, semnate între Israel (prin prim-ministrul Ytzhak Rabin) şi palestinieni (prin Yasser Arafat, liderul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei), au definit relaţia dintre cele două părţi şi autonomia internă a entităţii Autoritatea Naţională Palestiniană. Aceasta din urmă cuprinde două teritorii: Cisiordania, unde se află şi reşedinţa administrativă, Ramallah, şi Fâşia Gaza.
Ultimele alegeri parlamentare în Autoritatea Naţională Palestiniană au fost organizate în 2006. Atunci, Hamas a câştigat în faţa celeilalte formaţiuni, Fatah, condusă de preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas. Din 2007, Hamas a preluat controlul total al Gazei, după ce Fatah şi Mahmoud Abbas au refuzat să colaboreze şi au dizolvat guvernul.
Practic, din 2007, Autoritatea Naţională Palestiniană este împărţită în două entităţi distincte, care nu colaborează între ele: Cisiordania, condusă de preşedintele Mahmoud Abbas (în vârstă de 86 de ani), şi Gaza, ocupată de mişcarea islamistă Hamas.
Gaza şi Israel: doar război
Din 2007, dinspre Fâşia Gaza au fost trimise periodic spre Israel rachete şi comandouri teroriste. De mai multe ori, armata israeliană a bombardat oraşul Gaza şi tuneluri subterane de la frontieră. Liderii Hamas, organizaţie recunoscută drept teroristă de marea majoritate a comunităţii internaţionale, refuză dreptul la existenţă al Statului Israel şi solicită statelor arabe să rupă orice relaţii cu autorităţile de la Ierusalim.
În ultimii ani, însă, şi cu precădere în timpul Administraţiei republicane a lui Donald Trump la Washington, viitorul unui stat palestinian arată din ce în ce mai fragil. După Iordania şi Egipt, şi alte state arabe precum Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Sudan şi Maroc au stabilit relaţii diplomatice cu Israel. Alte state, precum Oman, Arabia Saudită sau Irak au legături din ce în ce mai strânse. În aceste capitale arabe, problema palestinienilor este tot mai puţin relevantă, în faţa importanţei economice, financiare, militare şi diplomatice a Israelului. Fâşia Gaza, ca şi Autoritatea Naţională Palestiniană în ansamblu, a devenit o problemă secundară a Orientului Mijlociu, fapt relevat şi în ajutoarele financiare din ce în ce mai subţiri care vin dinspre statele arabe.
Conflictul recent dintre Israel şi Fâşia Gaza, mai puternic decât altele, are la bază şi câteva ingrediente care au lipsit ciocnirilor anterioare.
În primul rând, pandemia coronavirus, cea care a închis de mai bine de un an frontierele Israelului, inclusiv pentru cea mai mare parte a muncitorilor străini. Deplasarea dintre Gaza spre Israel s-a făcut cu dificultate pentru aceştia, când nu a fost oprită total. Sectoarele economice în care arabii palestinieni din Gaza sunt angajaţi în Israel au avut şi cel mai puternic de suferit (construcţiile, turismul, comerţul). În felul acesta, veniturile în Fâşia Gaza au scăzut dramatic, dacă nu au dispărut de-a dreptul
În al doilea rând, longevivul preşedinte al Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a anulat din nou alegerile parlamentare, ceea cea provocat reacţia Hamas (care aştepta victoria în Gaza) şi a dus la reacţii violente împotriva rivalului Fatah, acuzat de colaborare cu Israel. Cum nici alegerile parlamentare israeliene nu au configurat un guvern la Ierusalim, şi în Israel a intervenit o oboseală a electoratului, a opiniei publice (după un an de restricţii pandemice) şi a proiectelor de colonizare (cea mai mare parte a Cisiordaniei urmează să devină teritoriu administrativ israelian).
În al treilea rând, ca şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, şi mişcarea Hamas din Fâşia Gaza a ţinut să testeze politica noii Administraţii de la Washington, condusă de Joe Biden, în special în ceea ce priveşte oportunitatea sprijinirii unui stat palestinian şi, desigur, a solidităţii alianţei cu Israel.
Chiar dacă aducătoare de pierderi de vieţi omeneşti şi de distrugeri materiale, actualul conflict dintre Israel şi Fâşia Gaza nu va rezolva problema de fond. Căci el nu va aduce nici pacea, nici înfrângerea Statului Israel, nici victoria palestinienilor din Gaza.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
Multumim pentru articol.